Scrisori de dragoste: Thomas Mann către Katia Pringsheim

thomas si sotia sa, katiaKatia Pringsheim (1883-1980), fiica lui Alfred Pringsheim, profesor de matematică la Universitatea din Munchen, din 1905 soția lui Thomas Mann.

Către Katia

(începutul lunii iunie 1904)

… și când ochii dumitale mai și sclipesc atât de șăgalnic… ce risipă de timp, o risipă aproape nelegiuită de timp înseamnă aceste mici distracții care umplu seara, atunci când am avea să ne spunem – dumneata și cu mine – atâtea lucruri mai importante; nu se poate să nu știi, să nu-ți dai seama privindu-mă, cât de intens îmi reapare între timp în conștiință mereu din nou acest gând, și cât mă apasă. De-am fi singuri mai des! Sau de aș ști să profit mai bine de acele momente scurte care mi se dăruie uneori!

Ți-am mai spus cu ce încântare am citit ce mi-ai scris despre perspectivele ”de a ne apropria” – și ce dureros m-a impresionat în același timp. Doar știu, o știu îngrozitor de bine, cât de mult port eu vina pentru acel „soi de stângăcie sau ceva de felul acesta” (e emoționant acest „sau ceva de felul acesta”), pe care-l resimți adesea în prezența mea; știu că prin „lipsa de candoare inofensivă”, prin lipsa mea de dezinvoltură și de naturalețe inconștientă, prin nervozitatea, artificialitatea, complicația ființei mele, fac să-i vină greu oricui, chiar și celui mai bine intenționat, să se aproprie de mine, sau măcar s-o scoată la capăt cu mine într-un mod cât de cât plăcut; asta mă întristează cu atât mai mult cu cât, în pofida celor spuse, mi se întâmplă necrezut de des să dibuiesc în purtarea oamenilor față de mine acel interes mai călduros pe care-l numim simpatie…

… E vina mea; de aici nevoia mea neîncetată de a mă comenta, de a mă explica, de a mă justifica în fața dumitale. S-ar putea ca această nevoie să fie fie cu totul superfluă. Doar ești deșteaptă, ești înțelegătoare din bunătate – și din puțină simpatie. Știi că nu m-am putut dezvolta ca persoană, ca om, în același fel ca alți tineri, că un talent poate acționa ca un vampir: sugându-ți sângele, absorbindu-te; știi ce existență rece, sărăcită, limitată numai la redare și reprezentare am dus ani de-a rândul; știi că ani de-a rândul, ani importanți, m-am considerat drept nimic ca om și am vrut să fiu luat în considerație doar ca artist… Înțelegi de asemenea că n-a fost o viață ușoară, o viață veselă și, în pofida unei participări chiar intense a lumii de afară, n-a putut pricinui o încredere în sine calmă și îndrăzneață. Vindecarea de tot ce-i reprezentativ-artificial în mine, de lipsa unei încrederi naive în datul meu personal-omenesc mi-ar fi posibilă printr-un singur lucru: prin fericire; prin dumneata, micuța mea regină deșteaptă, dulce, bună, iubită!…

Ceea ce-ți cer, ceea ce nădăjduiesc și aștept cu dor de la dumneata, e încredere, e o solidarizare cu mine, neîndoielnică, fie și împotriva unei lumi întregi, fie și împotriva mea însumi, e ceva ca o credință, pe scurt – e dragoste…

Iată ce rugăminte și ce dorință am… Fii afirmarea mea, justificarea mea, împlinirea mea, să-mi fii mântuitoare, să-mi fii – soție.


Thomas Mann, Scrisori, Traducere, prefață și note de Mariana Șora, Editura Univers, București 1974

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: