Viața și opera lui Dante Alighieri (III)

dante alighieriExilul

Există puţine informaţii despre primii ani petrecuţi de Dante în exil. Cu toate acestea, se cunosc destule detalii pentru a oferi o imagine de ansamblu. Se pare că, la început, Dante a fost activ printre guelfii Albi exilaţi în încercările de a se reîntoarce pe cale militară. Eforturile s-au dovedit zadarnice. Dante a fost deziluzionat de ceilalţi proscrişi florentini, ghibelinii, şi s-a hotărât să îşi demonstreze valoarea prin scrierile sale, asigurându-şi astfel întoarcerea.

Convivio

Acestea sunt circumstanţele care au dus la scrierea operei Banchetul (Convivio, cca 1304-1307). Dante a plănuit o operă compusă din 15 cărţi, din care 14 aveau să fie comentarii la diferite canzoni. În multe privinţe, comentariile terminate depăşesc sfera poemelor, devenind un compendiu de conduită, care-l trădează pe amatorul de filozofie. Intenţia lui Dante în Convivio, ca şi în Divina comedie, a fost de a plasa provocatoarele probleme morale şi politice ale vremii sale într-un cadru etic şi metafizic adecvat.

Cartea I din Convivio este, în mare parte, o apărare agitată şi sistematică a limbii naţionale. Dante a devenit marele avocat al folosirii limbii vorbite în popor, iar în ultima propoziţie din Cartea I el prezice cu acurateţe viitorul glorios al acesteia: „Aceasta va fi noua lumină, noul soare, care va răsări atunci când cel îmbătrânit va apune şi le va da lumină celor care se află în umbră şi întuneric din cauza soarelui vechi, care nu îi luminează”.

Revoluţia descrisă de Dante nu era altceva decât apusul culturii latine predominant religioase şi apariţia unei culturi naţionale, laice şi urbane. Dante se considera filozoful intermediar dintre cele două culturi, contribuind la educarea unor noi cititori eliberaţi. Literatura italiană pe care o vestea Dante avea să devină, în curând, literatura predominantă, iar limba italiană urma să fie limba principală pentru literatură în Europa şi va fi astfel timp de trei secole.

În Convivio, sistemul politic şi filozofic matur al lui Dante este aproape complet. Dante prezintă prima pledoarie înfocată a tradiţiei imperiale şi, mai exact, a Imperiului Roman. El introduce conceptul crucial de impuls, adică o dorinţă înnăscută care îndeamnă sufletul să se întoarcă spre Dumnezeu. Dar este nevoie de o educaţie adecvată prin exemple şi doctrine. Altfel, poate fi îndrumat pe căi greşite în scopuri lumeşti, iar societatea poate fi dezbinată de puterea sa distructivă.

În Convivio, Dante stabileşte legătura dintre gândirea sa politică şi înţelegerea poftelor omeneşti: dată fiind pofta papei pentru puterea lumească, nu mai existau modele spirituale propriu-zise care să îi direcţioneze apetitul către Dumnezeu şi, dată fiind slăbiciunea imperiului, nu exista o lege suficientă pentru a exercita o limitare fizică asupra voinţei. Pentru Dante, acest lucru explica haosul în care se scufundase Italia şi îl ambiţiona, în speranţa remedierii acestor condiţii, să îşi asume sarcina epică a Divinei comedii.

Dar atunci s-a petrecut un eveniment politic care, la început, a adus mari speranţe, dar apoi l-a aruncat pe Dante într-o deziluzie şi mai mare. În noiembrie 1308, Henric, conte de Luxembourg, a fost ales rege al Germaniei, iar în iulie 1309, papa francez Clement V, care i-a urmat lui Bonifaciu, l-a declarat pe Henric rege al romanilor şi l-a invitat la Roma, unde, în timp, avea să fie încoronat sfânt împărat roman în bazilica Sfântul Petru. Posibilitatea de a avea, din nou, un împărat a electrizat Italia; şi printre partizanii imperiali se număra şi Dante, care a considerat că erau cu un pas mai aproape de realizarea unui ideal pe care el îl nutrise de multă vreme: venirea unui împărat care garanta reinstaurarea păcii declarându-şi, în acelaşi timp, subordonarea spirituală faţă de autoritatea religioasă.

Despre monarhie

La scurt timp după sosirea sa în Italia în 1310, atracţia faţă de Henric VII a început să pălească. A petrecut prea mult timp în nord, permiţându-le duşmanilor să se întărească. În prim-planul opoziţiei faţă de acest moment de origine divină, aşa cum îl considera Dante, se afla comuna florentină. Pe parcursul acestor ani, Dante a scris epistole politice importante – dovezi ale stimei care i se purta pe întreg teritoriul Italiei, a autorităţii sale personale – în care îl preamăreşte pe Henric, cerându-i să fie sârguincios, şi în care condamna Florenţa, În acţiuni ulterioare însă, care aveau să îi reamintească lui Dante duplicitatea lui Bonifaciu, Clement însuşi s-a întors împotriva lui Henric. Această acţiune l-a făcut pe Dante să scrie unul dintre cele mai mari tratate polemice Despre monarhie (De monarchia, cca 1313) în care prezintă pe larg argumentele politice din Convivio. În atmosfera înveninată de înşelăciunea lui Clement, Dante şi-a întors puterea de argumentare împotriva insistenţei papale asupra superiorităţii sale faţă de conducătorul politic, cu alte cuvinte împotriva argumentului potrivit căruia imperiul îşi trage autoritatea politică de la papă.

În pasajele finale ale operei, Dante scrie că ţelurile trasate de Providenţă pentru oameni au două feţe: una este fericirea vieţii de acum, întruchipată de figura paradisului pământesc; cealaltă este fericirea vieţii eterne, întruchipată de imaginea paradisului ceresc. Însă, în ciuda diferenţelor, cele două nu sunt lipsite de legături. Dante încheie lucrarea asigurându-l pe cititor că nu vrea să insinueze „că guvernul roman nu este în nici un fel supus pontificatului roman, deoarece, în anumite privinţe, fericirea noastră de muritori este ordonată de dragul fericirii nemuritoare”.

Problema lui Dante a fost că trebuia să exprime în limbaj teoretic o relaţie subtilă care putea fi transmisă mai bine printr-un limbaj metaforic şi exemple istorice. Observând istoria relaţiei dintre papalitate şi imperiu, Dante arată aprobator spre anumite exemple istorice, cum ar fi bunăvoinţa lui Constantin faţă de biserică. Dezamăgirea lui Dante cauzată de misiunea eşuată a Iui Henric VII deriva din faptul că garantul iniţial al lui Henric a fost aparent papa Clement, iar condiţiile păreau ideale pentru restabilirea relaţiei echitabile dintre puterile supreme.

Ultima parte AICI


sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 5, Bucureşti, Editura Litera, 2010

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: