Viața lui Friedrich Nietzsche (I) Familia

nietzscheDacă apreciem însemnătatea unui filosof după efectul pe care îl au operele sale asupra urmaşilor, atunci îl putem situa pe Friedrich Nietzsche deopotrivă alături de Hegel, Marx, Kierkegaard şi Schopenhauer; el este unul din puţinii mari gânditori ai secolului al XlX-lea care se situau cu mult înaintea timpului lor şi fără de care secolul al XX-lea nu ar fi devenit ceea ce este.

Istoria receptării operei lui Nietzsche începe târziu. El, cel care şi-a pierdut puterea raţiunii, nu a trăit să vadă gloria mereu crescândă de care s-a bucurat în cele din urmă opera sa; sămânţa ideilor sale şi-a arătat în chip uimitor roadele, atât în rău, cât şi în bine, abia după moartea sa.

Comparativ cu această receptare, viaţa lui Nietzsche a fost aproape neînsemnată: câteva decenii ale unei vieţi de intelectual, de la bun început o persoană retrasă, o viaţă care a stat sub semnul singurătăţii şi al neînţelegerii. Nici o realizare nu a făcut să crească în intensitate şi nu a definit această viaţă şi nici o preţuire veritabilă, venită din exterior, nu a însoţit-o. Astfel, Nietzsche pare să aibă dreptate atunci când scrie în Ecce Homo: Una sunt eu, alta sunt scrierile mele. Multiplele interpretări ale acestor scrieri trec prin toate stadiile: de la admiraţie oarbă la critică îndârjită.

Fără îndoială, este posibilă şi o analiză pură a operei, ea a dus de altfel la o serie de studii importante. Dar problemele filosofice, care par deseori a avea o viaţă individuală impersonală, au, în cazul lui Nietzsche, o motivaţie foarte personală ce poate fi dovedită având în vedere viaţa acestui om. Rareori un gânditor a filosofat atât de mult raportându-se la propria persoană; subiectivitatea emfatică a afirmaţiilor şi a prognozelor sale aminteşte de cea a întemeietorilor religiilor şi de cea a profeţilor. Operele lui Aristotel, Kant şi Hegel pot fi înţelese şi fără o relatare a vieţii acestor gânditori. Altfel se prezintă însă cazul lui Nietzsche: lectura scrierilor sale duce mereu, în mod obligatoriu, la întâlnirea cu ideile foarte personale ale autorului, care pot fi înţelese doar din perspectiva fiecărei situaţii în parte. Cunoaşterea condiţiilor de viaţă ale lui Nietzsche este o cheie importantă în înţelegerea teoriilor sale, aflate mereu în schimbare. Enunţul din Ecce Homo, în urma căruia trebuie să facem o distincţie între persoană şi operă, se încadrează în seria acelor confesiuni care demonstrează adeseori cât de des se pot înşela oamenii când fac afirmaţii referitoare la propria lor persoană. Printre marii gânditori occidentali sunt puţini cei la care persoana şi opera trebuie privite împreună, cum este cazul lui Nietzsche, pentru că acestea se lămuresc reciproc.

Casa părintească

Casa părintească a lui Nietzsche a fost un cămin plin de evlavie protestantă; de generaţii întregi familia era legată de credinţa lutherană: stimată, cuvioasă, cinstită şi provincială, ea întrupa toate virtuţile şi convingerile casei de pastori germani de care cel mai înzestrat vlăstar se va îndepărta atât de mult pe parcursul vieţii sale. Bunicul din partea tatălui, Friedrich August Ludwig Nietzsche, fusese supraintendent şi era un preot activ. În anul 1796, când criticismul lui Kant şi ateismul apusean care au urmat Revoluţiei Franceze înspăimântau spiritele germane, el a scris o carte cu titlul: «Gamaliel sau despre continuitatea creştinismului, pentru învăţătura şi liniştirea actualei frământări în lumea teologiei», iar în 1804 una din scrierile sale se intitula «Contribuţii la încurajarea unui mod de gândire înţelept despre religie, educaţie, datoria de supus şi viaţa omenească». Ceea ce nepotul distrugea cu dispreţ, era pentru bunic proprietate incontestabilă şi demnă de a fi apărată.

După moartea soţiei sale, care i-a lăsat şapte copii, s-a căsătorit cu o văduvă tânără care provenea, de asemenea, dintr-o familie de pastori. Din această a doua căsnicie provin încă trei copii: mai întâi două fete care vor avea un rol determinant în casa părintească a lui Nietzsche, mătuşa Auguste şi mătuşa Rosalie, apoi un fiu, Carl Ludwig, tatăl lui Nietzsche. Din cei şapte fraţi vitregi din prima căsătorie este de remarcat că unul din ei a făcut avere la Londra şi a lăsat-o moştenire familiei. Acestei împrejurări îi datorează Nietzsche faptul că mai târziu, oriunde l-ar fi purtat destinul, nu trebuia să-şi facă griji materiale.

Tatăl lui Nietzsche, născut în 1813, a fost mai întâi profesor particular, apoi educatorul fiicelor ducelui de Altenburg; a obţinut apoi, din porunca lui Friedrich Wilhelm al IV-lea al Prusiei, parohia din satul Rocken, lângă Lutzen, în Saxonia prusacă. A plecat acolo însoţit de cele două surori ale sale, necăsătorite: Auguste, care ţinea gospodăria şi Rosalie care sprijinea aşezăminte creştine de asistenţă socială.

Acestei conduceri pline de spirit gospodăresc a celor două cumnate, fete bătrâne, a trebuit să i se supună mama lui Nietzsche. Aceasta era fiica cea mai mică a unui preot de ţară, Oehler, stabilit în Poebels-ul saxon. La căsătoria ei cu Carl Ludwig Nietzsche, în 1843, avea doar 17 ani. Un an mai târziu, la 15 octombrie 1844, la Rocken, tinerei familii de pastori i s-a născut un fiu, chiar în ziua sărbătoririi zilei de naştere a regelui prusac, cel care se dovedise atât de binevoitor faţă de tatăl lui Nietzsche. Acesta avea înclinaţii spre muzică, dar era un om foarte visător şi milos. Discursul ţinut la botezul fiului său este elocvent pentru a sublinia înclinaţia sa spre sentimentalism: «Binecuvântată lună a lui octombrie, în care, în diferiţi ani, s-au petrecut cele mai importante evenimente din viata mea; cel pe care-l trăiesc astăzi este cel mai mare şi mai minunat, îmi botez copilaşul! O, clipă fericită; o, sărbătoare minunată; o, operă sacră, fii binecuvântată în numele Domnului! O spun cu inima mişcată de emoţie: aduceţi-l aşadar pe copilul meu drag, să îl închin Domnului. Fiul meu, Friedrich Wilhelm să fie numele tău, în amintirea binefăcătorului meu regal, în a cărui zi de naştere te-ai născut».

Friedrich Wilhelm, numit Friedrich sau, în familie, Fritz, va mai avea doi fraţi. În anul 1846 s-a născut sora sa Elisabeth, în 1848 un frate, Joseph, care însă va muri la vârsta de numai doi ani, la puţine luni după moartea tatălui său. Nenorocirea a început în august 1848, când tatăl lui Nietzsche, în urma unei căzături, a început să sufere de o boală cerebrală, care-i va cauza moartea 11 luni mai târziu.

Nietzsche nu împlinise încă cinci ani, când şi-a pierdut tatăl. În continuare a crescut într-o lume casnică, dominată exclusiv de femei: bunica sa, două mătuşi, tânăra mamă şi sora sa stabileau atmosfera. Bunica lui Nietzsche, o femeie încăpăţânată, a hotărât în aprilie 1850, atunci când au fost nevoiţi să renunţe la parohia din Rocken, mutarea familiei la Naumburg, acolo unde bătrâna doamnă trăise înainte de a se căsători şi unde putea să locuiască în cercul vechilor prieteni.

Trăind onest, familia ducea o viaţă obişnuită. Tatăl lui Nietzsche avea un talent muzical considerabil, el însuşi compunea, ştia să improvizeze excelent la pian şi era bine primit în cercurile de la Curte. Bunicul Oehler însă, care a fost nevoit să se chinuie cu o familie numeroasă, iubea vânătoarea, jocul de cărţi, muzica şi teatrele de amatori. În ansamblu, familia era mândră de tradiţiile şi particularităţile ei şi îşi crease propria legendă: în special mătuşile Auguste şi Rosalie obişnuiau să povestească cum că printre strămoşii lor a existat un conte polonez care a fost nevoit să-şi părăsească ţara din cauza credinţei sale. Această presupusă moştenire de nobleţe şi sânge străin părea pentru familia Nietzsche să o ridice deasupra mediului ei ţărănesc şi provincial. Această istorioară nu a putut fi însă dovedită, dar ea a conferit familiei constiinta de a fi ceva deosebit. Acest lucru s-a transmis si tânărului Fritz care nu l-a uitat niciodată, regăsindu-se în multe din viitoarele sale confesiuni.


sursa: Ivo Frenzel, Friedrich Nietzsche, traducere din limba germană de Carmen Oniti, Editura Teora, 1997

 

One response

  1. …MULTUMIM…LE CITESC CU MARE INTERES…

    0

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: