Arde Londra ! Cataclisme ale istoriei. (II) Începutul incendiului

incendiu londra 1666În zorii zilei de duminică, 2 septembrie 1666, vântul de nord-est biciuia necruțător străzile Londrei, făcând să zăngăne ferestrele caselor și zgâlțâind firmele de metal ale cârciumilor. În locuința lor de pe ulița Seething, Samuel Pepys și soția sa, Elizabeth, dormeau adânc. Somnoroasă, slujnica lor, Jane, se duse la geamul deschis pentru a trage în piept aerul  curat al dimineții, dar privirea îi fu atrasă de niște flăcări mari, care se vedeau în depărtare. Alarmată, ea dădu buzna în dormitorul stăpânilor săi, strigând:

Foc! E foc în târg!

Pepys se sculă imediat și se repezi la fereastră. Da, dincolo de ulița Mark, al apus de locul în care se afla el, se vedeau flăcări de culoare portocalie. Dar Pepys nu se sperie: în fiecare an, Londra era bântuită de zeci de incendii, dar rareori se întâmpla să ardă mai mult de două-trei case. Focul acesta, care nu părea să se deosebească prin nimic de celelalte, izbucnise la o destul de mare – aproape o jumătate de kilometru.

Pepys se vârî din nou în pat. În calitate de intendent al Amiralității, purta răspunderea pentru aprovizionarea întregii flote militare, așa încât avea pe cap probleme mult mai serioase decât un biet incendiu. De 18 luni Anglia era în război cu Olanda și chiar în aceste clipe navele britanice așteptau ca vântul să se domolească pentru a relua lupta cu inamicul.

La ora șapte, după ce se îmbrăcă, Pepys își aminti de foc și se uită din ou pe fereastră. Flăcările parcă se mai îndepărtaseră. Peste câteva minute, însă, Jane aduse o veste uluitoare: arseseră mai bine de 300 de case!

Pepys își puse iute peruca sa cârlionțată și îndesă pe cap o scufie din blană de castor. Luându-și în grabă rămas bun de la soție, el porni cât îl duceau picioarele de repede pe străzile măturate de vânt, îndreptându-se spre Turnul Londrei. Ajuns acolo, urcă treptele de piatră pentru a cuprinde cu privirea orașul. Îl mai contemplase de multe ori din acest punct de observație și, de fiecare dată, îl impresionase priveliștea care i se așternea dinaintea ochilor.

De-a curmezișul Tamisei, Podul Londrei se sprijinea pe 19 arcade de piatră. Pe ambele sale laturi se înșirau case și prăvălii, unele dintre ele având câteva etaje, astfel că nu mai rămânea decât o fâșie foarte îngustă pentru trecători și căruțe. Dedesubtul podului se înșirau uriașele corăbii trase la chei, cu mărfurile îngrămădite pe punți. Iar pe malurile fluviului se întindea Londra însăși: turlele celor peste 100 de biserici se înălțau spre cer și, de pe colina Ludgate, vârstnica dar impunătoarea catedrală St. Paul domina întregul peisaj.

Pepys constată că o bună parte din cartierele din jurul Podului Londrei căzuseră pradă pârjolului. Pe strada Tamisei, fosul se apropia de docuri și de antrepozite. Cele două capete ale podului ardeau și ele: sub ochii lui Pepys, una dintre casele în flăcări se nărui în fluviu.

Coborând în fugă treptele, Pepys ciocăni la ușa lui John Robinson, comandantul Turnului, de la care află amănunte asupra incendiului. Focul izbucnise pe la ora două noaptea, în ulița Pudding, la domiciliul lui Thomas Farynor, brutarul Curții Regale. Nu trecu mult și Sir Thomas Bludworth, lordul-primar al Londrei, sosi la locul sinistrului. Furios pentru că fusese sculat din somn în toiul nopții, înaltul dregător, aruncând o privire disprețuitoare în jur, declarase că „până și o muiere ar putea stinge un foc ca ăsta”. Unul dintre slujbași îl întrebase dacă nu cumva ar trebui dărâmate clădirile din preajmă, pentru a se împiedica răspândirea incendiului. Bludworth răspunsese că nu și plecase acasă. De atunci, focul se întețea mereu.

Hotărându-se să vadă cu proprii săi ochi ce proporții avea dezastrul, Pepys angajă un barcagiu și o porni pe Tamisa, spre Podul Londrei. Trâmbe groase de fum ieșeau din antrepozitele docurilor. O magazie de cherestea se aprinse brusc și explodă cu o detunătură asurzitoare, ca și cum în locul lemnului s-ar fi aflat acolo câteva zeci de butoaie cu praf de pușcă.

Partea a treia AICI


sursa: M. Nicolae, Arde Londra ! Cataclisme ale istoriei în Magazin istoric, Anul V, Numărul 12(57), decembrie, 1971

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: