Romanitatea românilor în viziunea istoricilor străini. (IV) Cronicarii medievali

grigore_ureche

Grigore Ureche

Primul român care a susținut unitatea de neam, limbă, obiceiuri și religie a românilor a fost Nicolaus Olahus (1493-1568), umanist de faimă europeană. Contribuția lui Olahus la afirmarea romanității românilor trebuie apreciată la adevărata ei valoare, deoarece a avut înalte demnități religioase și laice în Regatul ungar.

Secolul al XVII-lea a marcat în istoria culturii medievale românești emanciparea definitivă de slavonism și desprinderea de tiparele bizantine. Această schimbare radicală în viața spirituală a românilor se poate constata și în evoluția ideii de romanitate. Asupra acestei idei și-au exercitat o înrâurire decisivă cronicari umaniști ai veacului al XVII-lea.

Primul reprezentant de marcă al culturii umaniste în mediul românesc a fost cronicarul Grigore Ureche. Afirmarea și demonstrarea romanității românilor și latinității limbii acestora a avut la bază serioasa sa educație din colegiile din Polonia, unde a învățat limba latină.

Miron Costin a acordat, la rândul lui, o deosebită atenție originii românilor. În concepția cronicarului moldovean, istoria românilor începea cu cea a dacilor antici, cuceriți și supuși de romanii lui Traian, care era considerat descălecătorul cel dintâi. La retragerea romanilor din Dacia nu au plecat toți romanii, ci mulți au rămas pe loc rezistând năvălirilor barbare. Din aceste elemente romane s-a născut poporul român. Originea sa este atestată, după cronicar, atât de numele pe care și l-au dat înșiși românii din toate ținuturile românești, cât și de numele dat românilor de către străini. Romanitatea românilor era dovedită, în opinia cronicarului, de latinitatea limbii lor din care reproducea o listă impresionantă de cuvinte, dar și de urmele lăsate de romani în fosta Dacie. Originea neamului său a fost preocuparea de căpetenie a cronicarului moldovean. Lucrarea De neamul moldovenilor reprezintă în istoria literaturii române, ca și în cea a romanității românilor, primul tratat savant consacrat exclusiv analizei originii neamului.

Țara Românească a avut, la rândul ei, în epoca brâncovenească o producție istoriografică de calitate. Figura dominantă a istoriografie muntene este stolnicul Constantin Cantacuzino. Lucrarea sa Istoria Țării Românești a fost redactată cam în același timp cu opera majoră a lui Miron Costin. Cea ce aduce nou stolnicul Cantacuzino este exprimarea cea mai clară și mai concisă a existenței conștiinței romanității la români. Astfel, istoricul susține că ei, românii, țin și cred că sunt urmași ai romanilor și se mândresc cu această descendență glorioasă.

De acum înainte, erudiții români intervin activ pe plan european în dirijarea orientării și cercetării originii românilor. Lucrarea destinată exclusiv problemei romanității românilor este Hronicul romano-moldo-vlahilor care avea 343 de foi în manuscris în varianta românească. Față de cronicarii anteriori, Dimitrie Cantemir inaugurează prestigiosul efort al istoriografiei române de a determina și fixa locul românilor în istoria universală. Elementele de bază ale concepției lui Cantemir despre originea românilor sunt: descendența pur romană din Traian („săditorul și răsăditorul nostru”), stăruința neîntreruptă și unitatea romano-moldo-vlahilor în spațiul carpato-dunărean. Revenind la Traian, Cantemir susținea extirparea totală a dacilor din provincia cucerită și colonizarea completă cu romani. Cantemir susținea însă cu tărie dăinuirea elementului roman în Dacia și după retragerea aureliană. Hronicul lui Cantemir rămâne și astăzi cea mai întinsă lucrare istorică de analiză a originii românilor. Ea a fost depășită în detaliu, dar în ansamblu ei nu încă.

Sinteza realizată în mod nuanțat și gradat de către cronicarii români în ceea ce privește elucidarea problemei romanității propriului neam a urmărit informarea conaționalilor, dar și amendarea teoriilor greșite apărute în străinătate. Astfel, cu ei se inaugurează seria de misionari ai romanității românilor. Acțiunea lor s-a desfășurat în două direcții: în sânul propriului neam și în afara cadrului politico-geografic românesc.

Ultima parte AICI


sursa: Felicia Adăscăliţei, Liviu Lazăr, Istorie. Manual pentru ciclul superior al liceului – clasa a XII-a, Deva, Editura Corvin, 2007, p. 20-21

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: