C. S. Lewis. Primii ani. Fericirea monotonă

cs lewisBinecuvântări

Pe lângă părinţi buni, hrană bună şi o grădină (care pe atunci părea mare) în care să mă joc, mi-am început viaţa însoţit de alte două binecuvântări.

Una era bona noastră, Lizzie Endicott, în care chiar şi memoria necruţătoare a copilăriei nu poate descoperi vreun cusur – nimic altceva decât blândeţe, bună dispoziţie şi chibzuinţă. Pe vremea aceea, nici vorbă de absurdităţi ca „doamne bone”. Prin Lizzie ne-am ramificat rădăcinile spre ţărănimea din comitatul Down. Aveam astfel toată libertatea faţă de două lumi sociale foarte diferite. Acestui fapt îi datorez îndelunga imunitate faţă de asocierea nejustificată pe care unii oameni o fac între rafinament şi virtute. De când mă ştiu, înţelesesem că anumite glume care puteau fi împărtăşite cu Lizzie ar fi fost imposibile într-un salon; şi că Lizzie era, atât cât îi stă în putinţă unui muritor, bună pur şi simplu.

Cealaltă binecuvântare era fratele meu. Deşi cu trei ani mai în vârstă, nu părea niciodată fratele mai mare; am fost aliaţi, ca să nu spun confederaţi, de la bun început. Totuşi eram foarte diferiţi. Primele noastre desene (şi nu-mi aduc aminte de vreun răstimp în care să nu fi desenat fără încetare) o dovedesc. Ale lui conţineau vapoare, trenuri şi bătălii; ale mele, când nu erau inspirate din ale sale, erau despre ceea ce amândoi numeam „animale îmbrăcate” – creaturi antropomorfizate din literatura pentru copii. Întâia lui povestire – ca frate mai mare mă precedase în trecerea de la desen la scris – se numea Tânărul Rajah. Făcuse deja din India „ţara lui”; Tărâmul-Animalelor era al meu.

Nu cred că vreunul dintre desenele păstrate datează din primii şase ani de viaţă pe care îi descriu acum, dar am o sumedenie care nu au fost făcute cu mult mai târziu. Din ele trag concluzia că eu eram mai talentat. De la o vârstă fragedă am putut să redau mişcarea – personaje care arată ca şi când aleargă sau se luptă -, iar perspectiva este mulţumitoare. Niciunde însă, fie în desenele fratelui meu, fie în ale mele, nu există o singură linie tributară vreunei idei, oricât de rudimentare, de frumuseţe. Poţi vedea acţiune, comedie, invenţie; dar nu există nici măcar sâmburele unei aplecări către stil şi se observă o ignoranţă şocantă a formelor naturale. Copacii apar ca nişte şomoioage de bumbac înfipte în pari şi nu există nimic care să arate că vreunul dintre noi cunoştea forma unei frunze din grădina în care ne jucam aproape zilnic. Această lipsă a frumuseţii, acum că am ajuns să mă gândesc la ea, este tipică pentru copilăria noastră. Niciunul dintre tablourile de pe pereţii casei nu ne-a atras vreodată atenţia şi, de fapt, nici nu o meritau. N-am văzut niciodată o clădire frumoasă şi nici nu ne imaginam că o clădire ar putea fi frumoasă. Primele mele experienţe estetice, dacă pot fi considerate astfel, erau de alt soi – iremediabil romantice, nu obişnuite.

Experienţele estetice. Grădina de jucărie şi Dealurile Verzi

Într-una din acele zile ale copilăriei, fratele meu a adus în camera de joacă capacul unei cutii de biscuiţi, pe care îl acoperise cu muşchi şi îl garnisise cu crenguţe şi flori, preschimbându-l într-o grădină sau o pădure în miniatură. Era prima frumuseţe pe care o vedeam. Ceea ce nu reuşise grădina adevărată reuşise cea de jucărie. Am devenit conştient de natură – dar nu ca sursă de forme şi culori, ci mai degrabă ca ceva răcoros, înrourat, proaspăt, exuberant. Nu cred că impresia a fost foarte importantă atunci, dar curând şi-a câştigat un loc important în memorie. Cât voi trăi, concepţia mea despre Paradis va păstra ceva din imaginea grădinii de jucărie a fratelui meu.

Mai mult decât atât, în fiecare zi aveam parte de ceea ce numeam „Dealurile Verzi” – zarea joasă a Dealurilor Castlereagh, pe care le vedeam de la ferestrele camerei de joacă. Nu erau foarte departe, dar pentru noi, copiii, păreau aproape imposibil de atins. Ele m-au învăţat dorul – Sehnsucht; m-au făcut, de bine-de rău, şi încă înainte de a împlini şase ani, un admirator zelos al Florii Albastre.

Experienţe religioase

Dacă experienţele estetice erau rare, de experienţe religioase – nici vorbă. Din cărţile mele, unii cititori au rămas cu impresia că am fost crescut într-un puritanism strict şi entuziast, ceea ce e prea puţin adevărat. Mi s-au transmis cele necesare şi am fost învăţat să-mi spun rugăciunile, iar la vremea cuvenită am fost dus la biserică. Am acceptat, cum era firesc, ce mi se spunea, dar nu-mi amintesc să fi fost foarte interesat. Tata, departe de a fi puritan în sensul strict al cuvântului, era, după standardele secolului al XIX-lea şi ale Bisericii Irlandeze, mai degrabă un „conservator”, iar raportul său cu religia şi cu literatura se situa la antipozi faţă de cel la care aveam să mă situez eu mai târziu. Farmecul tradiţiei şi frumuseţea literară a Bibliei şi a Cărţii de Rugăciuni (gusturi pe care eu le-am deprins târziu) erau pentru el o delectare obişnuită, şi ar fi fost greu de găsit un om la fel de inteligent căruia să-i pese atât de puţin de metafizică. Despre religiozitatea mamei pot spune că nu-mi amintesc aproape nimic.

Fericire prozaică, monotonă

Copilăria mea, în orice caz, n-a fost câtuşi de puţin marcată de interesul pentru Lumea de dincolo. Exceptând grădina de jucărie şi Dealurile Verzi, nu a fost nici măcar imaginativă; îmi stăruie în amintire mai ales ca o perioadă de fericire prozaică, monotonă, care nu stârneşte nimic din nostalgia tulburătoare cu care privesc înapoi către vremea, mai puţin fericită, când părăseam copilăria. Nu e o fericire aşezată, ci o bucurie ocazională care elogiază trecutul.

Prima parte AICI


sursa: C. S. Lewis, Surprins de bucurie. Povestea unei convertiri, Traducere din engleză şi note de Emanual Conțac, Cuvânt înainte de Walter Hooper, Humanitas, București, 2011

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: