Despre antisemitismul modern

hitlerÎn vreme ce ostilitatea creștinilor față de evrei datează din secolul I, antisemitismul modern denotă ostilitatea față de rasa evreiască sau, mai exact, împotriva culturii și tradițiilor evreiești.

Originile sale datează din anii 1870, când izbucnirile mai timpurii, sporadice, ale sentimentelor antievreiești au devenit un fenomen permanent în societatea europeană. În scrierile unora dintre primii antisemiți, precum germanul Wilhelm Marr și francezul Ernest Renan, evreii erau considerați o rasă separată, astfel încât chiar și convertiți la creștinism sau asimilați valorilor culturale curente, ei continuau să fie considerați evrei.

De-a lungul istoriei, evreii au fost făcuți țapi ispășitori pentru neajunsurile economice de orice fel, fiind însă identificați de populiștii conservatori drept mesagerii progresului, industrializării și ai capitalului industrial care au distrus valorile și mijloacele de trai ale unei societăți țărănești idealizate. Astfel, una din cele mai izbitoare caracteristici ale antisemitismului modern, în special înainte de cel de-al doilea război mondial, a fost vigoarea acestui sentiment în țări precum Polonia și Franța, în care ceea ce-i unea pe conservatorii legați de Biserica romano-catolică era în special antisemitismul, în opoziția lor față de schimbările economice și sociale, chiar și în cazuri (de pildă în Franța) în care nu existau rezidenți evrei.

În Franța, această coaliție generală a forțelor care se opuneau schimbării s-a creat ca urmare a afacerii Dreyfus, care a evidențiat totodată amploarea antisemitismului la nivelul populației, (dar și la nivel oficial). În Rusia, unde evreii se stabiliseră de relativ puțină vreme, aceștia au început să facă obiectul unor progromuri cu sprijinul autorităților dornice să fie pe plac țarilor antisemiți Alexandru III și Nicolae II. Ca urmare, într-o anumită măsură, a presiunilor vizând modernizarea societății, antisemitismul a început să se manifeste și în Germania și Austria. El a fost alimentat de puternica imigrație a evreilor din Europa de Est spre o seamă de centre urbane unde trăia deja un număr important de evrei.

La Viena, în timpul anilor de ucenicie ai lui Hitler (1909-1913), antisemitismul a devenit o notă comună în discursul public în perioada în care mandatul de primar a fost deținut de Karl Lueger (1897-1910), dat fiind că acesta era un antisemit susținut de tot mai numeroasa Uniune Social-Creștină Austriacă.

În schimb, în Germania antisemiții au rămas la periferia scenei politice înainte de 1918, deși tocmai în timpul Imperiului german au fost puse bazele extraordinarei ascensiuni a antisemitismului în politică și în societate. Semnarea Tratatului de la Versailles, declinul economic ce a caracterizat ulterior Republica de la Weimar și slăbiciunea politică a acesteia i-au determinat pe mulți germani să fie foarte receptivi la antisemitismul aripii drepte  a eșichierului politic și în special al partidului nazist, care tocmai apăruse. Mulți dintre cei mai devotați susținători ai Republicii, cei mai bogați oameni de afaceri și mulți politicieni influenți – precum Stresemann și Rathenau – erau evrei și au devenit țapi ispășitori. Ceea ce frapează însă cel mai mult în privința celui de-al Treilea Reich german condus de Hitler este brutalitatea cu care antisemitismul adoptat soluția extremă, prin asasinarea a peste cinci milioane de evrei în lagărele de concentrare în timpul celui de-al doilea război mondial.

Din cauza ororilor comise, timp de câteva decenii după război antisemitismul a fost renegat în mod oficial nu numai în Germania (unde negarea Holocaustului a devenit delict penal), ci și în cea mai mare parte a Europei și în restul lumii.

În același timp, antisemitismul a fost ușor cosmetizat în U.R.S.S., unde a fost parțial încurajat de stat în anii ’50 și la începutul anilor ’60 din pricina temerii că evreii ar fi putut considera că adevărata autoritate o reprezintă Israelul și nu Uniunea Sovietică. Din anii ’80, în anumite țări europene occidentale partide antisemite precum Frontul Național în Franța și Partidul Liberal din Austria au câștigat mulți susținători, chiar dacă acesta a fost mai degrabă rezultatul unor sentimente xenofobe inerente ale populației față de imigranți. Mai mult, succesul unor astfel de partide se baza mai mult pe prejudecățile generale ale populației în privința evreilor, decât pe un antisemitism rasial (care implica și asumarea inferiorității rasiale a evreilor) frecvent înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial. După 1945, un astfel de antisemitism a caracterizat numai grupurile neofasciste violente.


sursa: Jan Palmowski, Dicţionar Oxford de istorie universală contemporană: de la 1900 până azi, trad.: Simona Ceauşu, Bucureşti, BIC ALL, 2005, vol.1, p.37-38

One response

  1. Lăsând la o parte faptul că și eu sunt evreu, am de făcut cel puțin trei observații:
    – Evreii nu sunt o rasă.
    – Evreii nu au fost și nu sunt asimilați valorilor culturale curente. Sunt părtași la făurirea ei. Amintiți-vă numărul de evrei laureați ai premiului Nobel.
    – Istoria contemporană vorbește de șase milioane de evrei exterminați de naziști. D-voastră vorbiți de cinci milioane. Vreau să cred că este o greșeală involuntară. Refuz să cred că pentru D-voastră un milion de evrei exterminați în plus nu înseamnă nimic.
    Vă rog să-mi iertați intervenția, dar lumea nu se va îndrepta dacă nu spunem tot.
    O seară bună.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: