Scott Fitzgerald şi Ernest Hemingway. Prieteni sau rivali?

ernest hemingway f s fitzgeraldDacă ar fi să ne luăm după portretul pe care i-l face în ”O sărbătoare de neuitat”, Ernest Hemingway avea puţine motive să admire la Scott Fitzgerald altceva în afara talentului. Şi aici cu reţinere încă! Într-o scrisoare din 28 mai 1934, îi mărturiseşte că nu i-a plăcut prea mult „Marele Gatsby”: “Valorezi de două ori mai mult decât pe vremea când te credeai atât de minunat. Ştii că pe atunci n-am prea apreciat romanul.”

Pe de altă parte, era prea sigur de sine şi de talentul său ca să admită superioritatea vreunui scriitor în viaţă. Totuşi, nu putea să nu invidieze sumele considerabile pe care Fitzgerald le câştiga, pe când el trăia foarte modest din veniturile soţiei. Chiar după succesul romanului “Adio, arme”, continuă să depindă de veniturile pe care cea de-a doua soţie, Pauline, le primeşte de la înstărita ei familie: unul din unchi îi oferă o casă în Key West, în care vor locui începând din 1931.

Un alt regret al său e de a nu fi trecut prin universităţi. Este revelator faptul că a invidiat anii petrecuţi de Scott la Princeton în aşa măsură încât într-o zi, prin 1931, stimulat de băutură, s-a lăudat că şi-a făcut şi el studiile acolo, pentru ca mai apoi să retracteze cele spuse.

La sfârşitul anului 1935, pe când Fitzgerald trece printr-o perioadă sumbră, încearcă să-l îmbărbăteze în felul său, propunându-i să plătească un ucigaş care să-l scape de griji!

Pentru Fitzgerald, Hemingway este imaginea omului care ar fi vrut să fie. Nicio ambiguitate, nicio ironie în aprecierile entuziaste din corespondenţa sa. I se pare că Hemingway a reuşit unde el eşuase în realizarea unei armonioase sinteze a scriitorului şi a omului de acţiune. Pe când el îşi pierdea timpul la Princeton, Hemingway trăia marea aventură a războiului pe frontul italian, simţea intens marile emoţii elementare şi fundamentale în faţa pericolului şi a morţii, cunoştea camaraderia virilă care îi uneşte pe cei ce înfruntă aceleaşi pericole. Hemingway are şi fizicul eroului visat de Fitzgerald: e înalt, atletic şi are ceea ce el numeşte “magnetism”, calitate care lui Fitzgerald îi lipseşte, după cum singur recunoaşte.

În momentul întâlnirii dintre cei doi, descurajat de relativul eşec al romanului „Marele Gatsby”, Fitzgerald vede în Hemingway în primul rând un artist care a ales calea îngustă, pentru a se consacra în întregime literaturii, trăind în sărăcie, susţinut de Hadley, care acceptă şi ea privaţiunile impuse de rigorile vocaţiei lui. Scott compară această ascetică înţelepcine cu propria-i nesăbuinţă şi cu extravaganţele Zeldei, dar mărturiseşte că e incapabil să trăiască altfel.


sursa: Andre Le Vot, Scott Fitzgerald, trad.: Ruxandra Soroiu, Bucureşti, Editura Eminescu, Bucureşti, 1983

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: