Viața lui Friedrich Nietzsche (II) Copilăria

Nietzsche-21Nietzsche însuşi a relatat cât de greu i-a fost să se mute din casa parohială de la ţară în strâmtorarea locuinţei din Naumburg. Copilul întâmpina greutăţi în împrejurările ce i se păreau ostile. Aceste dificultăţi aveau să sporească atunci când, la îndemnul bunicii, a fost nevoit să frecventeze şcoala reală din Naumburg. Nietzsche a eşuat în aspra lume a celor ce-i vor deveni camarazi dejoacă şi cu care nu reuşea să se împrietenească. Abia când a ajuns într-o instituţie privată care pregătea copii pentru gimnaziul domului părea să se simtă mai bine. Acolo, Nietzsche şi-a câştigat şi primii prieteni: pe Wilhelm Pinder şi Gustav Krug, fii de jurişti din cercul de cunoscuţi ai bunicii sale. împreună cu ei, Nietzsche, în vârstă de opt ani, a intrat la gimnaziul domului. Nu i-a fost deloc uşor la şcoală, învățarea regulilor şi faptul că trebuia să fie ascultător îl revoltau. Dar marele talent al acestui copil sensibil se întrevedea deja.

Atmosfera din Naumburg, din cercul familiei, care dădea impresia că este artificială şi nefirească, cu pretenţiile ei religioase şi morale, l-a determinat pe tânărul Friedrich Nietzsche să nu participe la jocurile dezinvolte ale altor copii ci să-şi petreacă timpul într-un mod erudit, scriind. La vârsta de 10 ani a compus un motet şi scrisese deja 50 de poezii. Fără a se baza pe vreun exemplu, se străduia să realizeze scene măreţe de natură, încerca, cu ajutorul metricii, să învingă furtuni pe mare şi incendii.

Patru ani mai târziu, în 1858, a început să-şi scrie jurnalul, însoţit de o extrem de precoce autobiografie. Aceste pagini ale unui copil de 14 ani fascinează şi astăzi: pe lângă toată sporovăiala copilărească, prin care îşi descrie viaţa petrecută până atunci în familie, iese la iveală eminenta capacitate de exprimare şi se află acolo idei autocritice de o clarviziune ce îl trădează pe viitorul Nietzsche. Astfel, spre exemplu, atunci când scrie despre încercările sale lirice de pe vremea când avea doar zece ani:

Din această perioadă datează şi primele mele poezii. Ceea ce se obişnuieşte să evoci în aceste prime încercări sunt de regulă imagini din natură. Dacă fiece inimă juvenilă este stimulată de imagini colosale, atunci fiecare doreşte să exprime aceste cuvinte în versuri. Groaznice aventuri pe mare, furtuni însoţite de foc au constituit primele subiecte… Nu aveam nici un model pe care să-l urmez, îmi închipuiam cu greu cum să imiţi un poet, şi le realizam după cum mi le sugera sufletul. Bineînţeles că au rezultat şi versuri foarte nereuşite şi aproape fiecare poezie conţinea asperităţi în privinţa limbii, dar această primă perioadă am îndrăgit-o mult mai mult decât pe a doua, pe care doresc s-o amintesc.

Prima mea intenţie a fost de a scrie o scurtă carte pe care apoi să o citesc eu însumi. Această mică vanitate o am şi acum; dar atunci totul rămânea la stadiul de plan, rar a fost făcut un început. Deoarece nu stăpâneam rima şi măsura versurilor şi pentru că progresam prea încet, am făcut versuri fără rimă şi încă mai păstrez multe din aceste poezii într-una din ele doream să evoc vremelnicia fericirii şi deci am introdus un drumeţ care dormita sub ruinele Cartaginei. Zeul viselor a trebuit să-i arate sufletului său fericirea de odinioară. Apoi au urmat nenorocirile provocate de destin și în final, s-a trezit. Mai păstrez câteva poezii din acea perioadă, dar în nici una din ele nu se găseste vreo urmă de creaţie poetică.

Iar câteva pagini mai încolo: O poezie lipsită de idei, acoperită de fraze si imagini, precum un măr roşu care pe dinăuntru conţine viermi. Expresiile idiomatice trebuie să lipsească cu desăvârsire dintr-o creaţie poetică; deoarece folosirea prea deasă a frazelor indică o minte incapabilă să creeze.

Din această autocaracterizare nu reiese numai politeţea forţată a băiatului-model, crescut de femei evlavioase, convinse că ele au mereu dreptate. El îşi recunoaşte, într-un gest ce pare bătrânesc, o mică vanitate, pe care încă o mai are şi pe care şi-o iartă autoprotector. Sunt conţinute deja aici: sensibilitatea, spiritul de observaţie crescând şi tonurile acelei constrângeri sălbatice, autoritare ale dorinţei de a crea ceva propriu. De asemenea, legătura cu muzica, importantă moştenire din partea tatălui, s-a dezvoltat de timpuriu şi în mod accentuat. Mozart şi Haydn, Schubert şi Mendelssohn, Beethoven, Bach şi Handel constituie pietre de temelie ale educaţiei sale muzicale în anii petrecuţi la Naumburg. Faţă de «muzica viitorului» a unui Berlioz sau Liszt, băiatul se arată sceptic. Aici, în sânul muzicii, de fapt în admiraţia pentru artă, Nietzsche se simte bine; aici este fericit cum este doar în vacanţele petrecute la bunicii Oehler în Pobles, unde domnea o atmosferă mai puţin distinsă decât la Naumburg şi unde, împreună cu sora sa, avea voie să zburde în hainele vechi pe câmp şi în grădină.

Lăsând la o parte aceste bucurii ale vacanţei, s-a dezvoltat un copil serios, gânditor, care cunoştea foarte bine Biblia şi care era de o evlavie emotionantă, astfel încât Nietzsche scria cândva că la vârsta de 12 ani l-ar fi văzut pe Dumnezeu în toată splendoarea Sa. Ceea ce tatăl său, decedat prematur, nu i-a mai putut oferi, datorează Nietzsche taţilor prietenilor săi din Naumburg, Wilhelm Pinder şi Gustav Krug: tatăl lui Pinder avea înclinaţii literare şi, datorită lui, băieţii l-au cunoscut pe Goethe. Consilierul Krug nu era doar prieten cu Mendelssohn şi cu alţi muzicieni ai vremii, el însuşi compunea şi se pare că era un bun virtuoz. La ambele familii Nietzsche mergea cu plăcere şi foarte des şi astfel, datorită taţilor prietenilor săi, a venit în contact, neobişnuit de mult pentru vârsta sa, cu literatura şi muzica.

Prietenii Wilhelm şi Gustav formau, împreună cu sora lui Nietzsche, Elisabeth, un cerc, al cărui centru era Nietzsche. De la Pinder, care într-o imitaţie admirativă şi-a scris la 14 ani autobiografia, aflăm ce influenţă avea tânărul Fritz asupra prietenilor: «De mic copil se ocupa cu jocuri, pe care le inventa el însuşi, şi acest lucru indică un spirit vioi, inventiv şi independent. El conducea toate jocurile, indica noi metode…». Dar mai spune şi următorul lucru: «Din fragedă copilărie, el iubea singurătatea şi se lăsa în voia gândurilor, evita în oarecare măsură compania oamenilor şi căuta locurile înzestrate de natură cu o frumuseţe sublimă». Iar Elisabeth a consemnat o afirmaţie ciudată pe care se pare că ar fi făcut-o Nietzsche, când, de Paşti, în anul 1857, au obţinut amândoi note bune: «Când Fritz şi cu mine… am rămas singuri, m-a întrebat, <dacă nu este ciudat faptul că amândoi învăţăm atât de bine şi că ştim lucruri pe care alţi copii nu le ştiu>».

Chiar dacă însemnările lui Pinder şi ale surorii sale trebuie privite cu oarecare rezerve, totuşi acestea, alături de autobiografia lui Nietzsche, dezvăluie particularităţi în gândirea şi comportamentul lui Nietzsche, bine dezvoltate încă de atunci. Conştiinţa felului său de a fi altfel şi singurătatea, motivul Zarathustra, dacă se poate spune aşa, legătura intensivă cu arta, dificultatea de adaptare, înclinaţia de a se evidenţia într-un cerc de prieteni, simţul fin al lui Nietzsche pentru limbă, chiar şi motivul călătorului atât de des întâlnit la el mai târziu, toate acestea se găsesc în primele opere de tinereţe.

Aceasta era starea tânărului Nietzsche care, cu toate că era bolnăvicios, se distingea treptat atât de mult la şcoală încât a fost propus pentru un loc vacant în renumita instituţie de învăţământ Pforta. Tânărul de 14 ani a părăsit oraşul Naumburg şi a plecat, în octombrie 1858, ca elev la Pforta. Acest eveniment nu a însemnat numai o schimbare exterioară în viaţa lui Nietzsche, el a marcat totodată sfârşitul copilăriei sale, despre care va mai scrie în viitoarea biografie (1864):

Desigur; am avut părinţi minunaţi; şi sunt convins că prin moartea admirabilului meu tată mi s-a răpit, pe de o parte, un mare ajutor, de care aş fi avut nevoie mai târziu, pe de altă parte, însă, mi s-au sădit în suflet germenii seriozităţii şi ai contemplării.

Poate a fost un inconvenient faptul că întreaga mea dezvoltare de acum încolo nu a fost supravegheată de un ochi bărbătesc, însă dimpotrivă, curiozitatea şi poate dorinţa de a şti cât mai mult au adus multă dezordine în multiplele mele cunoştinţe; toate acestea erau în măsură să dezorienteze un spirit tânăr, abia ieşit din cuibul părintesc şi mai ales să pericliteze bazele pentru o cunoaştere temeinică. Astfel, întreaga perioadă între 9 şi 15 ani se caracterizează printr-o adevărată patimă de a dobândi o «ştiinţă universală», cum îmi plăcea mie să o numesc. Pe de altă parte, nu am neglijat jocurile copilăreşti, dar şi în ele procedam cu un zel aproape doctrinar, astfel încât am scris, de exemplu, aproape despre fiecare joc o cărticică pe care o arătam prietenilor pentru a fi luată la cunoştinţă. Ca trezit de o întâmplare deosebită, am început la vârsta de 9 ani să învăţ muzica, şi anume compunând, dacă încercările de a pune pe hârtie tonuri care sună bine laolaltă şi care urmează unul după altul şi de a cânta texte biblice cu acompaniament fantastic de pianoforte pot fi numite compoziţii. În acelaşi timp scriam poezii îngrozitoare, dar făcute totuşi cu multă sârguinţă. De asemenea, desenam şi chiar pictam. Când am ajuns la Pforta, ştiam destul de multe despre mai toate ramurile ştiinţei şi despre arte şi m-am simţit atras de toate acestea, cu excepţia plictisitoarei matematici, pentru care n-am avut niciodată tragere de inimă. Cu timpul însă am simţit o repulsie faţă de toate aceste rătăciri fără un scop precis prin toate ramurile ştiinţei; doream să-mi impun o îngrădire, pentru a pătrunde temeinic în fiecare din ele în parte.


sursa: Ivo Frenzel, Friedrich Nietzsche, traducere din limba germană de Carmen Oniti, Editura Teora, 1997

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: