Jose Saramago. Viața și opera

jose saramagoJose Saramago s-a născut la 16 noiembrie 1922, la Azinhaga (Ribatejo), într-o familie modestă. Destinul său scriitoricesc a avut o traiectorie uluitoare, încununată de recunoaștere internațională, prin decernarea titlului de doctor honoris causa de către numeroase universități și a unor prestigioase premii, culminând cu Premiul Nobel pentru literatură (1998).

După debutul din 1947 cu un roman renegat ulterior de scriitor, urmat de o tăcere de aproape două decenii, Saramago a publicat volume de poeme, cronici literare și politice, nuvele, piese de teatru, nenumărate traduceri (peste 5 000 de pagini de literatură, istorie, estetică, filosofie), revenind la roman abia în 1977 cu Manual de pictură și caligrafie. Romanul Ridicat de la pământ (1980) îi aduce recunoașterea în spațiul lusitan și impune fraza și punctuația care vor constitui de acum înainte marca inconfundabilă a stilului său. Celebritatea internațională o dobândește cu romanul Memorialul mânăstirii (1982), care, alături de Anul morții lui Ricardo Reis (1984) și Istoria asediului Lisabonei (1989), formează seria narativă cu tematică istorică, scriitorul acordând o atenție specială „originii și identității portugheze”.

În 1991 publică Evanghelia după Isus Cristos, cel mai polemic roman al său, care reconstruiește o viață apocrifă a lui Isus. O cotitură în universul tematic romanesc al lui Jose Saramago o constituie seria de ficțiuni ucronice și alegorice începută cu Plută de piatră (1986) și urmată de Eseu despre orbire (1995), Toate numele (1997), Caverna (2000), Omul duplicat (2002) și Eseu despre luciditate (2004). Jose Saramago şi-a petrecut ultimii ani în Lanzarote, Insulele Canare, continuând să scrie şi să publice. S-a stins din viaţă în iunie 2010. Saramago a fost ateu și comunist.

Manual de pictură și caligrafie este romanul de debut al lui Jose Saramago, publicat în 1977, nucleul din care se vor dezvolta capodoperele ulterioare ale scriitorului portughez. Protagonistul este un pictor mediocru, desemnat prin inițiala H., care primește comanda de a face portretul lui S., directorul unei mari companii. Dureros de conștient de propriile limite, H. recurge la paginile unui jurnal ca mijloc de a-și analiza slăbiciunile estetice și de a se înțelege pe sine însuși, descoperind astfel că simte nevoia să picteze și un al doilea portret al lui S. Munca la respectivele portrete, cel academic, pictat în modul consacrat și instituit de normele comenzii, și cel realizat cu intenția, nefinalizată, de a capta imaginea „adevăratului S.”, pune în discuție însuși fundamentul actului de creație estetică. O poveste fascinantă, dezvoltând una dintre temele predilecte ale lui Saramago: relația dintre realitate și reprezentarea artistică.

Memorialul mănăstirii are ca punct de plecare Portugalia secolului al XVIII-lea, un regat scăldat în averi și ințesat de biserici. Este perioada Inchiziției, a autodafeurilor, a epidemiilor de ciumă și a marii expansiuni coloniale. Cele două personaje principale – Baltasar Șapte-Sori, un soldat abia întors de pe câmpul de luptă, și Blimunda, o tânără care poate vedea înăuntrul oamenilor, dar nu și în sufletul lor, căci pe acesta nu l-a văzut niciodată – sunt alese de părintele Bartolomeu Lourenço să-l ajute la construirea Păsăroiului, un aparat de zburat. Invenția preotului se dovedește reușită, dar va avea consecințe dramatice asupra tuturor celor implicați în reali­zarea ei. Bazat pe evenimente reale, printre care se numără și înălțarea uriașei mănăstiri din Mafra, acest roman, ca toate cărțile lui Saramago, depășește limitele istoriei, trans­formându-se într-o parabolă complexă a existenței umane și a eternei lupte pentru dragoste, cunoaștere și putere.

„Saramago ne-a oferit o carte care, deși profund înrădăcinată în istoria țării sale, atinge dimensiuni mistice. Este un roman de dragoste și aventură, o meditație amară despre rolul monarhiei și al Bisericii în Portugalia secolului al XVIII-lea si un comentariu ironic asupra măștilor puterii.” (The New York Times)

Toate numele (1997), care deschide noua serie de autor dedicata lui Jose Saramago în cadrul colecției „Biblioteca Polirom”, este un roman enigmatic, o parabolă complexă despre memoria colectivă și instituțiile menite să o păstreze. Într-un oraș care, așa cum ne-a obișnuit autorul portughez, se găsește într-un timp și un spațiu nedeterminate se află Arhiva Generală, locul unde sunt inventariate toate numele ce au existat, există sau vor exista vreodată. Alături de ea, Cimitirul General se infiltrează printre așezămintele celor vii. Într-o zi, un funcționar al arhivei pornește în căutarea unui nume de femeie, iar această aventură plină de riscuri îl va purta din lumea celor încă în viață pe tărâmul celor dispăruți, pentru ca la finalul ei eroul să realizeze că memoria este singura stavilă în calea uitării și a dispariției totale.

Toate numele este un roman uluitor, un amestec de farsă, umor macabru, suprarealism și fior tragic, ce descrie cu o extraordinară acuratețe singurătatea omului modern și nevoia universală de afecțiune și comunicare, dezvăluind totodată fragilitatea graniței ce-i separă pe cei vii de cei morți.” (Publishers Weekly)

Pluta de piatră este un roman cu un subiect la fel de incitant: o fisură inexplicabilă în Pirinei trezește interesul oamenilor de știință. Pe măsură ce fractura geologică se lărgește și se adâncește, comunitatea europeană începe să se disocieze de calamitate. Peninsula Iberică devenită insulă plutește la întâmplare pe ocean. Un grup eteroclit pornește într-o călătorie spirituală, încercând să supraviețuiască într-o lume descentrată și aflată într-o haotică rotire.

Istoria asediului Lisabonei are următorul subiect: după ani de zile de muncă impecabilă, corectorul de carte Raimundo Silva introduce într-un text istoric o modificare, un nu care neagă un eveniment istoric real: participarea cruciaților la asediul și cucerirea Lisabonei de către Don Alfonso Henriques în 1147. Frauda este descoperită la timp, iar ediția mincinoasă va conține o erată care va nega negația. Deși se așteapta la sancțiuni severe, editura se va mulțumi să numească o persoană însărcinată cu supravegherea și controlul activității corectorilor, Maria Sara, care îl va îndemna pe Raimundo Silva să scrie o nouă Istorie a asediului Lisabonei în care însă cruciații într-adevăr nu îi vor fi ajutat pe portughezi să cucerească Lisabona. Crearea noii variante coincide cu nașterea si maturizarea treptată a unei afecțiuni amoroase între editoare și corectorul pe cale să devină autor. Romanul ia sfârșit în momentul în care Lisabona este cucerită conform noii istorii, iar cei doi protagoniști au devenit un cuplu.

Eseu despre orbire este un roman cutremurător, o mărturie a neîncrederii autorului în societatea contemporană, incapabilă să-și gestioneze și să-și rezolve crizele, într-un oraș anonim, populat de personaje fără nume, izbucnește o epidemie de orbire. Fără o cauză aparentă, în afară de cea morală, oamenii își pierd rând pe rând vederea și barbaria se instalează. Structurile politice nu pot reacționa decât prin represiune și curând apar lagărele. Din motive necunoscute, o singură persoană scapă de flagel – soția medicului, cum va fi ea numită de-a lungul romanului, cea care îi va conduce pe oameni spre lumină.

Cel mai polemic roman al lui Jose Saramago, Evanghelia după Isus Cristos (1991) reconstruieşte o viaţă apocrifă a lui Isus şi se axează pe tema vinii şi a responsabilităţii. Deşi fusese înştiinţat că se pregătea masacrul pruncilor, Iosif îşi salvează doar propriul copil, devenind, prin omisiune, complicele crimei lui Irod. Inseparabil de diavol, umbra şi acolitul său, Dumnezeu nu ezită să-şi condamne la moarte unicul fiu pentru a-şi satisface nemărginita sete de putere care, după sacrificiul lui Isus, va cere noi şi noi vărsări de sânge: martiri, victimele Inchiziţiei, nenumărate asasinate din timpul războaielor religioase.

Apărut în 1984, romanul Anul morţii lui Ricardo Reis, considerat de mulţi capodopera absolută a lui Jose Saramago, a constituit, în preajma aniversării a jumătate de secol de la moartea prematură a lui Fernando Pessoa, un excepțional omagiu adus ficţiunii, unică în literatura secolului XX, pe care o reprezintă universul heteronimic: constelaţia de autori cu viaţă şi operă independentă, pe care i-a creat Pessoa, asemenea unui demiurg. La câteva săptămâni după moartea lui Fernando Pessoa (iarna lui 1935), se întoarce la Lisabona unul dintre heteronimii săi, Ricardo Reis, inventat în 1912. Exilat de multă vreme în Brazilia de creatorul său, Ricardo Reis se confruntă în Portugalia cu o lume aproape necunoscută, în care dictatura lui Salazar devine tentaculară. Heteronimul își face drum prin această realitate labirintică, însoțit de fantoma creatorului său, Fernando Pessoa, care mai are permisiunea să bântuie prin lume nouă luni după moarte, atâtea câte a petrecut în pântecele matern. La sfârșitul acestei perioade, Ricardo Reis, indecis în viața amoroasă și copleșit de nedumerire în fața evenimentelor politice care se precipită, preferă să se retragă în moarte alături de creatorul său, lăsând în lume un fiu bastard care va muri, cum anunța naratorul, în viitorul război colonial din anii ’60.

Intermitențele morții este un roman ce are în centru perplexitatea umană în fața uneia dintre realitățile inevitabile ale existenței. Într-o țară al cărei nume nu este menționat, se întâmplă ceva ce nu s-a mai pomenit de la începutul lumii: moartea decide să-și suspende activitatea. Din acel moment, destinul oamenilor pare a fi să trăiască veșnic. După o scurtă perioadă de euforie, lumea se cufundă însă în  haos și disperare și începe să caute diferite moduri de a convinge moartea să-și reintre în drepturi, în urma presiunilor din partea bisericii, a familiilor îngrozite de bătrânii ce insistă să facă umbră pământului, a sinucigașilor și a companiilor de pompe funebre.

„Deși, în realitate, faptul nu se include printre datele verificabile ale experienței senzoriale umane, am fost obișnuiți să credem, încă de copii, că Dumnezeu și moartea, aceste două entități supreme, se află pretutindeni în același timp, adică sunt omniprezente… În realitate, însă, este foarte posibil ca, atunci când ne gândim la asta, și poate încă și mai mult când o exprimăm, luând în considerare ușurința cu care obișnuiesc cuvintele să ne iasă din gură, să nu avem o conștiință clară a ceea ce ar putea însemna.” (Jose Saramago)

Tertuliano Maximo Afonso, protagonistul romanului Omul duplicat, este profesor de istorie la liceu. Este divorțat, deseori deprimat și duce o viață de rutină. Urmând sfatul unui coleg de a încerca să se distreze puțin, într-una din zile își închiriază un film, care însă nu-i face nicio plăcere. Târziu în noapte, se trezește din somn cu sentimentul că există o prezență străină în casă. Revine în sufragerie, unde lăsase deschis video-player-ul cu filmul înăuntru, și descoperă figura unui actor care îi seamănă absolut perfect. Din acest moment, povestea se va transforma într-un thriller, în care victima se află în căutarea propriei identități – dacă nu a acelei ordini ce trebuie descifrată în orice haos.

Omul duplicat este, într-adevăr, un formidabil eseu asupra identității, asupra relației dintre noi si ceilalți, asupra condiției umane.” (Diario de Noticias)

Peștera are ca temă opoziția dintre realitatea virtuală, o lume de simulacre creată de societatea postindustrială, și realitatea tradițională a artizanului. O familie de meșteșugari, olari din tată-n fiu, trăiește și iubește în umbra Centrului, o construcție tentaculară menită să le asigure oamenilor fascinați de ea absolut totul, de la produse de consum până la „senzații naturale”: mușcătura gerului, mângâierea soarelui, ba chiar sentimentul de a se găsi în peștera din mitul platonic, model abreviat al unei lumi în care întoarcem spatele realității, privind halucinantele umbre deformate aruncate pe un zid. Ca și în romanele anterioare ale scriitorului portughez, în Peștera se confruntă două universuri distincte: unul aflat într-un rapid proces de extincție și altul care crește și se multiplică asemenea unui joc de oglinzi, confruntare ce reflectă criza sfârșitului de secol și de mileniu.

„Viața noastră devine din ce în ce mai mult o viață virtuală și nu am trăit niciodată în așa măsură ca acum în ceea ce Platon și-a imaginat că este «peștera»: locul unde oamenii stau, privind drept înainte, spre un perete pe care se perindă umbre, confundând aceste umbre cu realitatea.“ (Jose Saramago)

Scris la zece ani după ce i s-a decernat Premiul Nobel, romanul Călătoria elefantului descoperă un autor în plină forță a splendorii literare. Călătoria elefantului, roman apărut în 2008, relatează voiajul epic al lui Solomon, elefantul, călătoria pe care a făcut-o în secolul al XVI-lea, când regele Joao al III-lea i l-a oferit în dar vărului sau Maximilian, arhiduce al Austriei. Nu este un roman istoric, ci un amestec de fapte reale și imaginare, îndemnându-ne să recunoaștem realitatea și ficțiunea ca fiind o unitate indisolubilă – trăsătura majoră a tuturor marilor opere. Este, de asemenea, o reflectare asupra condiției umane, cu umor și ironie, trăsături ale viziunii autorului, nemilos de pătrunzătoare, venind împreună cu acea formă de infinită compasiune cu care Saramago percepe slăbiciunile umane.

Fărâme de memorii (2006) este o carte de amintiri de pe vremea când Jose Saramago, Zezito, cum îl strigau acasă, era doar „o fărâmă de om“ care se aventura să exploreze împrejurimile neîntinate de civilizaţie ale satului Azinhaga. Scriitorul descrie cu umor şi tandreţe relaţia sa cu natura şi oamenii, primele iubiri, atracţia faţă de cuvintele scrise, iar perspectiva copilului şi felul său de a înţelege lumea, mijind în mijlocul unor vremuri grele, de sărăcie şi analfabetism, sunt corectate şi completate cu ajutorul imaginaţiei, singura unealtă care aduce înapoi la viaţă lucrurile ce au încetat să existe şi pe cei ce au încetat să mai fie. Povestea lui Zezito, pe cât de frumoasă, pe atât de emoţionantă, este însoţită de fotografii de familie, cu comentariile autorului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: