Viața lui Edison (II)

 Menlo Park

thomas edisonCu toate că Edison era un negociator inteligent, în acelaşi timp era un prost administrator financiar, de multe ori cheltuind banii mult mai rapid decât îi obţinea.

În 1871 s-a căsătorit cu Mary Stilwell, în vârstă de 16 ani, care era la fel de risipitoare în treburile casnice precum era el în afaceri, astfel că, la sfârşitul lui 1875, intraseră în dificultăţi financiare. Pentru a reduce costurile şi tentaţia de a cheltui banii, Edison i-a cumpărat tatălui său, acum văduv, teren pentru a construi un laborator de trei niveluri şi un magazin de unelte în împrejurimile rurale din Menlo Park, New Jersey (la 20 km de Newark) unde s-a mutat în martie 1876. Îl însoţeau doi asociaţi importanţi, Charles Batchelor şi John Kruesi. Batchelor, născut la Manchester în 1845, era maestru mecanic şi proiectant, care îl complementa perfect pe Edison şi îi servea drept „urechi” în proiecte precum fonograful şi telefonul. De asemenea, a contribuit la proiectele pe care Kruesi, un mecanic de origine elveţiană, le-a transformat în prototipuri.

Edison a petrecut la Menlo Park cea mai frumoasă perioadă a vieţii. În timp ce testa un cablu subacvatic pentru telegraful automat, a descoperit că rezistenţa electrică şi conductibilitatea grafitului (denumit atunci plombagină) variau în funcţie de presiunea la care era supus. Era o descoperire teoretică importantă, care i-a permis lui Edison să conceapă un „releu de presiune” folosind cărbune în locul magneţilor obişnuiţi pentru a varia şi echilibra curenţii electrici. În februarie 1877, Edison a început experimentele pentru a produce un releu de presiune care să amplifice şi să îmbunătăţească acurateţea telefonului, un dispozitiv pe care Edison şi alţii îl studiaseră, dar pe care Alexander Graham Bell îl patentase în 1876. La sfârşitul lui 1877, Edison dezvoltase deja microfonul cu grafit, care încă este folosit în difuzoarele de telefon şi în microfoane.

Fonograful

Edison a inventat multe obiecte, cum ar fi microfonul cu grafit, ca răspuns la anumite nevoi specifice pentru produse noi sau pentru îmbunătăţirea celor existente. Însă, de asemenea, avea o intuiţie ieşită din comun: când observa un anumit fenomen neaşteptat, nu ezita să oprească activitatea pe care o derula şi să-i schimbe cursul către o nouă direcţie. Astfel, în 1877, a făcut cea mai originală dintre descoperirile sale: fonograful.

Datorită faptului că telefonul era considerat o variaţie a telegrafiei acustice, în vara lui 1877 Edison era tentat să inventeze pornind de la acesta – aşa cum făcuse şi cu telegraful automat – o maşinărie care să transcrie semnalele aşa cum se primeau, în acest caz sub forma vocii umane, pentru ca ele să fie transmise ulterior ca mesaje telegrafíate. (Pe atunci, telefonul nu era conceput drept un mijloc de comunicaţie general, de la persoană la persoană.) Unii cercetători anteriori, mai ales inventatorul francez Léon Scott, menţionaseră teoria că fiecare sunet, dacă ar fi putut fi înregistrat grafic, ar produce o formă distinctă asemănătoare stenografiei, denumită fonografie („scrierea sunetelor”), cum era cunoscută atunci. Edison spera să concretizeze acest concept folosind un microfon cu carbon cu o peniţă în vârf pentru a transcrie mesajele pe o fâşie de hârtie parafinată. Spre uimirea lui, crestăturile abia vizibile generau o reproducere vagă a sunetului atunci când hârtia era trasă sub peniţă.

Edison a făcut public fonograful cu folie de staniu, care a înlocuit fâşia de hârtie cu un cilindru învelit în staniu, în decembrie 1877. A fost întâmpinat cu neîncredere. Un mare om de ştiinţă francez spunea că fonograful este şarlatania unui ventriloc priceput. Uimirea publicului a fost urmată imediat de aclamaţii universale. Edison a câştigat o reputaţie mondială şi porecla de Vrăjitorul de la Menlo Park, însă a fost nevoie de încă zece ani pentru ca fonograful să se transforme din curiozitate de laborator în produs comercial.

Lumina electrică

Alt vlăstar al experimentelor cu grafit a dat curând roade. Samuel Langley, Henry Draper şi alţi oameni de ştiinţă americani aveau nevoie de un instrument foarte sensibil pentru măsurarea modificărilor de temperatură din minut în minut în căldura emisă de coroana solară în timpul eclipsei de Soare în Munţii Stâncoşi, la 29 iulie 1878. Pentru a satisface acea nevoie, Edison a inventat un „microtasimetru” folosind un microfon cu grafit. Era o perioadă în care se făceau progrese mari în domeniul luminii electrice, iar în acea expediţie, la care a participat şi Edison, oamenii discutau despre caracterul practic al „subdiviziunii” arcurilor electrice intense pentru ca electricitatea să poată fi folosită pentru iluminat la fel ca micile „arzătoare” individuale cu gaz.

Problema de bază era cum să fie conservat arzătorul (sau becul), fără să se consume, prin prevenirea supraîncălzirii. Edison a considerat că poate rezolva această problemă inventând un dispozitiv asemănător microtasimetrului pentru a controla curentul. A anunţat cu îndrăzneală că va inventa o lumină electrică sigură, ieftină şi de o intensitate adaptată ochiului uman, pentru a înlocui lumina de gaz.

Lumina electrică incandescentă fusese o provocare pentru toţi inventatorii timp de 50 de ani, însă realizările anterioare ale lui Edison au impus respect în faţa acelei profeţii îndrăzneţe. Astfel, un sindicat de bancheri importanţi, printre care J.P. Morgan şi Vanderbilt, au înfiinţat Edison Electric Light Company şi i-au dat inventatorului un avans de 30 000 de dolari pentru cercetare şi dezvoltare.

Edison a propus conectarea luminilor sale într-un circuit paralel, împărţind curentul pentru ca, spre deosebire de arcurile electrice, conectate într-un circuit în serie, arderea unui bec să nu provoace căderea întregului circuit. Unii oameni de ştiinţă importanţi au prezis că un astfel de circuit nu are cum să fie posibil, însă descoperirile lor se bazau pe sisteme de lămpi cu rezistenţă scăzută, singurul model de lumină electrică care avusese succes în acea vreme. Însă Edison, convins că un bec cu rezistenţă mare ar servi scopului său, a început să caute unul potrivit.

Îl avea ca asistent pe Francis Upton, în vârstă de 26 de ani, absolvent al Universităţii Princeton cu masterat în ştiinţe. Upton, care s-a alăturat laboratorului în decembrie 1878, a furnizat dimensiunea matematică şi teoretică pe care Edison nu o avea. (Mai târziu, Edison a dezvăluit că „în vremea în care am făcut experimente cu lampa incandescentă nu înţelegeam legea lui Ohm”. Cu altă ocazie, a mărturisit: „Nu depind deloc de cifre. Fac un experiment şi încerc să-i înţeleg rezultatul prin metode pe care nu le pot explica“.)

În vara lui 1879 Edison şi Upton făcuseră progrese suficient de mari cu un generator – care, prin acţiune inversă, putea fi folosit drept motor – încât Edison, copleşit de experimentele eşuate cu lampa incandescentă, s-a gândit să utilizeze un sistem de distribuţie electrică pentru energie, nu pentru lumină. În octombrie, Edison şi personalul său au obţinut rezultate încurajatoare cu un bec vidat, complex, controlat de un egalizator, cu filament de platină, însă costurile platinei ar fi făcut iluminatul de nepracticat.

În timp ce făcea experimente cu un izolator pentru firul de platină, au descoperit că, în vacuumul îmbunătăţit foarte mult, pe care îl obţineau prin progresele făcute în pompa cu vid, carbonul se menţinea o anumită perioadă fără obişnuitele aparate de reglare a tensiunii. Aprofundând opera fizicianului englez Joseph Wilson Swan, Edison a descoperit că filamentul de carbon furniza o lumină bună cu rezistenţă ridicată necesară pentru subdiviziune.

De la acest prim pas important realizat la jumătatea lui octombrie a urmat un progres susţinut, până la demonstraţia iniţială pentru finanţatorii Edison Electric Light Company, la 3 decembrie. Însă Edison a descoperit abia în vara lui 1880 că fibra de bambus carbonizată constituia un material satisfăcător pentru filament, deşi primul sistem de iluminare operaţional fusese instalat pe vaporul cu aburi Columbia în aprilie. Primul sistem de iluminare incandescent comercial izolat, de la sol (pentru o singură clădire), a fost instalat la New York, în tipografia Hinds and Ketcham, în ianuarie 1881. În toamna aceluiaşi an a fost instalată temporar o centrală electrică, la Holborn Viaduct din Londra, în timpul Expoziţiei de la Crystal Palace. Edison însuşi a supravegheat instalarea conductelor şi instalaţiilor pentru primul sistem de energie comercial permanent din lume, în Manhattan, care a devenit operaţional în septembrie 1882.

Cu toate că primele sisteme au avut probleme şi au trecut mulţi ani înainte ca iluminatul incandescent produs de electricitatea provenită din generatoarele centrale să înlocuiască semnificativ iluminatul cu gaz, centralele de iluminare izolate pentru hoteluri, teatre şi magazine au înflorit; la fel şi reputaţia lui Edison de cel mai mare inventator din lume.

Una dintre descoperirile întâmplătoare făcute în laboratorul din Menlo Park în timpul experimentelor pentru descoperirea luminii incandescente a anticipat descoperirea electronului de către fizicianul britanic J.J. Thomson, 15 ani mai târziu. În 1881-1882, William J. Hammer, un tânăr inginer responsabil cu testarea globurilor de lumină, a remarcat o strălucire albastră în jurul polului pozitiv din becul gol şi înnegrirea firului şi a becului la polul negativ. Acest fenomen a fost denumit iniţial „umbra fantomatică a lui Hammer”, însă când Edison a patentat becul în 1883, fenomenul a devenit cunoscut sub numele de „efectul Edison”. Mai târziu, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că acel efect se explica prin emisia termionică de electroni de la electrodul fierbinte la cel rece; a devenit prototipul tubului cu electroni şi a reprezentat începutul industriei electronicelor.

Edison şi-a mutat laboratorul de la Menlo Park în New York când a început lucrul la sistemul de energie electrică din Manhattan. Treptat, proprietatea de la Menlo Park a fost folosită doar ca reşedinţă de vară. În august 1884, soţia lui Edison, Mary, a cărei stare de sănătate se agrava şi care avea perioade de crize în urma unei boli mintale, a murit acolo de „congestie a creierului”, aparent o tumoare sau o hemoragie. Moartea ei şi mutarea din Menlo Park au marcat puternic viaţa lui Edison.

Prima parte AICI

Ultima parte AICI


sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 5, D-E, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 239-241

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: