Arhive lunare: aprilie 2015

Cine a fost Samuel Colt?

samuel colt revolverColt, Samuel (19.07.1814, Hartford, Connecticut, SUA – 10.01.1862, Hartford). Inventator american.

A lucrat în fabrica de textile a tatălui său înainte de a pleca pe mare în 1830. În timpul unei călătorii în India, a conceput primul revolver, pe care l-a omologat mai târziu (1835-1836). Revolverul său cu şase gloanţe nu a fost însă primit cu entuziasm, iar compania sa din Paterson, New Jersey, a dat faliment în 1842. În 1843 a inventat prima mină navală al cărei explozibil putea fi controlat de la distanţă şi a făcut afaceri cu telegrafia, folosind primul cablu subacvatic.

Militarii s-au declarat satisfăcuţi de performanţele invenţiilor sale, în timpul războiului mexican primind o comandă de 1.000 de pistoale. Colt a redeschis fabrica în 1847. Asistat de Eli Whitney Jr., a progresat în dezvoltarea pieselor interşanjabile şi a liniei de asamblare. Fabrica sa din Hartford a produs revolverele cele mai utilizate în Războiul Civil American şi în colonizarea Vestului, incluzând faimosul Colt 45.

Continuă citirea →

Faima lui Cimon

KimonSculptureDupă ce a ajuns la putere, Pericle și-a surghiunit imediat cel mai puternic rival, pe Cimon, ce-și câștigase faima aducând din insula Sciros înapoi la Atena, oasele lui Tezeu, cel care omorâse Minotaurul. Cum Tezeu era un mit, nu prea putea el să aibă cine știe ce oase. Cu toate astea, Cimon le-a adus înapoi! 🙂

Continuă citirea →

Despre antisemitismul modern

hitlerÎn vreme ce ostilitatea creștinilor față de evrei datează din secolul I, antisemitismul modern denotă ostilitatea față de rasa evreiască sau, mai exact, împotriva culturii și tradițiilor evreiești.

Originile sale datează din anii 1870, când izbucnirile mai timpurii, sporadice, ale sentimentelor antievreiești au devenit un fenomen permanent în societatea europeană. În scrierile unora dintre primii antisemiți, precum germanul Wilhelm Marr și francezul Ernest Renan, evreii erau considerați o rasă separată, astfel încât chiar și convertiți la creștinism sau asimilați valorilor culturale curente, ei continuau să fie considerați evrei.

De-a lungul istoriei, evreii au fost făcuți țapi ispășitori pentru neajunsurile economice de orice fel, fiind însă identificați de populiștii conservatori drept mesagerii progresului, industrializării și ai capitalului industrial care au distrus valorile și mijloacele de trai ale unei societăți țărănești idealizate. Astfel, una din cele mai izbitoare caracteristici ale antisemitismului modern, în special înainte de cel de-al doilea război mondial, a fost vigoarea acestui sentiment în țări precum Polonia și Franța, în care ceea ce-i unea pe conservatorii legați de Biserica romano-catolică era în special antisemitismul, în opoziția lor față de schimbările economice și sociale, chiar și în cazuri (de pildă în Franța) în care nu existau rezidenți evrei.

În Franța, această coaliție generală a forțelor care se opuneau schimbării s-a creat ca urmare a afacerii Dreyfus, care a evidențiat totodată amploarea antisemitismului la nivelul populației, (dar și la nivel oficial). În Rusia, unde evreii se stabiliseră de relativ puțină vreme, aceștia au început să facă obiectul unor progromuri cu sprijinul autorităților dornice să fie pe plac țarilor antisemiți Alexandru III și Nicolae II. Ca urmare, într-o anumită măsură, a presiunilor vizând modernizarea societății, antisemitismul a început să se manifeste și în Germania și Austria. El a fost alimentat de puternica imigrație a evreilor din Europa de Est spre o seamă de centre urbane unde trăia deja un număr important de evrei.

Continuă citirea →

A fost asasinat Alexandru Macedon? (III) Principalul suspect: Antipatros

Alexandru MacedonFirește că este foarte simplu să admitem versiunea oficială a morții lui Alexandru și să respingem, ca nefondate, orice alte ipoteze. Ar fi, însă, greșit să nu ținem seama de bănuielile anticilor cum că Alexandru ar fi fost victima unui complot cu atât mai mult cu cât, se știe, au mai fost făcute încercări de înlăturare a regelui macedonean (tentativa lui Philotas în 330 î.Hr. sau așa-numita conspirație a pajilor în 327 î.Hr.)

Ce fapte istorice ar putea atesta existența unui complot condus de Antipatros?

Dintre toți comandanții armatei macedonene, Antipatros a fost, după rege, cea mai importantă persoană din stat. Inteligent și instruit, el s-a făcut remarcat încă din timpul regelui Filip al II-lea (359-336 î.Hr.), tatăl lui Alexandru, care i-a încredințat importante misiuni militare și diplomatice. A fost prieten cu filosoful Aristotel și cu oratorul Isocrate, cu care a corespondat cu regularitate.

După asasinarea lui Filip al II-lea, Antipatros s-a numărat printre cei care au trecut, de îndată, de partea noului rege, Alexandru. Apreciindu-i devotamentul, acesta i-a încredințat misiuni de cea mai mare importanță în perioada pregătirii și organizării campaniei din Orient. Astfel, Antipatros a stat la cârma statului cât timp Alexandru a condus expediția din Balcani și a fost numit guvernator al Macedoniei și strateg al Europei în perioada expedițiilor în Asia.

Toate acestea creează impresia că relațiile de prietenie dintre Alexandru și Antipatros s-au menținut, nealterate, până în ultimul moment. Izvoarele scrise ale timpului menționează, însă, că la un moment dat între cei doi oameni de stat s-au iscat neînțelegeri care au ajuns până la ură.

Continuă citirea →

A fost asasinat Alexandru Macedon? (II) Otrava din copita măgarului

alexandru cel mareAutorii antici au cunoscut versiunea asasinării lui Alexandru Macedon. Unii au susținut-o (Justinus) sau doar au admis-o (Diodor, Curtius), alții au respins-o (Plutarh, Arrianus). Toți relatează însă că boala lui Alexandru s-a declanșat în timpul unui ospăț acasă la Medios. Cine a fost acest Medios?

Originar din Tessalia, Medios ajunsese, după spusele lui Arrianus, omul cel mai devotat dintre curtenii lui Alexandru, care, profund afectat de moartea prietenului său Hephaistion, nu scăpa prilejul să caute „uitarea” în vin. În această privință pare concludentă mărturia lui Plutarh: Alexandru se simțea foarte obosit și ar fi preferat să se odihnească, dar la rugămintea insistentă a lui Medios s-a dus la ospăț și acolo s-a îmbolnăvit de friguri. Medios era bun prieten cu Iollas, unul din fiii lui Antipatros, remarcabil general al armatei macedonene. Un fiu al lui Antipatros, Cassandros, deși căsătorit cu o soră a lui Alexandru, a avut grijă, după moartea acestuia, să extermine întreaga lui familie.

Împrejurările morții lui Alexandru sunt deci legate, direct sau indirect, de familia lui Antipatros.Astfel, istoricul Arrianus relatează: „Am mai citit multe alte lucruri despre moartea lui Alexandru: de pildă, că Antipatros i-ar fi trimis otravă și că aceasta l-ar fi ucis pe Alexandru; că lui Antipatros otrava i-o procurase Aristotel, pe care moartea lui Callisthenes îl făcuse să se teamă de Alexandru; în sfârșit, că otrava fusese adusă de Cassandros și – după unii – ascunsă în acest scop în copita unui măgar. Versiunea adaugă că Iollas, fratele mai mic al lui Cassandros, i-ar fi dat lui Alexandru otrava; Iollas era paharnicul regelui, care îl jignise cumplit, puțin timp înaintea morții. Alții scriu că și Medios a fost amestecat în complot, întrucât el îl îndemnase pe Alexandru să chefuiască.”

Continuă citirea →

A fost asasinat Alexandru Macedon? (I) O cupă de vin – un strigăt de durere

Alexandru cel MarePersonalitatea lui Alexandru cel Mare şi strălucitele lui victorii militare au produs o puternică impresie asupra contemporanilor şi a generaţiilor care au urmat. lstorici din toate timpurile, atraşi de figura cuceritorului macedonean, unul din cei mai mari generali şi oameni de stat ai antichităţii, au scris nenumărate pagini despre acest discipol al filosofului Aristotel.

Dacă scurta şi furtunoasa viaţă a lui Alexandru Macedon a fost descrisă destul de amănunţit, împrejurările morţii lui, la vârsta de nici 33 ani, continuă să fie şi astăzi o enigmă. Vestitul strateg a murit de moarte firească sau a fost victima unui complot? Posteritatea a admis, de cele mai multe ori, prima versiune, care a fost, de altfel, versiunea oficială în toţi cei aproape 2300 de ani, câţi au trecut de la dispariţia lui Alexandru Macedon. Nu toţi istoricii au împărtăşit-o însă.

O cupă de vin – un strigăt de durere

În primăvara anului 323 î.Hr., la Babilon, Alexandru Macedon a început pregătirile în vederea unei noi expediţii. Cu 11 ani mai înainte, armatele sale trecuseră Helespontul (Dardanele de azi) si puseseră stăpânire, în deceniul următor, pe un teritoriu imens. De data aceasta, în primăvara anului 323 î.Hr. cavaleria şi pedestrimea lui Alexandru, formată mai ales din ostaşi greu înarmaţi (celebra falangă macedoneană), urmau a fi reorganizate pentru o expediţie în Arabia. În cursul pregătirilor, însă, regele macedonean s-a îmbolnăvit pe neaşteptate şi a încetat din viaţă în 13 iunie.

Continuă citirea →

Isaac Asimov şi lenjeria de damă

AsimovPovesteşte scriitorul Isaac Asimov în Autobiografie: „Nu mă deranjează să acord autografe într-o librărie, dacă se face cât de cât un efort de a anunţa publicul că voi fi acolo. Cu o publicitate corespunzătoare, semnez de obicei cam o sută de cărţi pentru cititorii doritori. Odată, am semnat timp de o oră şi jumătate fără oprire, deşi contractul prevedea numai o oră. (Este greu să te uiţi la coada lungă de cititori plini de speranţe şi să anunţi: „Ei bine, ora s-a terminat! Restul aveţi ghinion”, aşa că nu m-am oprit.)

Când nu se face nici un efort promoţional, poate ieşi un dezastru, dar şi asta face parte din viaţa de scriitor.  Astfel, pe 16 decembrie 1979, eu şi un stand cu cărţile mele ne-am aflat în magazinul universal Bloomingdale’s, iar conducerea ne-a instalat tocmai în raionul cu lenjerie de damă. Am rămas acolo timp de o oră, încercând să ignor privirile ostile ale clientelor, care evident mă considerau un obsedat sexual ce căuta să tragă cu ochiul în cabinele de probă. 🙂

Continuă citirea →

Regele Mihai tânăr

regele mihai tanar -  voievod de alba iuliasursa: România 50 fotografii, Enciclopedia fotografică, 1938

Regele Carol al II-lea

carol IIsursa: România 50 fotografii, Enciclopedia fotografică, 1938

Trei versuri

poetPrietenii l-au rugat pe poetul Ovidiu să scoată din cărţile sale trei versuri pe care le vor indica ei. El a fost de acord, cu condiţia să păstreze trei pe care le va indica el. Versurile pe care ei le-au indicat spre a fi excluse şi cele pe care Ovidiu le-a vrut păstrate s-au dovedit a fi aceleaşi. 🙂

Continuă citirea →

Care este forma pământului? (II)

pamantImaginați-vă că vă aflați în mijlocul oceanului, pe puntea unei nave. Este o zi însorită, senină, strălucitoare, iar marea e calmă. Atmosfera marină este, de regulă, mai puțin prăfoasă și cețoasă decât aerul de deasupra uscatului, așa încât puteți privi departe și vedeți clar linia orizontului. Marea întâlnește cerul de-a lungul unei linii orizontale clare.  Este limpede că priviți spre o culme.

Cum este posibil? Pe mare nu există coline, ci numai apă cu suprafața plană. Singurul răspuns posibil este că oceanul nu este plan, ci curbat, iar de la înălțimea punții navei puteți vedea numai până acolo unde linia privirii întâlnește vârful curbei, nu și dincolo de culme. Dacă urcați pe o punte mai înaltă, puteți vedea mai departe, înainte ca vederea să vă fie limitată de curbă, iar coborând pe o punte mai joasă veți vedea mai puțin. Mai mult decât atât, dacă stați pe loc și priviți în jur, veți vedea același orizont clar, la aceeași distanță în orice direcție, nu numai că suprafața oceanului este curbată, dar curbura ei este identică în orice direcție – cel puțin atât cât de poate vedea cu ochiul liber.

Dar de ce să se curbeze oceanul? Înseamnă că urmează curbura Pământului, care la rândul său este și el curbat în toate direcțiile. Acest lucru este mai puțin evident pe uscat, pentru că acesta este mai neregulat decât marea, iar aerul de deasupra lui este de obicei mai cețos.

Continuă citirea →

Care este forma pământului? (I)

pamantulPentru început trebuie să privim în jurul nostru și să observăm că Pământul este denivelat, iar forma sa nu este ușor de descris. Chiar dacă ignorăm casele și celelalte obiecte produse de om, precum și toate ființele, tot rămâne o suprafață denivelată, formată din stânci goale și țărână.

Prima concluzie la care putem ajunge în acest caz este că Pământul este un obiect ca un bolovan, cu văi și coline, faleze și defilee. În locuri cum ar fi Colorado, Peru sau Nepal, unde se află munți falnici, care ajung la înălțimi de mii de metri, neregularitățile formei Pământului sunt foarte clare, dar dacă locuiți în anumite zone din Arkansas, Uruguay sau Ucraina, nu vedeți prea multe văi sau coline; vedeți câmpii, care arată destul de plate.

Pe de altă parte, chiar dacă întâlniți dealuri sau munți, terenul se înalță pe o parte, dar coboară pe partea opusă. Văile și defileele coboară pe o parte, dar urcă din nou pe cealaltă. Nicio parte a suprafeței Pământului nu se înalță fără a coborî vreodată, când o traversăm; nicio parte nu coboară, fără să mai urce vreodată. În acest caz pare rezonabil să tragem concluzia că, în medie, Pământul este plat.

Continuă citirea →

Cine ajunge cel mai departe?

carteaCel mai departe ajunge cel care nu cedează în faţa celui egal cu el, îşi păstrează demnitatea în faţa celui mai puternic decât el şi ştie să se înfrâneze în faţa celui fără apărare. (Tucidide)

Motivele pentru care oamenii îi ajută pe cerşetori

DiogenesOdată, pe când lua parte la o discuţie despre motivele pentru care oamenii îi ajută cu atâta plăcere pe cerşetori, şi atât de lipsiţi de entuziasm pe filozofi, Diogene a remarcat: „Se întâmplă aşa fiindcă fiecare prevede posibilitatea să devină însuşi sărac, şchiop, beţiv, dar nimeni nu se gândeşte că s-ar putea face filozof!”

Cum te poți rata ca scriitor – Alex Ştefănescu

cum-te-poti-rata-ca-scriitor-cateva-metode-sigure-si-250-de-carti-proaste_1_fullsizeAm citit în revista Contemporanul nr.12/decembrie 2009 o foarte bună cronică literară – Un manual de literatură la purtător – semnată de Răzvan Voncu. O reproduc aici.

„Îndemnat fiind să găsească un echivalent simbolic al criticii, E. Lovinescu a indicat lancea lui Ahile, care cu un capăt vindecă şi cu celălalt răneşte. Criticul dorea, astfel, să atragă atenţia că, pe lângă funcţia de afirmare a valorii şi de constituire a unui univers axiologic, critica o mai are şi pe cealaltă, ilustrată eminent, la noi, de Titu Maiorescu, de descurajare a non-valorii. În literatura noastră, totuşi, din cauza unei mentalităţi aparte a scriitorului român, cea de-a doua funcţie este exercitată – excepţie făcând câteva cazuri izolate – cu sfială şi intermitenţe. Dintotdeauna, criticii care au rostit mai insistent maiorescianul „În lături!” s-au bucurat de o reputaţie proastă, în timp ce aceia care şi-au îmbrăcat rezervele în somptuoase travestiuri au avut o imagine excelentă şi o posteritate liniştită.

Cazurile Ilarie Chendi şi, la antipodul lui, Perpessicius, sunt elocvente: Chendi, primul critic modern al Ardealului şi singurul critic adevărat din prima generaţie post-maioresciană, deşi a scris studii valabile despre Alecsandri, Eminescu, Creangă, se bucură şi astăzi de o reputaţie de rigiditate şi „răutate”, în timp ce autorul Menţiunilor critice, care nu a spus „nu” nici unei cărţi despre care a scris, este valutat superlativ. Perpessicius, de altfel, este părintele tăcerii critice: neputând, fiziologic, aş zice, să respingă o carte sau un autor lipsit de valoare, el prefera, asemeni albinelor, să îi viziteze numai pe cei mai mult sau mai puţin încărcaţi de daruri, tăcându-i pe ceilalţi…

Iată însă că unul dintre cronicarii literari cei mai constanţi şi mai însemnaţi ai ultimelor trei decenii, Alex Ştefănescu, a dus la capăt un demers unic în literatura contemporană: lectura a circa o mie de cărţi proaste şi selectarea a 250 dintre ele, pe post de „reţete” sigure de ratare în literatură. Raţiunea interesului său este una profilactică: după 1989, în condiţii de libertate a presei şi tiparului, în rafturile librăriilor au poposit nu numai cărţi autentice, ci şi mormane de maculatură literară. Puţine edituri, dintre miile care au apărut, dispun de o reală expertiză critică şi, oricum, nimeni nu poate opri pe cineva care doreşte neapărat să publice să îşi vadă numele tipărit pe o carte. Indiferent dacă este sau nu talentat, dacă ştie sau nu să scrie, dacă stăpâneşte sau nu gramatica elementară a limbii române. Sutele – nu e nici o exagerare – de asemenea „scriitori” sunt ocoliţi de critică, dar nu şi de cititori sau de presă, au parte de lansări, prezentări şi chiar publicitate.

Continuă citirea →