Viața lui Moliere (I) Pasiunile din tinerețe

moliereJean-Baptiste Poquelin s-a născut la Paris, la 15 ianuarie 1622. Se trăgea după mamă și tată dintr-o familie de tapițeri. Tatăl său, care afară de profesiunea sa mai avea și cinul de valet-de-cameră-tapițer al regelui, gândea ca fiul său să-i urmeze, iar tânărul Poquelin, dat de timpuriu ucenic în prăvălie, nu știa la 14 ani decât să citească, să scrie și să socotească, în sfârșit, elementele folositoare profesiunii sale.

Totuși, bunicul lui după mamă, căruia-i plăcea tare mult comedia, îl ducea câteodată la palatul Bourgogne, unde juca Bellerose comedie înaltă, iar Gautier-Garguille, Gros-Guillaume și Turlupin, farsă. De câte ori se întorcea de la teatru, tânărul Poquelin se punea pe lucrul său de tapițer mai trist, mai distrat, mai dezgustat de perspectiva profesiei sale. Să ne închipuim acele dimineți visătoare urmând zilei de spectacol ale geniului adolescent în fața căruia, în noutatea apariției ei, viața omenească i se și desfășura ca o scenă perpetuă. Se mărturisi, în fine, tatălui său și, sprijinit de bunicul care-l răsfăța, obținu să-și facă studiile. Fu primit într-o pensiune, după cât se pare, de unde urmă, ca extern, cursurile Colegiului Clermont, mai târziu Louis-le-Grand, condus de iezuiți. Cinci ani i-au fost de ajuns ca să-și termine tot ciclul studiilor; pe deasupra, mai făcu la Colegiu cunoștințe folositoare, care i-au influențat soarta. Prințul de Conti, fratele Marelui Conde, fu unul dintre condiscipolii săi, lucru de care-și aduse totdeauna aminte, mai pe urmă.

La terminarea studiilor, Poquelin trebui să-și înlocuiască tatăl, prea vârstnic în cinul de valet-de-cameră-tapițer al regelui, pe care îl oșteni. Îl urmă, ca novice, pe Ludovic al XIII-lea în călătoria de la Narbonne, în 1641 și fu martor, la întoarcere, la executarea lui Cinq-Mars și a lui De Thou.

Se pare că, în anii care au urmat, în loc să continue a-și exercita slujba părintească, el se duse să studieze dreptul la Orleans și fu primit ca avocat. Însă gustul său pentru teatru fu mai puternic și, revenit la Paris, după ce, zece-se, frecventase sena de la Pont-Neuf și îi urmărise de aproape pe italieni și pe Scaramouche, el se puse în fruntea unei trupe de actori amatori care deveni curând o trupă obișnuită, de profesie. Cei doi frați Bejart, sora lor Madeleine, Du Parc, zis Gros-Rene, făceau parte din această ceată ambulantă care se intitula Teatrul Ilustru. Poetul nostru rupse de pe atunci cu familia sa și cu Poquelin-ii; luă numele de Moliere.

Moliere străbătu cu trupa sa diversele cartiere ale Parisului, apoi provincia. Se zice că puse în scenă la Bordeaux o Tebaidă, tentativă în genul serios, care eșuă. Dar nu disprețuia farsele, canavalele în stil italian, improvizațiile, ca Medicul zburător și Gelozia cârpaciului, primele schițe ale Medicului fără voie și ale lui Georges Dandin. Hălăduia astfel la întâmplare, bine primit la fiecare revedere de către ducele d’Epernon la Bordeaux, de către prințul de Conti, lăudat de către d’Assoucy, pe care la rândul său îl primea și îl găzduia ca pe un prinț, ospitalier, darnic, bun tovarăș, adesea îndrăgostit, bântuit de toate pasiunile, urcând toate treptele, trăindu-și în galop tinerețea ca pe o frondă voioasă, strângând mari provizii în sine de originaluri și de caractere. De-a lungul acestei vieți rătăcitoare reprezentă Zăpăucul, prima sa piesă scrisă conform regulilor; avea 31 de ani.

În mijlocul pasiunilor sale de tinerețe, în vârtejul unor porniri credule ca cele ale oamenilor obișnuiți, Moliere stăpânea de pe atunci într-un grad înalt darul de a observa și de a reproduce și facultatea de a scormoni și de a înhăța resorturile pe care le urnea apoi spre marele amuzament al tuturor; iar mai târziu, în miezul deplinei și tristei cunoașteri a inimii omenești și a feluritelor țeluri, de pe culmea melancoliei sale de contemplator filozof, se va vedea că-și păstrase în inimă tinerețea întipăririlor active, facultatea pasiunilor, a dragostei și geloziilor sale, altarul cu adevărat sacru. Sublimă și îndrăgită contradicție în viața marelui poet!

Se povestește că în timpul șederii sale la Lyon, Moliere, care se legase destul de intim cu Madeleine Bejart, se aprinsese după domnișoara Du Parc și după domnișoara De Brie, amândouă făcând parte dintr-o altă trupă decât a sa; reuși, zice-se în ciuda Madeleinei Bejart, să le angajeze în trupa sa pe cele două actrițe și se mai spune că, respins de superba Du Parc, găsi la domnișoara De Brie mângâierile la care avea să se mai reîntoarcă de-a lungul frământatei sale căsătorii.

După vreo câțiva ani de raite prin sudul Franței, Moliere se apropie de capitală și locui la Rouen, de unde obținu autorizația să vină să joace la Paris, sub ochii regelui. La 24 octombrie 1658, în sala gărzilor din vechiul Luvru, Moliere și trupa sa îndrăzniră să joace Nicomed în prezența Curții. După ce aplauzele încununaseră această tragicomedie, Moliere, căruia-i plăcea să ia cuvântul ca orator al trupei, îl rugă pe rege “să-i îngăduie plăcerea să joace unul din acele mici divertismente care-i aduseseră o oarecare faimă și cu care desfătase provincia.” Alese Doctorul îndrăgostit. Regele, mulțumit de spectacol, îngădui trupei lui Moliere să se stabilească la Paris, sub numele de Troupe de Monsieur, și să joace alternativ cu comedienii italieni pe scena teatrului de la Petit-Bourbon. Când, în 1660, începu să se construiască colonada Luvrului, trupa trecu la teatrul de la Palais-Royal. Ea deveni Trupa regelui, în 1665.

Partea a doua AICI


sursa: Sainte-Beuve, Portrete literare, trad. Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu, ELU, București, 1967

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: