Arthur Schopenhauer. Viața și opera (II)

schopenhauerOglinda, măgarul și îngerul

Lumea ca voinţă şi reprezentare nu atrage atenţia şi librarii sunt nevoiţi să o vândă ca o simplă hârtie. Va cita mai târziu, după ce află acest aspect, pe Lichtenberger: operele de acest gen sunt ca o oglindă. Dacă un măgar se priveşte în ea, nu se poate aştepta să vadă un înger.

În 1836 publică Despre voinţa în natură, încorporată apoi în ediţia a doua a Lumii ca voinţă şi reprezentare (1884). În 1841 îi apar Cele două probleme fundamentale ale moralei, şi ea fără vreun succes deosebit. Cărţile lui se îngălbeneau în raft, nedesfăcute. Anul 1844 aduce la lumină ediţia a doua a Lumii ca voinţă şi reprezentare cu un succes neexagerat.

Gloria

Abia în 1851 Schopenhauer forţează publicul să-l recunoască prin publicarea celor două volume reunite sub titlul Parerga şi Paralipomena. E un fel de „dincolo de carte şi resturi“. Lucrarea va fi tradusă în limba engleză sub titlul Eseuri. Cartea e o izbândă pentru public, nu una şi pentru autor care este dezamăgit de micimea cunoştinţelor contemporanilor. Intră în schimb, prin ea, în lume şi brutalizează lumea care l-a refuzat până atunci. E răzbunarea lui Schopenhauer, el, misoginul şi cinicul pesimist. Din această operă de o lectură foarte agreabilă, Schopenhauer va primi drept remunerare 20 de exemplare gratuite. Are şi lumea răzbunarea ei. E dificil să fii optimist în asemenea condiţii.

„Schopenhauer junior“

Subtil şi ironic, Parerga şi Paralipomena face o breşă prin care autorul este şi văzut şi recunoscut. Se schimbă. El, retrasul, ascunsul, îşi savurează acum gloria. Îşi angajează un secretar special care culege din ziare şi reviste tot ce se scrie despre el, se înfurie pe un obscur ziarist care se miră de gloria lui şi care îi reproşează că este doar un prooroc al gloriei. Nu mai serveşte masa în insalubra lui pensiune de două camere. Ia masa zilnic, la Hotel d’Angleterre unde-şi prezintă tabieturile. Aşază pe masă o piesă de aur pe care, la plecare, o bagă în buzunar. Exasperat, un chelner îl întreabă ce semnifică aceste gesturi invariabile. Schopenhauer răspunde că va da piesa săracilor în prima zi când va auzi pe ofiţerii englezi vorbind de altceva decât de cai, femei şi câini. Trăieşte, în schimb, tot singur, împărţind singurătatea cu un câine căruia îi spune Atma (termen al Brahmanilor prin care desemnau sufletul lumii). Răutăcioşii din Frankfurt numeau însă câinele „Schopenhauer junior“.

Noua stea a filosofiei

Gloria mea, îşi anunţă Schopenhauer, în scris, un prieten, creşte în proporţie cubică, nu aritmetică şi nici geometrică. Se plânge, ca un sofist, că vizitatorii vor să-i sărute mâna la plecare şi este măgulit când lumea îl întreabă care-i este ziua de naştere pentru a o sărbători în familie. Se întreabă, vanitos, ce va spune lumea despre el în anul 2100.

Universităţile ies din vinovata lor ignorare şi încep să întrebe de Schopenhauer. Îşi capătă cel mai fidel public în clasa mijlocie care află în el un filosof care nu îi serveşte jargoane pretenţioase şi himere metafizice, ci un expozeu inteligibil. Străinătatea îl vede ca pe o nouă stea a filosofiei. Gloria a venit, chiar dacă un pic prea târziu. A avut însă meritul de a fi fost efectivă şi completă. Adică a făcut şi discipoli, dar şi adversari.

Sfârșitul

Misogin, dar practicant al femeii, zgârcit şi iute iubitor de arginţi, Schopenhauer lasă în urma sa lumea, la 72 de ani, răpus, nu de o filosofie sau alta, ci de o banală congestie pulmonară. În 1860 scena lumii pierde pe unul din cei mai străluciţi actori ai ei. Unul care a jucat pe o scenă pe care şi-a construit-o singur şi a jucat parodia vieţii în regie proprie. Europa anului 1860 se întoarce cu entuziasm spre filosofia aceluia care exprima desperarea în 1815. La 21 septembrie 1860, singur, aşa cum a trăit mai toată viaţa, se aşază la masă pentru a dejuna. Dejunul lui, din acea ultimă zi, a fost timpul. Timpul şi neuitarea pe care ne-a lăsat-o. Aşa, ca să ştim nu doar că a fost odată cineva pe care-l chema Schopenhauer, ci ca să ştim că a fost Schopenhauer…


 sursa: Arthur Schopenhauer, Lumea ca voință și reprezentare, trad. Emilia Dolcu, Viorel Dumitrașcu, Gheorghe Puiu, Proslogion și cronologie de Anton Adămuț, Iași, Editura Moldova

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: