Opţiuni politice ale literaţilor în Bucureştiul interbelic (II)

ioana parvulescu intoarcere in bucurestiul interbelicDin motive politice, Arghezi face închisoare de două ori: prima dată pentru că e cu nemţii, a doua oară pentru că e împotriva lor. Şi el este, între războaie, împotriva implicării politice şi i-o spune intervievatorului cu tonul detaşat al celui care şi-a încheiat socotelile cu istoria: „Vezi, domnule Sebastian, eu unul trăiesc de multă vreme şi am experimentat foarte multe. Am fost şi eu în tinereţele mele un fel de nevoluţionar şi mai ales am cunoscut mulţi revoluţionari. La Geneva, pe vremuri, am trăit în cercurile comuniste ruseşti. Ţi-am spus doar că eu datez de mult. Ăia cu care mâncam eu atunci la masă trebuie să fie în noua Rusie oameni putemici… Dacă n-or fi ajuns din nou în Siberia… Nu, nu. Am un scepticism adânc pentru astea.” Concluzia lui este o hotărâre clară: „În ce mă priveşte sunt decis să rămân ancorat în literatură. Definitiv.” Făcea această afirmaţie în 1935. Nu şi-a putut respecta întocmai hotărârea. Istoria şi politica l-au implicat din nou şi nu în modul cel mai fericit.

Dar gazetarul din BiIete… nu-şi refuză de fapt, între războaie, opinia politică tranşantă şi comentează în permanenţă spectacolul autohton. Dincolo de spectacol, ştie să vadă şi lucrurile grave care se petrec în lume. În 1937, într-un articol prilejuit de moartea lui Alexandru Sahia, scriitor de stânga, care, după o vizită în Rusia bolşevică, scrie o carte entuziastă despre regimul de acolo, Arghezi, deşi îl disculpă pe tânăr pentru că e sincer şi pur, îşi spune net părerea proprie: „O ţară de 150 de milioane de oameni, stăpânită de două milioane de comunişti, o ţară în care o clasă intelectuală a dispărut întreagă prin asasinat politic şi unde zi de zi orice năzuinţă de libertate şi orice tendinţă de individualizare sunt doborâte cu glonţul. Un ţar proletar cu fruntea de două degete e dictatorul posomorât al noului imperiu.” Cuvinte care ar fi putut să dea insomnii cititorilor săi şi care au dobândit, abia mai târziu, o nedorită valoare anticipativă.

După începerea războiului, puţini îşi păstrează capul limpede: Barbu e filogerman şi îmbracă cămaşa verde, având ideea să vină cu ea în casa liberalului Lovinescu, dar în acelaşi timp ascunde un văr al soţiei, antinazist fugit din Germania. Eftimiu e bolşevic, dar cu oscilaţii. Galaction e, în al doilea război, într-o situaţie absolut insuportabilă, pentru că ţine în acelaşi timp cu toţi: e filosemit, dar îi plac şi nemţii, are fetele în Italia, deci îi plac şi italienii, iubeşte Gracia şi Anglia, aşadar suferă când acestea primesc lovituri şi, desigur, îl zguduie invazia Parisului pe care îl căinează cu glasul său puternic. Între filiile lui, o singură fobie: sovieticii, de care se teme atât de tare, încât are repetate coşmaruri. Din păcate, visele lui cu ţara bolşevizată şi cu el însuşi dominat de nulităţi ajunse în posturi înalte sunt, la fel ca frazele lui Arghezi, premonitorii şi au fost confirmate de istorie. Vasile Voiculescu nu cedează ispitelor politice, dar asta nu-l fereşte, la o vârstă înaintată, de închisorile comuniste. Mircea Vulcănescu crede în victoria aliaţilor, dar va sfârşi în carceră, pentru vina de a fi deţinut o funcţie tehnică în guvernul antonescian şi, mai ales, pentru naivitatea de a crede că oamenii sunt buni. Sebastian e obligat să mizeze pe victoria ruşilor, deşi nu se omoară după politica lor. Camil Petrescu încearcă să fie mereu cu un pas înaintea evenimentelor, dar se înşală mereu.

Cei cu simpatii de stânga, avangardiştii, sunt printre primii care-şi vor pierde iluziile, dreptul la semnatură, libertatea sau ţara. Sadoveanu, care, ca francmason, avusese de suferit de pe urma legionarilor – i se arseseră cărţile la Hunedoara şi în Cadrilater, primise un exemplar din Baltagul tăiat cu toporul şi era permanent batjocorit în presa extremistă – se supune mai târziu propriei teorii, pe care, în Creanga de aur (1933), bătrânul mag i-o transmite tânărului urmaş: „Te schimbă după obiceiul locurilor, îndată ce vei vedea că trebuie, ca să nu pari străin nicăieri şi să nu te bage de seamă răii. Pleacă-te stăpânirilor, închină-te zeilor, şi du-te în calea ta, având în inimă numai pe Dumnezeul tău.”

Eliade, la rândul său, dă explicaţii politice legate de poziţia lui, doar literar, prin proiecţia lui romanescă, personajul Ştefan Viziru din Noaptea de Sânziene. Despre episodul închiderii lui Ştefan, odată cu alţi legionari, la Miercurea-Ciuc, un alt personaj spune: „Te-am invidiat tot timpul cât ai stat închis, îi spuse Biriş. Ce noroc ai avut! Ce şansă unică!… Să suferi pentru o cauză care nu era a ta, continuă el înflăcărându-se deodată. Să-ţi iei asupră-ţi un păcat pe care nu l-ai făcut şi să răscumperi acest păcat prin propria ta nevinovăţie… Cât aş fi dat să mi se întâmple mie aventura ta; să plătesc pentru o crimă pe care nu numai că n-am făcut-o, dar mi-a fost odioasă. Aş suferi cu bucurie alături de ei, tocmai pentru că mi-a fost odioasă dictatura, crima politică. Şi când am aflat că ai refuzat, la Prefectură, să semnezi declaraţia de desolidarizare, aproape că am fost gelos pe norocul tău…”

Dar pledoariile din ficţiune apară numai personajele ficţiunii, iar pledoaria din realitate care să-l absolve pe Eliade însuşi lipseşte. De altfel, niciunul dintre scriitori nu e un câştigător în jocul cu istoria şi n-a făcut, constant, alegerea cea bună, cea care să-l salveze şi în ochii contemporanilor şi în cei ai posteritătii. Mulţi au murit la timp şi e posibil ca numai moartea să le fi salvat reputaţia, la ceilalţi atât de grav compromisă. Se pare, de altfel, că cele două feţe ale timpului, contemporaneitatea şi posteritatea, sunt ireconciliabile şi că, orice ai face în politică, una dintre ele te sacrifică. Şi încă o concluzie, reformulată după Bilete de papagal: „Şi în politică, ca în amor, unii refuză, alţii te vor.”

Prima parte AICI


sursa: Ioana Pârvulescu, Întoarcere în Bucureştiul interbelic, Bucureşti, Humanitas, 2012

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: