Moartea lui Shelley

shelleyPercy Bysshe Shelley: decedat în 1822, la vârsta de 29 de ani.
Cauza morții: Înecare accidentală în mare
Locul de odihnă: Incinerat pe plaja de la Viareggio; cenușa păstrată în cimitirul protestant din Roma.
Văzut ultima dată: Întins pe puntea bărcii sale, Don Juan, citind un volum cu cele mai recente poezii ale lui Keats.

O furtună violentă și izbucnită din senin în apropiere de coasta Italiei, cu o durată de numai 20 de minute, a pus capăt vieții lui Percy Bysshe Shelley, fiul unui baronet, care în scurta sa carieră a devenit unul dintre cei mai controversați filosofi și poeți romantici englezi. El a murit la un an după prietenul său Keats, fiind măturat de un val de pe puntea micului său iaht, Don Juan, iar când corpul i-a fost aruncat pe mal, în buzunarul de la piept al lui Shelley a fost găsit un volum cu cele mai recente poezii ale lui Keats.

Născut pe proprietatea familiei sale din Sussex pe data de 4 august 1792, a ajuns un băiat suplu, chipeș, cu trăsături oarecum feminine și cu ochi albaștri, întruchiparea unui tânăr poet al epocii.

Rebelul

A fost un rebel încă de la o vârstă fragedă. Fiind acceptat la Eton College la 12 ani, el și-a lansat primul gest de răzvrătire față de această instituție atunci când a intrat în conflict cu “sistemul de servicii al școlii”, potrivit căruia elevii mici erau nevoiți să-i slugărească pe cei din anii superiori. La vârsta de 19 ani a fost exmatriculat de la Oxford, în urma publicării unui pamflet prin care susținea ateismul, convingere ce avea mai târziu să provoace etichetarea lui drept “părinte denaturat”, având ca efect pierderea custodiei celor doi copii rezultați dintr-o căsătorie timpurie.

Tragedii

Sfârșitul și l-a găsit în Italia, însă nu înaintea unui șir de tragedii.

Având o sănătate delicată, Shelley a fost sfătuit să plece în Italia, deoarece clima locală îl va revigora. El a plecat în această țară alături de a doua sa soție, Mary Wollstonecraft Godwin, o femeie cu calități intelectuale, care, în anul 1818, avea să-și publice capodopera, Frankestein. Însă imediat ce familia se mutase în noua casă, fetița lor nou-născută, Clara, a murit în urma unei febre ridicate. În anul următor, fiul lor de doi ani, William, s-a îmbolnăvit și a murit după o veghe agonizantă a tatălui său la căpătâiul patului lui.

În ciuda durerii și poate și din cauza acesteia, Shelley și-a scris multe din cele mai bune poezii în Italia, printre acestea numărându-se Cenci, “Odă libertății” și Prometeu descătușat. Iar una din cele mai valoroase poezii ale sale a fost scrisă după următoarea tragedie.

În iarna anului 1821, el a primit vestea morții lui Keats la Roma. Profund mișcat și având la rândul său o sănătate șubredă, Shelley s-a avântat într-un tribut poetic, Adonais, o elegie pastorală pe care el o considera poemul său perfect. Spera ca acesta să fie pe placul publicului, care-i considera majoritatea scrierilor prea politizate și dezagreabile din perspectivă socială. Totuși, recenziile favorabile s-au lăsat așteptate ca întotdeauna, astfel că, profund dezamăgit, Shelley a renunțat la scris; el își trăia deja ultima vară.

Ultima vară

Având o sănătate precară, începuse să se gândească la sinucidere, procurându-și otravă și ascunzând-o în camera sa. Boala de care suferea nu a fost diagnosticată în chip satisfăcător nici până în prezent; se știe că avea coșmaruri și halucinații, într-un caz văzând-o pe fiica decedată a lui Byron, Allegra, cum se înalță din valurile mării și îi face semn să i se alăture – o viziune cu caracter profetic.

Sperând să-și îndepărteze starea de depresie și să-și trezească cheful de viață, a pornit pe mare în luna iulie, alături de un prieten, Edward Williams. Iahtul Don Juan s-a îndreptat către orașul italian Livorno, unde poetul a petrecut o săptămână, vizitând atracțiile turistice alături de Byron și admirând priveliștea în Pisa. Starea de sănătate și de spirit i s-au îmbunătățit, iar el a părăsit portul Livorno, îmbarcându-se pe iahtul său la ora două după-amiaza, pentru a face drum întors. Williams a preluat cârma, în timp ce Shelley s-a întins pe puntea îngustă pentru a citi cel mai recent volum de poezii al lui Keats.

Sfârșitul

După câteva minute, vântul s-a întețit brusc. Cerul s-a întunecat, iar dinspre mare a înaintat o ceață apoasă. Multe ambarcațiuni mici de pescuit au revenit în port, iar un navigator experimentat pe nume Trelawny, care se împrietenise cu Shelley și îi admira scrierile, a semnalat frenetic iahtului Don Juan să se întoarcă, conștient de capriciul naturii ce era pe cale să izbucnească. Trelawny a urmărit neajutorat cum Don Juan părăsea gura portului.

Furtuna a lovit violent și distructiv. În mai puțin de jumătate de oră, marea redevenise calmă, iar cerul se înseninase. Trelawny, plimbându-se de-a lungul docului, întreba căpitanii tuturor vaselor ce ancorau dacă au zărit micul iaht.

Vreme de câteva zile, Mary Shelley s-a agățat de speranța că barca soțului ei a fost împinsă către Elba sau Corsica. Însă Trelawny, plecând în recunoaștere de-a lungul coastei, a aflat că două cadavre fuseseră aruncate pe țărm. Era vorba despre doi bărbați tineri, ambele cadavre fiind mâncate parțial de pești. Cu toate acestea, Trelawny a identificat fără greutate trupul lui Shelley.

Pentru a satisface cerințele de carantină, impuse de autoritățile toscane în cazul cadavrelor aruncate pe țărm, acestea au trebuit incinerate chiar în acel loc. Pe data de 14 august, pe plaja de la Viareggio, cadavrul lui Edward Williams a fost incinerat într-un cuptor de fier portabil. În seara următoare, în prezența câtorva prieteni și a unui grup de săteni curioși, trupul lui Shelley a fost transformat în cenușă. La cererea lui Mary Shelley, rămășițele au fost trimise la Roma pentru a fi înmormântate alături de cele ale fiului lor William.

Legenda

Legenda spune că inima lui Shelley nu a ars, iar Trelawny și-a întins mâna în flăcări și a recuperat-o. Probabil că este mai apropiată de adevăr varianta în care, înainte ca inima să ardă complet, Trelawny, a cărui admirație pentru poet atingea limitele venerației, a folosit un clește de fier pentru a o scoate din flăcări. Mary Shelley a păstrat inima soțului ei într-un borcan pe biroul său; în anul 1889, inima a fost îngropată în mormântul ultimului fiu al celor doi.

O venerare excesivă

La câteva săptămâni după înmormântare, Trelawny a vizitat mormântul și, nemulțumit de aspectul acestuia și al pietrei funerare, a cumpărat un loc cu multă verdeață lângă un zid roman din antichitate. În ciuda mijloacelor financiare reduse, el a construit două cavouri frumoase, a înmormântat rămășițele lui Shelley într-unul dintre ele, apoi a înconjurat cele două locuri cu chiparoși și lauri. El a scris un raport complet al serviciilor pe care i le-a făcut în mod nesolicitat lui Mary Shelley și, cu un gest care poate fi privit doar ca pe o prezumție și o venerare excesivă, a informat-o că mormântul de lângă cel al soțului ei nu era pentru ea, ci pentru sine însuși. Câțiva ani mai târziu, cenușa lui Trelawny a fost înmormântată alături de cea a lui Sheley. Navigatorul îl cunoscuse pe poet doar în ultimele șase luni ale vieții acestuia.

Keats murise în anul 1821. Shelley în 1822. Iar două veri mai târziu, Mary Shelley se găsea în fața mormântului unui alt poet și prieten, Byron.


sursa: Charles Panati, Cartea sfârșiturilor, trad.: Octav Ciucă, București, Orizonturi, 2005, p. 378-380

2 responses

  1. Felicitari pt blogul interesant .
    Am invatat multe de pe el , respectiv din postarile d-voastra .
    Cu stima
    I.Meidan
    Israel

  2. Mulțumesc pentru apreciere. Sper să pot oferi în continuare informații istorice atractive.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: