Viața lui Vivaldi

vivadi-antonioVivaldi (Antonio Lucio) – compozitor italian (Veneția, 1678-Viena, 1741).

Preotul roșu

Fiul unui violonist legat de basilica San Marco din Venetia, el însuși violonist, a primit tonsura monahală la 15 ani și a fost hirotonisit preot la 25. Atins de o maladie cronică, despre care se presupune că era astm, cel pe care Veneția îl supranumea „Preotul roșu”, din cauza culorii părului său, a știut să se facă exceptat de la îndatoririle ecleziastice începând din 1703, iar din acel moment a putut să se consacre compoziției și învățământului.

Numit responsabil la La Pieta (așezământ dedicat orfanilor și copiilor ilegitimi ai orașului), în pofida unor întreruperi uneori foarte lungi, avea să rămână fidel acestei funcții până în 1740. Totuși,  a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz și compozitor (Roma în 1722 și 1724, unde a cântat în fața Papei; probabil Dresda și Darmstadt, cu siguranță Amsterdam, unde a fost publicată cea mai importantă parte a creației sale; Florența, Praga, în sfârșit Viena, unde a murit, uitat și în mizerie). La La Pieta avea să formeze elevi, să întrețină o orchestră (repede devenită celebră în întreaga Europă) și să compună pentru concertele publice pe care așezământul le oferea duminica. Acestor ocupații, deja solicitante pentru un om care se plângea fără încetare de sănătatea sa oscilantă, din 1713 li s-a adăugat o debordantă activitate de impresar și de compozitor de opere, domenii în care a căpătat o autoritate suficient de mare pentru a provoca rivalități tenace.

O glorie internațională fără precedent în istoria muzicii

Această consacrare în toate genurile (pentru că a fost fecund și în materie de muzică religioasă) avea să confere compozitorului o glorie internațională incontestabil fără precedent în istoria muzicii. Toți turiștii care treceau prin Veneția căutau să-l vadă și să-l asculte pe „Preotul roșu”. Astfel, există numeroase și prețioase mărturii asupra a ceea ce reprezenta viața muzicală venețiană în prima jumătate a secolului al XVIII-lea și asupra efectului electrizant al interpretării și creațiilor lui Vivaldi. Culegeri tipărite și copii în manuscris (mai ales concerte) ale lui Vivaldi au circulat în întreaga Europă până în jurul anului 1750 și se știe că, începând din 1720, Johann Sebastian Bach se pare că a avut pentru aceste lucrări un asemenea entuziasm, încât a recopiat sau transcris un mare număr dintre ele, asigurând astfel, fără să fi intenționat, supraviețuirea lucrărilor modelului său.

Un artist scandalos

Se pare  că de-a lungul întregii vieți Vivaldi a fost considerat ca un artist aflat în afara normelor, extravagant de bună voie, chiar scandalos (dușmanii lui aveau cum să răspândească bârfe, mai ales în legătură cu atracția lui afișată față de bani și de fast sau cu iubirile lui reale sau presupuse, printre altele față de o mezzo-soprană pe nume Anna Giro, fiică a unui peruchier francez numit Giraud și pentru care a scris un număr mare de pagini vocale). Acest tapaj întreținut la Veneția în jurul său explică oare eclipsa lui subită și moartea sa în mizerie, petrecută în momentul în care a făcut imprudența să plece din Italia, unde comentariile suscitate de persoana lui aveau rol de publicitate pentru muzica sa?


sursa: Larousse, Dicționar de mari muzicieni sub coordonarea lui Antoine Golea și Marc Vignal, traducere de Oltea Șerban-Pârâu, Univers Enciclopedic, București, 2000

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: