Biografia lui Jorge Luis Borges (II)

Borges1931 Victoria Ocampo fundează revista Sur (Sud). Borges face parte din comitetul de redacţie şi de-a lungul anilor va publica în paginile ei numeroase poeme şi ficţiuni.

1932 Apare volumul de eseuri intitulat Discusión (Discuţie), cel dintâi pe care nu-l va renega mai târziu.

1933 Devine responsabil al suplimentului săptămânal al cotidianului Critica. Revista Megáfono îi consacră un grupaj de articole. Drieu la Rochelle, în vizită la redacţia revistei Sud, îl cunoaşte şi îl preţuieşte pentru inteligenţa lui ascuţită, apreciată drept „nici sceptică, nici fanatică“.

1935 Publică volumul de povestiri Historia universal de la infamia (Istoria universală a infamiei), pe care îl consideră adevăratul debut în genul care îi va aduce consacrarea: naraţiunea fantastică. „În această carte n-am vrut să repet ce făcuse Marcel Schwob în ale sale Vieţi imaginare. El inventase biografiile unor oameni care existaseră cu adevărat, dar despre care nu se ştia decât foarte puţin. Pe câtă vreme cu citeam viaţa unui personaj cunoscut şi o deformam şi o falsificam deliberat după placul fanteziei“.

1936 Apare volumul Historia de la eternidad (Istoria eternităţii). Borges ţine o cronică de literatură străină în săptămânalul El Hogar (Căminul). Traduce din Virginia Woolf.

1937 În colaborare cu Pedro Henríquez Ureña, publică o Antologie a literaturii argentiniene. „În 1937 am obţinut prima mea situaţie stabilă. Avusesem până atunci câteva slujbe mărunte. Iată că, în sfârşit, obţineam acum un post de bibliotecar într-un cartier sărac din sud-vestul oraşului, în cadrul Bibliotecii Municipale“.

1938 Moare tatăl său. În noaptea de 25 decembrie, scriitorul suferă un accident grav, care-i va accentua orbirea progresivă. În perioada convalescenţei scrie celebra ficţiune Pierre Menard autor del Quijote (Pierre Menard autor al lui don Quijote). „Când am început să-mi revin – îşi va aminti mai târziu – m-am temut că-mi voi pierde integritatea mintală. Îmi amintesc că mama voia să-mi citească fragmente dintr-o carte pe care i-o cerusem eu, Dincolo de Planeta Tăcerii, de C.S. Lewis, dar timp de două-trei nopţi n-am lăsat-o să-mi citească. Până la urmă i-am făcut pe voie şi, după ce am ascultat ceva mai mult de o pagină, am izbucnit în plâns. Mama m-a întrebat de ce plâng. Fiindcă înţeleg, i-am zis. Apoi m-am întrebat dacă voi mai putea să scriu vreodată Scrisesem câteva poeme şi mai multe recenzii scurte. Mi-am spus că dacă încercam acum să scriu una şi nu izbuteam, ar fi însemnat că eram terminat sub raport intelectual, dar dacă încercam să scriu ceva ce nu mai făcusem niciodată până atunci şi dădeam greş nu ar fi fost atât de dureros, ba chiar m-aş fi putut pregăti pentru revelaţia finală. M-am hotărât să încerc să scriu o povestire. Rezultatul a fost Pierre Menard autor al lui Don Quijote”. Ca de obicei, era o povestire şi în acelaşi timp un eseu. Mama lui, căreia îi dictase textul, a mărturisit că nu-l înţelegea şi că nu-i plăcea Nu-i de mirare din partea unui cititor nespecializat, fiindcă receptarea înțelesului filosofic al multor parabole borgeene s-a făcut treptat, prin succesive descoperiri parţiale, chiar în cercurile iniţiaţilor, iar bogăţia sensurilor este inepuizabilă.

1940 Publică Antologia de la literatura fantástica (Antologia literaturii fantastice), în colaborare cu Silvina Ocampo şi Adolfo Bioy Casares.

1941 Publică, tot împreună cu Adolfo Bioy Casares şi Silvina Ocampo, Antología poética argentina (Antologia poeziei argentiniene). Traduce din Faulkner şi Michaux. Îi apare volumul de ficţiuni El jardin de senderos que se bifurcan (Grădina potecilor ce se bifurcă ).

1942 Revista Sud îi consacră un număr omagial, intitulat „Reparaţie pentru Borges”, pentru că scriitorul fusese pe nedrept frustrat de Premiul Municipal de Poezie. În colaborare cu Bioy Casares, publică volumul Seis problemas para don Isidoro Parodi (Şase probleme pentru don Isidoro Parodi), sub pseudonimul H. Bustos Domecq. Se întoarce la poezie şi publică poemul Del infierno y del cielo ( Despre iad şi despre cer).

1943 Apare volumul Poemas (Poeme), în care este grupată creaţia sa poetică dintre 1923 şi 1943. Traduce Metamorfoza lui Kafka. Publică, împreună cu Bioy Casares, antologia Los mejores cuentos policiales (Cele mai bune povestiri polițiste).

1944 Publică volumul Ficciones (Ficţiuni), care cuprinde câteva din capodoperele sale narative.

1945 Obţine Marele Premiu de Onoare al Societăţii Argentiniene a Scriitorilor. Sub pseudonimul R Bustos Domecq, publică Dos fantasias memorables (Două fantezii memorabile), iar sub acela de B. Suarez Linch, Un modelo para la muerte (Un model pentru moarte ).

1946 Îşi pierde postul de bibliotecar. „În 1946, un preşedinte de al cărui nume nu vreau să-mi amintesc (Perón) a ajuns la putere. Într-o zi mă pomenesc cu înştiinţarea că sunt destituit din postul de bibliotecar şi promovat la funcţia de inspector al pieţelor“.

1947 Tiraj necomercial al naraţiunii-eseu Nueva refutación del tiempo (Noul refuz al timpului). Publică povestiri şi eseuri în revista Sud

1948 Apare în Sud ficţiunea Emma Zunz, viitor scenariu al fimului Dias de odio (Zile de ură), realizat în 1953-54 de Leopoldo Torre Nilsson.

1949 Publică volumul de ficţiuni El Aleph.

1950 Este ales preşedinte al Societăţii Argentiniene a Scriitorilor (S.A.D.E.). „Republica Argentina, pe atunci ca şi astăzi, era o ţară cu teacţii lente, iar S.A.D.E. era una dintre puţinele fortăreţe care se opuneau dictaturii. Faptul acesta era atât de evident, încât mulţi distinşi oameni de litere n-au îndrăznit să devină membri ai acestei Societăţi decât după revoluţie“.

1951 Publică volumul antologic La muerte v la brújula (Moartea și busola), cu texte extrase din volumele El Aleph şi Ficţiuni. În colaborare cu Delia Ingenieros, publică eseul Antiguas literaturas germánicas (Vechi literaturi germanice). Împreună cu Bioy Casares scoate volumul al doilea din antologia Cele mai bune povestiri poliţiste.

1952 Publică volumul Otras inquisiciones (Alte investigări).

1953 Editura Emecé începe publicarea serici de opere complete cu Istoria eternităţii.

1954 Continuă publicarea operelor complete la Emecé cu volumele Poemas (1923-1954) şi Istoria universală a infamiei. Adolfo Prieto publică prima carte consacrată în întregime scriitorului: Borges y la nueva generación ( Borges şi noua generaţie ).

1955 Căderea lui Perón. Borges este numit director al Bibliotecii Naţionale şi profesor la Facultatea de Litere din Buenos Aires. În decembrie este ales membru al Academiei Argentiniene de Litere. Orbirea scriitorului a atins un stadiu avansat. Împreună cu Bioy Casares, scrie două scenarii de film şi publică două antologii: Cuentos breves y extraordinarios (Povestiri scurte şi extraordinare) şi Poesía gauchesca (Poezia gauchescă).

1956 Împreună cu Bettina Edelberg, publică studiul monografic Leopoldo Lugones. Medicii îi interzic să citească şi să scrie. Universitatea din Cuyo (Mendoza) îi acordă titlul de Doctor Honoris Causa. Obţine o catedră la Institutul de literatură engleză şi nord-americană din Buenos Aires. Emecé publică volumul 5 din seria de opere complete, care cuprinde volumul Ficţiuni.

1957 Împreună cu Margarita Guerrero, publică un Manual de zoologia fantástica (Manual de zoologie fantastică). La Emecé apar volumele 6 şi 7 din seria de opere complete, care cuprind Discuţie şi, respectiv, El Aleph.

1958 Publică numeroase poeme în revistele literare argentiniene.


sursa: Jorge Luis Borges, Opere, vol. I, București, Editura Univers, 1999

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: