Romanitatea românilor în viziunea istoricilor străini. (II) Românii văzuți de occidentali

papa Pius IIÎn corespondența dintre papa Inocențiu al III-lea și Ioniță cel Frumos, ideea romanității românilor este un adevărat leit-motiv.

Una din cele mai puternice afirmări ale originii romane a românilor a venit din partea cronicarilor maghiari Anonymus și Simon de Keza. În aceste cronici, anterioare întemeierii Țărilor Române, nu se poate sesiza un ton de ostilitate față de români. În această perioadă, statul maghiar nu suprimase încă autonomiile locale, iar românii din Transilvania nu erau excluși de la drepturi.

Începând cu veacul al XIV-lea, romanitatea nord-dunăreană se va dezvolta într-un cadru politic propriu, statele feudale Țara Românească și Moldova. Datorită unor împrejurări externe, la solicitarea cărora Țările Române au reacționat, romanitatea orientală va intra în sfera unei întinse și complexe zone a conștiinței europene preocupată de pericolul expansiunii otomane. Astfel, romanitatea românilor este afirmată de umaniștii veacului al XV-lea.

Au existat două motive în preocuparea umaniștilor față de români: unul se datora preocupării occidentalilor de a stăvili ofensiva otomană, iar al doilea pornea din preocuparea acestora pentru antichitatea clasică și pentru tot ce aceasta a lăsat în urma ei, fie vestigii materiale, fie crâmpeie vii, populații și limbi de origine antică. Întâlnirea acestor două tendințe explică frecvența mărturiilor asupra romanității românilor în opera umaniștilor secolului al XV-lea.

Primul umanist italian care afirmă originea romană a poporului român este Poggio Bracciolini (sec. al XV-lea). El afirmă continuitatea elementului roman în Țările Române, locuite de o populație romană de la Traian încoace și care nu și-a pierdut uzul limbii latine, transformate în limba română. De menționat că era pentru prima oară când s-a argumentat latinitatea limbii române cu probe culese direct din spațiul românesc de cunoscători ai limbii latine.

Afirmarea originii latine a poporului român reapare la Flavio Biondo, secretar apostolic și erudit umanist.

Umanistul italian care a contribuit cel mai mult la răspândirea teoriei despre originea romană a poporului român a fost Enea Silvio Piccolomini, care între 1458 și 1464 a fost papă sub numele de Pius al II-lea. În legătură cu textele referitoare la Țările Române, amintim faptul că el și-a cules informațiile de la misionarii dominicani și franciscani. Pius al II-lea a influențat ca nici un alt istoric opiniile despre originile romane ale poporului român.

Știrile despre români au continuat prin atenianul Demetrie Chalcocondil, stabilit în Italia împreună cu numeroși conaționali ai săi, în preajma cuceririi Constantinopolului. Fratele sau vărul acestuia, Laonic Chalcocondil a dat știri mult mai ample despre români. El a fost primul care, după veacuri de gândire tipic medievală, revine la teoria antică elină care identifica limba cu neamul.

Antonio Bonfini, umanist italian care a trăit ultimii ani ai vieții la curtea maghiară, a amintit în câteva locuri originea romană a neamului românesc. Toate afirmațiile lui Bonfini privind originea românilor au un element comun: românii sunt urmașii coloniei și ai legiunilor romane din Dacia; acest adevăr e dovedit de limba lor romană, pentru care românii s-au luptat, ținând la ea mai mult decât la propria lor ființă.

Partea a treia AICI


sursa: Felicia Adăscăliţei, Liviu Lazăr, Istorie. Manual pentru ciclul superior al liceului – clasa a XII-a, Deva, Editura Corvin, 2007, p. 17

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: