Voi nu veți mai fi

victor eftimiuVictor Eftimiu împlinea 70 de ani. Academia Română și Uniunea Scriitorilor au oferit un banchet în onoarea sărbătoritului. S-au ținut toasturi; vorbitorii au fost foarte generoși cu anii urați sărbătoritului. Venindu-i rândul să răspundă, acesta a ridicat zâmbitor paharul și a găsit de rostit un lucru care să taie cheful comesenilor.

A mulțumit pentru urări, mărturisind că, venite de la confrații lui de breaslă, îl mișcă în mod deosebit, nefiind obișnuit cu ele. Cât privește vârsta matusalemică la care îi doresc să ajungă, îl face să-și amintească ce a spus Toscanini într-o împrejurare asemănătoare: când urma să împlinească 50 de ani, membrii orchestrei lui au comandat un ceas special pentru el. Era lucrat astfel încât să meargă fără oprire o jumătate de secol. La banchetul de sărbătorire i l-au oferit în dar cu urarea ca să-l întoarcă sănătos atunci când va fi nevoie. Toscanini a mulțumit și, băgând ceasul de aur în buzunar, le-a spus:

“Urarea voastră, dragii mei, îmi încălzește inima, dar mă umple și de melancolie, la gândul că atunci când voi întoarce eu arcul frumosului vostru dar, voi nu veți mai fi pe lume…” 🙂


sursa: Ovid S. Crohmălniceanu, Amintiri deghizate, Ediție îngrijită și prefață de Ioana Pârvulescu, București, Humanitas, 2012

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: