Scrisori de dragoste: F. M. Dostoievski către A. G. Dostoievskaia

 

dostoievski si anna grigorievnaHombourg 24 mai 1867

Ania, draga mea, prietena mea, soția mea, iartă-mă, nu-mi spune că sunt o canalie! Am făcut o crimă, am pierdut tot ce mi-ai trimis, tot, tot, până la ultimul creițar; ieri am primit banii, tot ieri i-am și pierdut! Ania, cum am să te privesc în ochi de-acum încolo, ce-ai să spui acum despre mine! Un singur lucru, unul singur mă îngrozește: ce vei spune, ce vei gândi despre mine? Numai judecata ta mă înfricoșează! Vei putea oare să mă mai respecți? Căci ce valoare are dragostea lipsită de respect! Aceste împrejurări fac să se clatine însăși căsnicia noastră.

O, prietenă dragă, nu mă osândi definitiv! Jocul îmi este nesuferit: nu numai astăzi, dar și ieri, și alaltăieri l-am tot blestemat; primind ieri banii și schimbând polița, am plecat la cazinou cu gândul să recâștig măcar ceva, să refac măcar un pic situația noastră financiară. Credeam atât de mult într-un câștig cât de modest! La început am pierdut puțin, dar, începând să pierd, am vrut să recâștig ceea ce pierdusem; pierzând din nou, am [început] continuat să joc, de astă dată, vrând-nevrănd, să recâștig măcar suma trebuincioasă plecării mele de aici, și – am pierdut totul.

Ania, eu nu te implor să-ți fie milă de mine, fii, mai bine, imparțială, dar mă tem grozav de judecata ta. Pentru mine nu mă tem. Dimpotrivă, acum, acum, după o asemenea lecție, am devenit brusc cu totul liniștit pentru viitorul meu. Acum, doar muncă și trudă, doar muncă și trudă, și voi mai demonstra încă de ce sunt în stare! Cum se vor rândui lucrurile de-aci încolo nu știu, totuși acum Katkov nu mă va refuza. Iar mai departe totul va depinde, cred, de calitatea muncii mele. De va fi la înălțime, vor apărea și banii. O, dacă totul m-ar avea în vedere numai pe mine, atunci n-aș sta pe gânduri, aș zâmbi, aș da din mână a pagubă și aș pleca de aici. Tu însă nu poți să nu mă judeci într-un fel sau altul pentru fapta comisă, și tocmai asta mă necăjește și mă face să sufăr. Ania, numai să nu-ți pierd dragostea! În situația noastră și așa proastă, am irosit cu această călătorie la Hombourg si am pierdut aici peste 1000 de franci, circa 350 de rube! E o crimă!

Totuși, nu i-am cheltuit pentru că aș fi ușuratic, lacom, nu am făcut-o pentru mine, o, nu! Intenția mea a fost cu totul alta! Dar acum la ce bun să mă justific? Acum – doar să ajung mai degrabă la tine. Trimite-mi urgent, numaidecât, bani de drum, chiar dacă sunt ultimii. Nu pot să rămân aici, nu mai vreau să rămân. Vreau să te văd, să te văd cât mai repede, să te îmbrățișez. Căci și tu ai să mă îmbrățișezi și-ai să mă săruți, nu-i așa?

Of, de n-ar fi fost vremea asta proastă, rece și umedă, aș fi plecat ieri măcar până la Frankfurt! Și nu s-ar mai fi întâmplat nimic, n-aș mai fi jucat! Vremea însă e atât de urâtă, încât, cu dinții și cu tusea mea, nu a fost posibil să pornesc la drum, spre a călători toată noaptea doar cu un palton subțire pe mine. Era de-a dreptul cu neputință, un risc direct de a mă îmbolnăvi. Acum însă nu mă voi  opri nici în fața acestui obstacol. Îndată ce-mi vei primi scrisoarea, expediaza-mi 10 imperiali exact așa cum mi-ai expediat polița lui Robert Thore. Într-un cuvânt, procedează exact ca data trecută. Să fie deci 10 imperiali, adică 90 și ceva de guldeni, doar ca să achit hotelul și să plec. Astăzi e vineri, banii îi voi primi duminică și voi pleca în aceeași zi la Frankfurt, iar acolo mă voi sui în Schnell-Zug și luni voi fi la tine.

Îngerul meu, să nu-ți închipui că voi pierde și această sumă. Să nu mă jignești chiar așa de tare! Să nu mă crezi chiar atât de josnic. Doar sunt și eu om! Doar am în mine și ceva omenesc. Și să nu-ți treacă prin minte că, neavând încredere în mine, să vii chiar tu aici. Această neîncredere, bănuiala că nu voi veni, adică, mă va ucide. Pe cuvântul meu de onoare că voi pleca de aici imediat, neținând seama de nimic, nici măcar de ploaie și de frig. Te îmbrățișez și te sărut. Oare ce gâdești tu acum despre mine? Ah, de te-aș vedea în clipele când citești această scrisoare?

Al tău, F. Dostoievski

P.S. Îngerul meu, de mine să n-ai grijă. Repet, dacă ar fi vorba numai de mine, n-aș face decât să zâmbesc și sa dau din mână a pagubă. Mă face să sufăr gândul la tine, la judecata ta! Doar asta mă chinuiește. Iar eu te chinuiesc pe tine! La revedere!

Ah, de-aș ajunge mai repede la tine, de-am fi mai repede împreună, căci amândoi am găsi negreșit ce ne rămâne de făcut.

Anunțuri

Un răspuns

  1. Iui…ce m-as enerva daca as fi sotia lui :)) dar in zilele astea sa primesc asa o scrisoare mai mai ca m-ar imblanzi textul 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: