Viața și opera lui Charles Dickens (II) Sărăcia

charles dickens scriitor1823  John Dickens şi familia sa se stabilesc în Camden Town, pe strada Bayham, nr. 6. — „Pe atunci, strada Bayham era poate cea mai săracă parte din mahalalele Londrei […]. Alături de familia Dickens locuia o spălătoreasă […]. De aici şi-a desprins primele impresii despre sărăcia chinuită, care nicăieri nu apare mai vie decât pe străzile din această mahala şi care i-au îmbogăţit scrierile timpurii cu o «mare prospeţime umoristică.”Fanny, având aptitudini pentru muzică, este înscrisă la „Royal Academy of Music” [„Academia Regală de Muzică], unde va studia patru ani şi va fi foarte apreciată.

În primăvară, John Dickens hotărăşte ca Charles să părăsească şcoala lui William Gilles. Înainte de plecare, tânărul său dascăl îi dăruieşte lui Charles o colecţie din revista The Bee [Albina]. Charles este instalat în diligenţa „Commodore” şi nu va „uita niciodată mirosul de paie umede din trăsură. Nu mai era niciun călător cu mine; mi-am mâncat sandvişurile singur, pe o zi mohorâtă. Ploua fără întrerupere, şi viaţa mi se părea mai urâtă decât mi-aş fi închipuit”, avea să se destăinuie el mai târziu lui Forster. Este aceeaşi diligenţă „Commodore” cu care se-ndreaptă spre Rochester mister Pickwick şi cei trei prieteni ai săi, ascultând sporovăiala „străinului despre multe şi de toate, dar mai ales despre pericolul ce-i pândeşte pe călătorii de pe „banca de dinapoia diligenţii”:

„Capu, capu! Păzea capetele! strigă guralivul străin când ieşiră sub bolta scundă care, pe vremea aceea, alcătuia intrarea în remiză. Cumplit loc — primejdioasă treabă — deunăzi, cinci copii — mama — o femeie înaltă, mâncând sandvişuri — uită de boltă — trase — buf — copiii se uită împrejur — capul mamei s-a dus — sandvişul în mână — gura care să-l mănânce, ioc — capul familiei s-a dus — groaznic, groaznic.”

Venitul modest al tatălui său neîngăduindu-i să continue şcoala, Charles Dickens îşi petrece timpul dând o mână de ajutor mamei sale la treburile gospodăriei, împovărate de lipsuri, şi hoinărind din când în când prin aşa-zisul orăşel Camden Town, pe atunci mizeră aşezare suburbană la extremitatea de nord-vest a Londrei, „un loc unde se poate bate untul”, cum îl numeşte bătrânul patron de hoţi şi spărgători Fagin, din romanul Aventurile lui Oliver Twist —, adică unde se pot fura fără riscuri banii copiilor care fac comisioane, şi unde vor locui, în ficţiune, şi Bob Cratchit din Colind de Crăciun, Jemima Evans din schiţa Domnişoara Evans la „Vulturul”, Tommy Traddles, mister Wilkins Micawber şi missis Emma Micawber din romanul Viaţa lui David Copperfield:

„[Traddles] locuia în Camden Town, pe o uliţă de lângă Şcoala veterinară, unde, după cum îmi spusese unul dintre împiegaţii de la birou, care-şi avea casa prin partea locului, stăteau mai ales studenţi ai acelei şcoli care cumpărau măgari vii şi făceau experienţe asupra acestor patrupede în odăile lor. După ce am aflat de la colegul meu cum să găsesc acest centru academic, am pornit, chiar în după-amiaza aceea, să-i fac o vizită vechiului meu coleg. Uliţa lăsa de dorit, nefiind la înălţimea la care aş fi vrut să fie, spre binele lui Traddles; locatarii caselor simţeau parcă o deosebită plăcere să arunce în mijlocul uliţei toate nimicurile de care nu mai aveau nevoie, ceea ce o făcea să fie nu numai rău mirositoare şi murdară, dar şi plină de foi de varză. Nu se aruncau însă numai resturi de zarzavaturi, căci, pe când căutam numărul casei lui Traddles, am văzut o gheată, o tigaie coşcovită, o scufie neagră şi o umbrelă, aflate în diferite stadii de degradare. […] Un aer de indescriptibilă nobleţe ofilită caracteriza casa cu pricina, deosebind-o de celelalte clădiri de pe uliţă — deşi toate erau ridicate după acelaşi şablon şi păreau niște schiţe naive făcute de un şcolar neîndemânatic, care învaţă să deseneze case de cărămidă tencuită, dar nu depăşise încă stadiul mâzgălelii.”

În vremea acestor hoinăreli ajunge şi la Limehouse, o altă suburbie din vestul Londrei dickensiene, unde îşi vizitează naşul, pe Christopher Huffam, care avea acolo un atelier de „catarge şi vele”, şi în cartierul Soho, pe fratele mamei sale, Thomas Barrow, locuri pe care de asemenea le va evoca în opera sa, Prietenul nostru comun şi Poveste despre două oraşe —, în ultimul, doctorul Manette avîndu-şi locuinţa „aşezată în colţul unei străzi la fel de liniştite, nu departe de scuarul Soho.

„Un colţ de stradă mai bizar decât cel unde locuia doctorul nu puteai găsi în toată Londra. Drumul se termina chiar în acest colţ, iar ferestrele faţadei ofereau o plăcută privelişte a unei străzi cu un aer de pensionar tihnit. Existau puţine clădiri pe atunci [la finele secolului al XVIII-lea] la nord de Oxford Road, în schimb se înmulţeau copacii de pădure, creşteau în voie florile sălbatice şi înfloreau păduceii pe plaiurile azi [în 1859] dispărute. Drept urmare, adierile de ţară circulau în mare libertate prin Soho, în loc să lâncezească între hotarele parohiei ca nişte sărăntoci de pripas şi fără căpătâi, iar înspre sud, în apropiere, erau multe ziduri peste care se pârguiau, la vremea lor, piersicile. Lumina de vară scalda acest colţ în prima parte a zilei, dar când arşiţa încingea străzile, colţul era învăluit în umbră, nu însă într-o umbră deasă care să te împiedice să întrevezi radioasa strălucire. Era un colţişor răcoros, calm, dar vesel, un minunat lăcaş al ecourilor şi un liman al străzilor aglomerate.”

Către sfârşitul anului 1823, situaţia financiară a familiei Dickens devine falimentară, îndeosebi din cauza lui John Dickens, „tatăl risipitor”, cum îl va numi mai târziu, în corespondenţa sa, Charles Dickens, „om cam uşuratic, cam lung şi înflorit la vorbă şi cam neglijent în treburile obişnuite”, din gura căruia fiul său „n-auzise decât aluzii obscure şi melodramatice despre o «mare ispravă», care, în felul cum era pomenită, ar fi putut să fie tot aşa de bine un act de revendicare a coroanei, ori un zapis cu diavolul, dar care, în realitate, nu era decât o încercare nereuşită […] de a ajunge la o înţelegere cu creditorii săi. Pentru el, a fi implicat într-un dezastru însemna numai să deţină primul rol într-o tragedie. Pentru el, ruina totală era numai un prilej de tirade; în lugubra lumină a declinului său, caracterul lui John Dickens începe sa capete unele nuanţe purpurii care l-au făcut [prin pana fiului său], sub alt nume [Wilkins Micawber], absurd şi nemuritor.”

Din dorinţa de a îmbunătăţi cât de cât veniturile familiei, pentru a putea face faţă creditorilor, Elizabeth Dickens închiriază o casa mai încăpătoare, pe strada Gower, cu intenţia de a deschide o şcoală destinată unui număr restrâns de copii cu părinţi plecaţi în străinătate. Institutul-pension urma să se numească „Aşezământul Doamnei Dickens”. Cum însă nimeni nu apelează la serviciile oferite de doamna Dickens, treburile încep să meargă din ce în ce mai prost, părinţii fiind obligaţi, pentru a-şi putea târî viaţa printre creditori, sa amaneteze lucrurile din casă şi să vândă tot ceea ce se putea vinde. Acest moment de marasm financiar din viaţa familiei a marcat puternic sensibilitatea lui Charles Dickens, care l-a cristalizat în Viaţa lui David Copperfield.


sursa: Charles Dickens, Pagini alese, Retrospectivă elaborată în redacţie de G.Pienescu, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1982

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: