Arde Londra ! Cataclisme ale istoriei. (VII) Europa nu mai cunoscuse un asemenea foc

The Great Fire of LondonUn ceas mai târziu intensitatea vântului scăzu brusc. Bătălia continuă însă cu îndârjire toată noaptea și dimineața următoare pentru a se pune stavilă incendiului pe Fleet Street.

În după-amiaza de miercuri văzduhul era cu desăvârșire liniștit și fumul se înălța încet, în trâmbe verticale. Pepys, care își părăsise locuința în zorii zilei, se înapoie așteptându-se să găsească doar niște rămășițe carbonizate.Spre surprinderea lui, însă, casa scăpase neatinsă, ca și sediul Amiralității, locul său de lucru.

Din cele scrise de memorialist în jurnalul său se poate vedea limpede că problema principală care se punea acum era cazarea și aprovizionarea sinistraților. Într-un puternic elan de solidaritate cu londonezii, locuitorii comitatelor vecine trimiseseră convoaie de care pline cu merinde, primind în același timp, în casele lor, mii de refugiați rămași fără niciun adăpost. Centre de distribuire a pâinii fură improvizate în preajma zonei pârjolite.

La rândul său, Carol II se simți obligat să-și facă o scurtă apariție călare în mijlocul supușilor săi, cărora le declară cu emfază: „Vă încredințez că focul a fost pus nemijlocit de mâna lui Dumnezeu și a nimănui altcuiva… Sunt destul de puternic pentru a vă apăra de orice vrăjmaș. Aflați că eu, regele vostru prin voia lui Dumnezeu, voi trăi și voi muri alături de voi!”

Și, ca și cum ar fi ținut să dovedească imediat câtă valoare aveau promisiunile lui, Carol II smuci frâiele calului și porni în trap săltat spre palatul Whitehall. Acolo îl așteptau preocupările sale de totdeauna – femeile frumoase și caii de rasă -, așa încât necazurile și suferințele celor alături de care promisese că va trăi și va muri fură repede date uitării.

Londonezii trebuiră să înfrunte singuri efectele catastrofalului incendiu. Pe o întindere de 372 acri – adică patru cincimi din City – nicio casă, niciun perete nu mai rămăseseră în picioare. Dincolo de zidurile incintei arseseră alți 63 acri. Flăcările mistuiseră 13.200 clădiri din peste 400 străzi. Din 87 biserici nu mai rămăsese decât cenușa. Pe drept cuvânt, cunoscutul istoric britanic Thomas Macaulay avea să aprecieze, două secole mai târziu, că Europa nu mai cunoscuse un asemenea foc de la Nero încoace.

În mod surprinzător, numărul victimelor era extrem de mic, numai șase decese fiind atribuite incendiului. Cel puțin așa susțineau autoritățile: aceasta era cifra anunțată de publicația bisăptămânală „London Gazette”, care apăruse în acel an.


sursa: M. Nicolae, Arde Londra ! Cataclisme ale istoriei în Magazin istoric, Anul V, Numărul 12(57), decembrie, 1971

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: