Petru Comarnescu. Viața și opera

comarnescu petruComarnescu, Petru (23.11.1905, laşi, România – 27.11.1970, Bucureşti). Scriitor, eseist şi critic de artă român.

A fost licenţiat al Facultăţii de Drept (1928) şi al Facultăţii de Filozofie şi Litere din Bucureşti (1929). În 1931 şi-a susţinut doctoratul la Southern University – Los Angeles, California – cu o teză publicată în România sub titlul Kalokagathon. Cercetare a corelaţiilor etico-estetice în artă şi în realizarea de sine (1946). După înapoierea în ţară, în 1934, împreună cu Mircea Vulcănescu şi Alexandru Christian Tell a fondat asociaţia şi revista Criterion. A dus o intensă activitate publicistică, înainte de război publicând în Adevărul, Adevărul literar şi artistic, Azi, Stânga, Arta, Excelsior, Da şi nu, Ulisse. A fost redactor la revistele Vremea (1931-1936), Rampa (1933-1934), Revista Fundaţiilor Regale (de la înfiinţare până în 1943). Între 1944 şi 1949 a publicat în periodicele Bis, Agora, Timpul, Universul. După 1960 a publicat în Contemporanul, Gazeta literară, România literară, Tribuna, Secolul XX, Cronica. A fost membru şi apoi secretar (1931-1937) al Grupării Universitare pentru Societatea Naţiunilor, al cărui preşedinte de onoare era Nicolae Titulescu, membru al Societăţii Scriitorilor Români (1945), iar apoi al Uniunii Scriitorilor din RSR. Nu fără împotriviri, a fost primit în Uniunea Artiştilor Plastici din România, la secţia Critică.

Începând cu 1949, devenit indezirabil pentru autorităţile comuniste, i s-a impus interdicţia de semnătură. A reuşit totuşi, cu ajutorul criticului şi istoricului de artă Ionel Jianu, să publice în continuare sub pseudonimul Anton Coman. După 1960, interdicţia i s-a ridicat, iar ultimul deceniu de viaţă a fost nu doar cel mai prolific, dar şi perioada când i s-au recunoscut oficial meritele.

Scrierile sale cuprind reportaje şi interviuri, traduceri, memorii, eseuri filozofice, dar şi studii de critică şi istorie a literaturii, a artei dramatice, a artelor plastice şi muzicale. Sprijinit de o vastă erudiţie, s-a aplecat cu talent asupra valorilor spiritualităţii româneşti. Între studiile şi monografiile sale de istorie şi teorie a artei un loc de seamă îl ocupă monografia Voroneţ şi Îndreptarul artistic al monumentelor din Nordul Moldovei, ultima completând, după o sută de ani, opera de inventariere a monumentelor medievale din Ţara Românească făcută de Alexandru Odobescu, cu cea a monumentelor din Moldova (mănăstirile ctitorite de Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Movileşti). A dedicat monografii şi studii critice unor creatori de seamă ai artei româneşti: Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, N. Tonitza, Francisc Şirato, Ion Ţuculescu, Constantin Brâncuşi etc. Printre acestea se numără: Pictura românească în secolul XX (1956), Viziunea naturii în opera lui Grigorescu (1957), Mărturii despre Brâncuşi (Témoignages sur Brâncuşi, 1967, semnat alături de Mircea Eliade şi Ionel Jianu). Publicului larg îi este cunoscut mai cu seamă pentru notele sale de călătorie scrise dinamic: Homo Americanus (1933), America văzută de un tânăr de azi (1934), Chipurile şi priveliştile Americii (1940), Chipurile şi priveliştile Europei (postum, 1980), dar şi pentru notele de jurnal, publicate în 2003.


sursa: Enciclopedia Universală Britannica, coord.: Ilieş Câmpeanu, Cornelia Marinescu, vol.4, Bucureşti, Ed. Litera, 2010, p.151

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: