Adulter la Curtea domnească (III) Epilog la o veche poveste de dragoste

medieval loveȘerban Cantacuzino a ajuns domn în anul 1679, obținând de la sultan mazilirea lui Duca Vodă. Dar, contrar așteptărilor, în loc să uneltească moartea lui Duca, Cantacuzinul obținu numirea acestuia în Moldova, „în amintirea serviciilor aduse de soția acestuia”, ne informează Del Chiaro. Vom vedea că nu era decât o amânarea a funestului act la care Șerban și doamna Anastasia aveau să fie complici.

Șerban ar fi putut în sfârșit să-și împlinească iubirea printr-o căsătorie cu cea căreia îi datora viața. Dar doamna Anastasia și-a urmat soțul mazil, iar Șerban Vodă, căsătorit cu Maria, fiica negustorului bulgar Ivancio Rustea, a continuat să asculte de glasul politicii și al rațiunii… „de stat”, care îi poruncea acum, că ajunsese în sfârșit domn, să-și încheie defintiv socotelile cu familia rivală a Bălenilor. Dar, până a reveni cu povestea asupra pătimirii Bălenilor, să consemnăm și acest scurt roman de dragoste care i-a dat lui Șerban câteva vlăstare de vază.

O cunoscuse pe Maria, tânără de numai 16 ani, în timpul unui târg pe Câmpul Moșilor, unde tatăl ei venise să-și desfacă mărfurile. Această doamnă Maria i-a dăruit voievodului pe domnița Casandra, viitoarea soție a domnului Moldovei Dimitrie Cantemir, pe Gheorghe, viitor ofițer în armata austriacă și pe domnița Maria. Dintr-o primă căsătorie tot cu o Maria, fiica vornicului Stroe Leurdeanu, omul de casă al Bălenilor și prigonitorul Cantacuzinilor, Șerban o avea pe Smaranda sau Smaragda, sortită unui sfârșit prematur, dar destinată să împace pe vecie cele două neamuri rivale, așa cum se va vedea. Până atunci, însă, Șerban era hotărât să termine odată pentru totdeauna cu Bălenii. Și, însemnează cronicarul (același Radu Popescu):

„Mare și întunecat nor și plin  dă fulgere și de trăsnete au căzut pă Țara Rumânească Șărban Vodă, carele ca cu niște trăsnete, cu răotatea lui au spart și au dăzrădăcinat nenumărate case cu boiari și de slujitori și de săraci și pă mulți au omorât cu multe feliuri de cazne și i-au sărăcit cu multe feliuri de pedepse”.

Mâna dreaptă a lui Șerban era căpitanul Ghinea, recunoscut pentru cruzimea și lipsa lui de scrupule. Numai un singur Băleanu a reușit să scape de urmărirea ostașilor domniei. Era vorba despre Grigore Băleanu, nepotul fostului ban Gheorghe Băleanu cel care îi întemnițase pe Cantacuzini sub domnia lui Grigore Ghica.Tânăr, viteaz, curtenitor și bun mânuitor al spadei, trecuse în goana calului hotarul în Transilvania, unde a fost angajat imediat ca postelnic de principele Mihai Apafy, aflat în conflict cu Șerban Cantacuzino.

Mare trebuie să fi fost bucuria fiicei lui Șerban Vodă, domnița Smaranda, dacă era încă de pe atunci îndrăgostită de tânărul Grigore, aflând că alesul inimii ei scăpase cu viață… căci ei erau sortiți în curând să-și unească inimile și trupurile.

Așadar, căpitanul Ghinea dăduse greș cu Grigore Băleanu. Dar Șerban Vodă îi va da șansa de a-și drege reputația. L-a trimis în Polonia, la Liov, unde Duca Vodă era prizonierul regelui Jan Sobieski, pentru a-l scăpa de acest potențial rival la tron. Dar nici Duca Vodă n-a stat cu mâinile în sân, trimițând doi soli la Constantinopol, unde se afla doamna sa Anastasia pentru a-i solicita ajutorul bănesc menit să-l răscumpere din captivitate. Numai că doamna a întârziat cu acordarea acestui ajutor („au umblat cam încet, den ce pricină ea va ști”, consemnează Radu Popescu). Așa încât, atunci când Duca muri subit, n-a fost greu de bănuit că Șerban și doamna Anastasia au fost complici la asasinarea acestuia.

Un scurt și întunecat epilog la povestea de dragoste a celor doi? Posibil… dar fără nicio urmare. Foștii amanți valahi nu se vor mai întâlni niciodată pentru a-și savura victoria întunecată de un omor.

Cât despre Ghinea, unealta acestei mârșăvii, el nu se va mai întoarce la București pentru a-și primi răsplata. În drum spre cetatea de scaun a domnului său, trecând prin Ardeal, „l-au lovit boală fără leac și la Făgăraș, zăcând în câtăva vreme, negrindu-i mâinile și picioarele și tot trupul de viu, și-au dat sufletul dracului.”


sursa: Corneliu Șenchea, București, mon amour: supliment al revistei Contemporanul nr.9/2012, București, Ideea Europeană, 2012

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: