Între a tăcea şi a şti să taci

tacereExistă oameni care tac fără nici un motiv. Sau, mai curând, au un motiv pe care nu îndrăznesc să-l mărturisească: n-au ce spune.

Alţii tac din lene. Gândul că ideea lor ar da naştere unor controverse îi împiedică s-o enunţe. Le e teamă de ivirea unor dezbateri pe care ar fi nevoiţi să le înfrunte. Se înspăimântă gândindu-se la efortul intelectual care ar trebui făcut ca să răspundă unor argumente, să le respingă sau să dezvolte altele noi. Tăcând, oamenii aceştia se feresc de orice bătaie de cap şi se complac în indolenţa lor obişnuită.

Există şi oameni care tac din sfială. Gândindu-se să-şi formuleze ideile, o stinghereală din cale-afară de puternică îi doboară. Le e frică să nu se zăpăcească. Se tem de ridicol. Şi se întreabă cu nelinişte mare dacă vorbirea lor va reproduce gândul până la capăt.

Pe lângă aceşti muţi puţini interesanţi, mai există o varietate destul de comună: aceea a îngâmfatului. Îngâmfatul îşi închipuie bucuros că interlocutorii săi nu-s demni să-l asculte şi se închide într-un mutism dispreţuitor, a cărui accentuare în timpul conversaţiei i se pare că stabileşte o linie de demarcaţie între el şi cei care puteau da replica.

Unii oameni mai păstrează tăcerea pentru că temperamentul lor distrat nu le îngăduie să urmărească o convorbire. Aceştia se adâncesc în cugetările lor, uitând că cea mai elementară normă de politeţe cere să fie amabil şi să pară că se interesează de ceea ce se petrece în societatea în care se află.

A şti să taci nu înseamnă că nu ai nimic de spus. Nici că nu ai avea curajul de a vorbi. Nu înseamnă că ai fi îngâmfat şi că n-ai vrea să vorbeşti. Cu atât mai puţin că te-ai crede neputincios să opreşti insinuarea de idei străine subiectului discuţiei şi de aceea te-ai închide în tăcere. A şti să taci înseamnă a nu rosti cuvintele ce-ţi vin pe limbă pentru că socoteşti că nu e momentul potrivit. Uneori înseamnă numai o amânare până când vei studia mai bine problema, vei putea s-o tălmăceşti într-o formă potrivită pe care nu o poţi închega în momentul respectiv. Înseamnă şi a stăvili avalanşa nocivă a unor cugetări mediocre. Sau poate a amâna momentul exprimării, ca să-ţi poţi fixa ideea într-o formulă care doreşti să fie definitivă.Cel mai adesea înseamnă a nu cădea pradă impulsivităţii. Omul care ştie să tacă este acela care este suficient de stăpân pe sine încât să vorbească numai atunci când se cuvine.


sursa: „Arta tăcerii” de B. Blanchard

 

Anunțuri

Un răspuns

  1. […] via Între a tăcea şi a şti să taci — ISTORII REGĂSITE […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: