Arhive lunare: octombrie 2015

Burebista și Decebal. O pădure de oșteni

burebistaAcum aproape două mii de ani, din munţii Boemiei până-n malurile Dunării şi de la Tisa până la Marea cea mare, se întindea aşezarea geţilor numiţi şi daci, ale căror seminţii se deosebeau de toate celelalte prin isteţimea şi vitejia lor. Ei se rugau unui singur zeu, anume Zamolxis, care le dăruia după moarte viaţa cea veşnică.

Dacii se îndeletniceau îndeosebi cu agricultura folosind aşa-zisul brăzdar de fier, născocit de ei. O bună parte creşteau vite, iar altă parte erau meşteşugari. Cu timpul, când schimburile de bunuri luaseră un avânt mare, se iviră neguţătorii şi, odată cu ei, monedele, între care trebuie să pomenim denarul roman de argint. Nobilii daci, tarabostes, au ajuns într-o vreme o clasă care va exploata sângeros pe oamenii de rând – comati – din ce în ce mai numeroşi. Astfel, spre sfârşitul secolului al II-lea î.Hr. în partea de sud-vest a Transilvaniei – având în mijloc munţii Orăştiei – un însemnat număr de triburi s-au contopit, adăugându-li-se apoi şi alte triburi dacice transilvănene. În aceste împrejurări, s-a putut înjgheba cel dintâi stat dacic.

Continuă citirea →

Enea, unul dintre cei mai mari eroi din mitologia greco-romană

enea aeneasEnea (Aeneas). Unul dintre cei mai mari eroi din mitologia greco-romană, protagonist al Ciclului troian şi a numeroase tradiţii ulterioare, care culminează în literatura latină cu Eneida lui Vergiliu.

Povestirea lui Homer (Homer, Iliada). Enea, un mare erou troian, era fiul lui Anchise şi al Afroditei şi s-a născut pe muntele Ida. A fost crescut la Dardanos de către nimfe, în casa lui Alcatoos. La începutul războiului troian nu apare printre eroii participanţi; s-a implicat doar atunci când Ahile i-a atacat turmele pe muntele Ida. Atunci a plecat la luptă împotriva grecilor, devenind, alături de Hector, principalul erou troian, duşmanul prin excelenţă al armatei greceşti, ţinta admiraţiei oamenilor şi, în acelaşi timp, a bunăvoinţei zeilor. Homer ne povesteşte în mai multe rânduri cum a fost salvat Enea prin intervenţia directă a zeilor: Afrodita îl ajută atunci când este rănit de Diomede, iar Poseidon îl apără atunci când e pe punctul de a fi omorât de Ahile. Spre deosebire de legendele ulterioare, Homer nu vorbeşte despre rătăcirile sale de după căderea Troiei; dimpotrivă, ne lasă să înţelegem că Enea şi urmaşii săi au urcat pe tronul Troiei după ce s-a stins neamul regelui Priam.

Continuă citirea →

Ce invenție a fost numită „pianul literar”?

masina de scrisCarlos Glidden și Christopher Sholes și-au numit mașina de scris „pianul literar”. În 1873, compania Remington Fire Arms a început să o producă și în 1876 aceasta a fost expusă la Expoziția Centenară în S.U.A.

Continuă citirea →

5 Octombrie – Ziua Mondială a Profesorului

teacher s day ziua profesoruluiDin 1994, în data de 5 octombrie, în întreaga lume se sărbătorește World Teacher’s Day (Ziua Mondială a Profesorului). Dată extrem de importantă în calendarul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, 5 octombrie readuce în atenția opiniei publice mondiale rolul covârșitor al profesorului pentru orice societate. În România, sărbătoarea a fost depersonalizată, numindu-se Ziua Mondială a Educației, trecând astfel în plan secund rolul factorului uman în procesul educațional.

Familia și școala

Familia și școala sunt principalele medii în care copilul crește, învață, se formează. Aici se pun bazele formarii personalității, echilibrului emoțional și premisele realizărilor sale de mai târziu.

Continuă citirea →

Cântecul Nibelungilor – legendă germanică și nordică repovestită

cantecul nibelungilorCu multe veacuri în urmă, se afla pe lume Ţara Nibelungilor, ţară de neguri și păduri, în care soarele nici nu pătrundea printre desișurile mohorâte. Doar prinţul Sigfrid, cel mai viteaz călăreţ și cel mai curajos vâslaș de pe Rin și din toată Marea Nordului, îndrăznea s-o cutreiere. Când își punea coiful de aur și încăleca pe calul alb, părea zeul luminii, picat din înălţimile Valhallei. Nimic nu-l înfricoșa pe tânărul cel semeţ.

Rătăcind prin munţii prăpăstioși, pe căi neștiute de nimeni, Sigfrid a obţinut prin luptă comoara piticilor nibelungi. Despre această comoară se spunea că ar fi fost blestemată să aducă nenorocire celui ce o stăpânea. În peștera care ţinea ascunsă comoara, Sigfrid a găsit și sabia fermecată Balmung, făurită în atelierul zeilor, care îl făcea de neînvins pe mânuitorul ei. Când Sigfrid a smuls din lăcașul ei sabia, niște braţe invizibile l-au cuprins într-o încleștare ca de fier. O zi și o noapte s-a luptat prinţul cu fiinţa nevăzută. Când s-a desprins din încleștare, mare i-a fost mirarea văzând că-i rămăsese în mână o glugă albastră. Ba mai mult, un pitic bătrân, căzut la picioarele sale, îi cerea îndurare, căci, fără gluga fermecată ce-l făcuse nevăzut și-i înzecise puterile, nu mai cuteza să-l înfrunte pe viteaz.

Continuă citirea →

Povestea sării (III) De la păstorii latini la Napoleon

sarePrin sec. IX î.Hr., păstorii de oi de la vărsarea Tibrului, care îşi duceau existenţa precară în Latium, o zonă plină de zmârcuri sărate, au început să extragă din apele acestora mai multă sare decât aveau nevoie pentru consumul propriu şi al turmelor lor. Surplusul l-au vândut vecinilor lor, sabinii, străbătând un itinerar botezat Via Salaria (Drumul sării). Treptat, Via Salaria s-a extins tot mai spre Răsărit până spre Adriatica, deoarece riveranii acestei mări, cu un coţinut salin sărac în partea sa de nord, aveau nevoie de sarea din Latium. Pe acelaşi drum au luat-o apoi alte articole comerciale ale latinilor – lână, postav etc., pentru ca în cele din urmă, tot pe Via Salaria, să mărşăluiască legiunile romane în drum spre cucerirea lumii antice.

Încă din vremuri străvechi, sarea a fost izvor de bogăţie şi în alte puncte ale globului. Herodot pomeneşte despre o rută de caravane care unea între ele toate oazele cu sare din deşertul Libiei. Până în zilele noastre, principala încărcătură a desagilor de pe cămilele care străbat Sahara este sarea. India scotea acest mineral din adâncurile solului încă înainte de invazia lui Alexandru cel Mare. Sarea extrasă la Palmyra reprezenta una dintre cele mai importante mărfuri în cadrul activului negoţ care se desfăşura între porturile Siriei şi cele din Golful Persic. Minele din zona muntoasă Sierra Nevada (Spania) au fost exploatate din plin încă din sec. V î.Hr. Etiopia ca şi Tibetul foloseau ocazional turtele de sare în chip de monedă.

Continuă citirea →