Viața lui Dostoievski (III) Operele din anii 1860

Operele din anii 1860

La întoarcerea în Rusia, Dostoievski s-a angajat într-o intensă activitate literară. Cu fratele său, Mihail, a editat două reviste influente, mai întâi Vremea (1861-1863), care a fost suspendată de dostoevskij_1863guvern din cauza unui articol supărător, apoi Epoca (1864-1865), care a fost închisă după moartea lui Mihail. După ce iniţial a încercat să îşi menţină o poziţie moderată, Dostoievski a început să îi atace pe radicali, care caracterizau, practic, întreaga intelectualitate rusă. Dostoievski a respins materialismul lor, moralitatea lor utilitară, reducerea artei la propagandă şi, mai presus de toate, faptul că refuzau libertatea şi responsabilitatea individuală. Pentru tot restul vieţii, el a păstrat un simţ profund al pericolului şi al ideilor radicale şi, din acest motiv, operele sale postsiberiene au fost tratate cu dispreţ de bolşevici şi considerate suspecte de regimul sovietic.

Însemnări din subterană

În prima parte din Însemnări din subterană (1864), un narator anonim lansează un atac strălucitor împotriva unei serii de credinţe comune ale liberalilor şi radicalilor: că este posibil să fie descoperite legile psihologiei individuale, că oamenii nu au, în consecinţă, niciun liber-arbitru, că istoria este guvernată de legi şi că este posibil să fie proiectată o societate utopică bazată pe legile societăţii şi ale naturii umane. Chiar dacă ar putea fi construită o astfel de societate, crede omul din subteran, oamenii ar detesta-o tocmai pentru că le-ar refuza capriciile şi i-ar defini drept absolut previzibili. În a doua parte a microromanului, omul din subteran îşi reaminteşte incidente din trecutul său, care îl arată comportându-se, sub imperiul răutăţii pure, ca o replică vie împotriva determinismului. Aşadar, Dostoievski arată clar că soluţia iraţională a omului său din subteran nu este cu nimic mai bună decât sistemele raţionaliştilor. De asemenea, Însemnări din subterană reprezintă o parodie la adresa bibliei radicalilor, lucrarea utopică Ce trebuie făcut? (1863) a lui Nikolai Cernîşevski.

Şederea în Europa de Vest

anna-grigorievna-dostoievskaia-a-doua-sotie-a-lui-feodor-dostoievski

Ana Grigorievna Snitkina

Dostoievski a petrecut o mare parte a anilor 1860 în Europa de Vest din mai multe motive: a dorit să vadă societatea pe care a admirat-o pentru cultura sa, dar a deplâns-o, în acelaşi timp, pentru materialismul său. De asemenea, spera să reia o legătură amoroasă cu autoarea mai puţin cunoscută Apollinaria Suslova, dorea să scape de creditorii din Rusia şi era deosebit de atras de jocurile de noroc. Un editor fără scrupule i-a oferit un avans de care avea nevoie cu disperare cu condiţia să dea romanul la o anumită dată; editorul se baza pe clauza de întârziere, care i-ar fi permis să publice gratuit timp de nouă ani operele lui Dostoievski. Având răgaz mai puţin de o lună, Dostoievski a angajat o stenografă şi i-a dictat romanul Jucătorul (1866) – inspirat de relaţia sa cu Suslova şi de psihologia jocurilor de noroc. A terminat chiar la timp. Câteva luni mai târziu (1867), s-a căsătorit cu stenografa sa, Ana Grigorievna Snitkina. Aceasta a reuşit să îi ordoneze viaţa şi cheltuielile şi i-a creat condiţii solide pentru lucru şi pentru întemeierea unei noi familii. Au avut patru copii, dintre care doar doi au ajuns la maturitate.

Crimă şi pedeapsă

Scrisă în aceeaşi perioadă cu Jucătorul, Crimă şi pedeapsă (1866) descrie un tânăr intelectual, Raskolnikov, dornic să-şi parieze viaţa pe idei. El decide să îşi rezolve toate problemele deodată, asasinând o bătrână cămătăreasă. Motive şi teorii contradictorii îl conduc către crimă. Moralitatea utilitară îi sugerează că uciderea ei reprezintă un bine, un fapt pozitiv, deoarece banii săi pot fi folosiţi pentru a-i ajuta pe alţii. Pe de altă parte, Raskolnikov este de părere că credinţa în bine şi rău este, ea însăşi, o prejudecată, o simplă relicvă a religiei şi că, din punct de vedere moral, crima nu există. Cu toate acestea, chiar dacă refuză moralitatea, Raskolnikov simpatizează cu cei mai puţin fericiţi şi, astfel, doreşte să o omoare pe cămătăreasă doar pentru că îi oprimă pe cei mai slabi. Cea mai faimoasă teorie a sa prin care justifică crima împarte lumea în oameni extraordinari, cum ar fi Solon, Caesar şi Napoleon, şi oameni comuni, al căror scop este doar perpetuarea speciei. Oamenii extraordinari, crede el, trebuie să aibă „dreptul de a depăşi limitele”, altfel progresul ar fi imposibil. Nimic nu este departe de propria moralitate a lui Dostoievski, bazată pe valoarea infinită a fiecărui suflet uman, decât această teorie napoleoniană, pe care Dostoievski a socotit-o conţinutul real al credinţei intelectualilor în inteligenţa lor superioară.

După comiterea crimei, Raskolnikov se trezeşte cuprins de o „teroare mistică” de nedescris şi de un simţ oribil al izolării. Detectivul Porfiri Petrovici, care ghiceşte vinovăţia lui Raskolnikov, dar nu o poate dovedi, joacă jocuri psihologice cu el până când criminalul îşi mărturiseşte vina. Între timp, Raskolnikov încearcă să descopere motivul real al crimei sale, dar nu ajunge niciodată la un singur răspuns. Într-un comentariu faimos, Tolstoi susţine că nu este vorba despre un singur motiv, ci de o serie de „mici, mici schimbări” de stare emoţională şi de obiceiuri mentale. Geniul lui Dostoievski rezidă, în parte, în reanalizarea complexă a unor concepte precum motiv şi intenţie. De asemenea, Crimă şi pedeapsă oferă portretele psihologice remarcabile ale beţivului Marmeladov şi ale unui om lipsit de moralitate şi vicios, lovit de halucinaţii, Svidrigailov. Prietenul lui Raskolnikov, Razumihin, dă glas dispreţului autorului faţă de abordarea ideologică a vieţii; viaţa lui Razumihin exemplifică modul în care cineva poate rezolva problemele – nici prin idei mari, nici prin jocuri dramatice, ci printr-o muncă lentă, fermă şi solidă.

Aproape deliberat, Dostoievski a făcut ca eroina istorisirii sale, Sonia Marmeladova, să fie un simbol nerealist al bunătăţii creştine pure. Devenind prostituată pentru a-şi susţine familia, ea îl convinge mai târziu pe Raskolnikov să mărturisească crima şi îl urmează în Siberia. În epilogul romanului, prizonierul Raskolnikov, care mărturisise nu din remuşcare, ci din cauza tensiunii emoţionale, continuă să îşi păstreze teoriile amorale, dar ajunge, în final, să trăiască regretele şi pocăinţa, după un vis revelator şi datorită bunătăţii Soniei. Opinia criticilor este divergentă în privinţa calităţii artistice a epilogului.

Idiotul

Următorul roman major al lui Dostoievski, Idiotul (1868-1869), reprezintă încercarea sa de a descrie un om perfect bun într-o modalitate care încă rămâne psihologic convingătoare – aparent o sarcină artistică imposiblă. Dacă ar reuşi, credea Dostoievski, ar demonstra că bunătatea lui Hristos este, într-adevăr, posibilă. Prin urmare, scrierea însăşi a romanului a devenit o tentativă a ceea ce s-ar putea numi o dovadă romanescă a creştinismului.

Eroul lucrării, prinţul Mîşkin, este perfect generos şi atât de inocent încât ajunge să fie considerat un idiot. Cu toate acestea, este înzestrat cu o capacitate de analiză psihologică profundă. Din păcate, însăşi bunătatea sa pare să aducă nenorociri tuturor persoanelor pe care le întâlneşte, chiar şi eroinei romanului, Nastasia Filipovna, pe care doreşte să o salveze. Cu o psihologie remarcabil de complexă, ea acceptă şi respinge cu amărăciune în acelaşi timp lumea care o judecă drept o femeie uşoară. Ipolit, un tânăr bolnav care moare de ftizie, meditează cu strălucire pe marginea artei, a morţii, a lipsei de semnificaţie a naturii brutale inconştiente şi pe marginea fericirii care, pentru el, reprezintă însuşi faptul de a trăi. Columb, explică el, a fost fericit nu când a descoperit America, ci în timp ce o descoperea.

Partea a doua AICI

Partea a patra AICI


sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 5, D-E, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 162-164

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: