Unealta făcătoare de oameni

profesor caricaturaPovestește Nikos Kazantzakis: „Cu ochii mari, de-a pururi fermecați, cu capul plin de zumzet de albine și de miere, cu o căciuliță roșie de lână pe cap și sandale cu ciucuri roșii în picioare, am pornit-o într-o dimineață, pe jumătate fericit, pe jumătate îngrozit; tata mă ținea de mână. Mama mi-a dat un fir de busuioc ca să prind curaj când îl voi mirosi și mi-a pus la gât cruciulița de aur de la botez.

– Să-ți ajute Dumnezeu și fii binecuvântat, a șoptit ea, uitându-se cu mândrie la mine.

Arătam ca o mică victimă pregătită pentru sacrificiu, împovărat cu podoabe, simțind și mândrie și teamă; dar mâna îmi era vârâtă adânc în strânsoarea tatii și mi-o cuibăream ca să prind mai mult curaj. Am tot mers, am trecut pe lângă multe străduțe înguste, am ajuns la biserica Sfântul Minas, am ocolit-o și am intrat într-o clădire veche cu o curte largă, cu patru încăperi pe colț și un platan prăfuit în mijlocul curții. Șovăiam, mă rușinasem, începuse să-mi tremure mâna în palma mare și caldă a tatii.

Tata s-a aplecat, mi-a pus mâna pe cap și m-a mângâiat; am tresărit pentru că, de când mă știam, era prima oară când mă mângâia; am ridicat ochii și m-am uitat la el înfricoșat. A văzut că mi-era frică și și-a tras mâna.

– O să înveți să citești și să scrii aici, ca să te faci om, a zis el.

În prag a apărut dascălul, avea o nuia lungă și îmi părea o fiară cu colți, mă uitam fix în vârful capului să văd dacă are coarne, dar n-am văzut nimic… pentru că purta pălărie.

– E băiatul meu, a zis tata.

M-a lăsat de mână și m-a întors spre învățător.

– Oasele sunt ale mele, pielea e a dumitale. Să nu vă fie milă, puneți biciul pe el și faceți-l om.

– Nicio grijă, căpitan Mihalis, a zis învățătorul arătând nuiaua, asta-i unealta făcătoare de oameni.”


sursa: Nikos Kazantzakis, Raport către El Greco, trad.: Alexandra Medrea-Danciu, București, Editura Univers, 1986

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: