Din istoria alimentară a românilor

familie la masa„Priviţi un cartof, o roşie sau un ştiulete de porumb şi veţi putea medita la relativitatea timpului în istorie. M-aţi putea întreba ce legătură au ele cu istoria românilor. În acest caz, voi fi nevoit să vă aduc aminte că Decebal nu a mâncat niciodată mămăligă, iar Ştefan cel Mare nu ştia ce-s acelea tomatele. Mulţi dintre eroii istoriei noastre, dacă prin absurd ar intra într-un supermarket de azi, s-ar simţi ca pe o planetă străină. Vă propun, aşadar, aici să recapitulăm câteva repere din istoria alimentară a poporului român.

Despre strămoşii noştri daci ştim cu siguranţă, măcar din dicţionare, că mâncau varză şi brânză – precum, desigur, şi alte alimente probabil foarte ecologice. De asemenea, strămoşii latini mâncau ceapă, măsline şi tratau cu mare respect usturoiul. Dar nici dacii şi nici romanii nu mâncau porumb, nici cartofi şi nici vinete – din simplul motiv că aceste legume şi multe altele nu creșteau atunci în Europa. A trebuit ca Magellan şi Columb să ajungă în America pentru ca masa europenilor să devină ceva mai bogată.

Cartoful, care este astăzi una dintre cele mai banale legume din bucătăria tuturor popoarelor, a ajuns în Europa în a doua jumătate a secolului al XVI-lea – adică abia după anul 1550, odată ce spaniolii au colonizat America de Sud. Cu alte cuvinte, domnitori precum Mircea cel Bătrân sau Vlad Ţepeş cu siguranţă nu au gustat cartofi prăjiţi! La noi, primele culturi ale cartofului apăreau abia după anul 1800. Primul român mai cunoscut nouă care (poate) a mâncat cartofi copţi e posibil să fi fost Tudor Vladimirescu.

Ca şi cartoful, porumbul a ajuns în Europa tot în urma descoperirii Americilor. Pe teritoriul României de azi, primele culturi de porumb se pare că au apărut în Transilvania, la mijlocul secolului al XVII-lea – aşadar, în jurul anului 1650 -, iar apoi porumbul a pătruns şi în Ţara Românească şi Moldova. Cu alte cuvinte, Mihai Viteazul, atunci când a unit Ţările Române, nu ştia ce este aceea mămăligă de porumb şi nici nu bănuia că peste 400 de ani urmaşii lui români vor degusta pop-corn. Este drept că soldaţilor lui Mihai Viteazul li se dădea un fel de mămăligă – dar ea era o fiertură sărată din mei râşnit, care nu avea nicio legătură cu mămăliga pe care o ştim noi – sau italienii, care-o numesc polenta.

De asemenea, deseori sunt întrebat cu ce-și îndulceau strămoşii noştri viaţa lor de zi cu zi. Răspunsul e simplu: cu miere. Dacii erau foarte mândri de mierea lor, iar de-a lungul Evului Mediu în Câmpia Dunării sau în Moldova se obţinea o miere de o calitate excelentă.

Zahărul a apărut mult mai târziu în bucătăria noastră, tot în urma colonizării Americilor. Mai întâi, în jurul anului 1650, a pătruns în Europa zahărul din trestie-de-zahăr, care era o delicatesă scumpă. Prima fabrică de zahăr de pe teritoriul României, bazată pe cultura sfeclei albe, a apărut în jurul anului 1830, în judeţul Sălaj de astăzi.

Câteva cuvinte, acum, despre banala roşie. Cum spuneam, nici Decebal, nici Mircea cel Bătrân, nici Vlad Ţepeş şi nici Ştefan cel Mare nu au gustat în viaţa lor o salată de roşii. Motivul este acelaşi: tomatele au ajuns în Europa doar după ce spaniolii au colonizat America de Sud. Cultivarea tomatelor în bazinul Mării Mediterane şi al Mării Negre a început abia în jurul anului 1550. Prima carte de bucate în care erau incluse reţete cu tomate apărea abia în anul 1692, în Italia. În Ţările Române, probabil – repet, probabil – Mihai Viteazul a fost primul domnitor important care a gustat această legumă.

În privinţa cărnii, strămoşii noştri de până la anul 1 700 au mâncat carne de vită, de porc, de găină sau carne de vânat. De reţinut să boierii români nu apreciau deloc peştele de apă dulce – pe care-l considerau mâncarea săracului. La fel, marii noştri domnitori de până la Mihai Viteazul nu au mâncat carne de curcan – această pasăre a venit tot din America, tot după colonizarea europeană.

În fine, câteva cuvinte despre tutun. În ciuda a ceea ce aţi fi tentaţi să credeţi, românii nu au fumat dintotdeauna. Tutunul a venit tot din America şi a pătruns la noi de la turci, după anul 1600. În popor, tutunului i se spunea tămâia dracului.

Morala acestei poveşti sună ca un sfat medical: dacă Vlad Ţepeş v-ar fi prins fumând o ţigară, foarte posibil v-ar fi considerat posedaţi de diavol şi, poate, v-ar fi tras în ţeapă.

Da, (şi) aşa se scrie Istoria!”


sursa: Adrian Cioroianu, Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor, București, Editura Curtea Veche Publishing, 2013

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: