Romanizarea în Dacia

dacia romana hartaCaracteristici generale

În ansamblul ei, romanizarea populaţiilor autohtone constituie un proces istoric de mari proporţii şi cu consecinţe uriaşe, comparabil ca însemnătate cu indo-europenizarea şi cu migraţia popoarelor din mileniul l d.Hr. Romanizarea ca fenomen istoric, pe lângă trăsăturile sale generale, prezintă şi o serie de particularităţi legate de locul, timpul şi baza etnică pe care s-a altoit.

În general, romanizarea a înlăturat diferenţele dintre localnici şi romani pe planul culturii materiale, al vieţii politice şi religioase, iar limba latină s-a impus ca singura limbă de comunicare în condiţiile unui mediu etnic extrem de divers. O trăsătură esenţială, definitorie, a romanizării este dispariţia treptată a graiurilor autohtone şi înlocuirea lor cu latina populară.

Succesul sau insuccesul romanizării, ritmul său mai rapid sau mai lent se cer apreciate în funcţie de stadiul de evoluţie istorică a unor populaţii europene şi de alţi factori ca: sentimentele etnice de libertate, caracterul războinic sau paşnic al populaţiilor, concepţiile lor religioase, tradiţiile locale etc. Fiecare în parte, sau toţi aceşti factori împreună, au avut o anumită pondere în comportamentul şi atitudinea autohtonilor faţă de stăpânirea romană. În raport de condiţiile concrete, romanizarea s-a putut înfăptui sau nu, a reuşit să se menţină peste secole, participând la noi sinteze etnice, ori s-a şters din regiuni unde nu s-a realizat pe deplin în antichitate.

Mai persistă, chiar în zilele noastre, concepţii care pun la îndoială sau resping categoric însăşi posibilitatea romanizării populaţiilor băştinaşe din diferite provincii ale Imperiului roman, inclusiv Dacia. Cei care se situează pe această linie de gândire, exagerează de obicei rezistenţa autohtonilor la romanizare. Adepţii tezei neromanizării nu vor putea nega niciodată existenţa popoarelor neolatine şi a limbilor romanice, care sunt produsul direct al romanizării populaţiilor autohtone.

Romanizarea în Dacia

Romanizarea teritoriului şi a populaţiei daco-getice prezintă o importanţă deosebită, deoarece acest proces stă la baza formării şi apariţiei poporului român pe scena istoriei. La fel ca în cazul altor provincii, şi în cazul Daciei în conceptul de romanizare se includ două laturi fundamentale ale aceluiaşi proces unitar:

1 ) colonizarea teritoriului daco-getic cu populaţie romanizată latinofonă, venită din toate părţile Imperiului roman, adică romanizarea prin colonizare;

2) asimilarea băştinaşilor daco-geţi, în măsura în care aceştia au adoptat limba latină, şi-au însuşit felul de viaţă roman provincial, au preluat obiceiurile şi civilizaţia romană, schimbându-şi astfel mentalitatea şi însăşi fiinţa lor etnică. În Dacia, romanizarea, sub ambele aspecte menţionate, a fost deplin posibilă şi a devenit o realitate demonstrabilă documentar.

Romanizarea dacilor se sprijină pe un fond etno-cultural omogen şi receptiv, pe mulţimea oamenilor pământului, care au atins un nivel ridicat de civilizaţie, fapt care a facilitat procesul de asimilare a băştinaşilor.

Este unanim cunoscut că istoria Daciei romane este istoria unei provincii a imperiului. Ca şi în alte provincii mai vechi, romanii au introdus în Dacia relaţiile sociale, formele de organizare politică, militară şi administrativă, limba latină etc. Cultura şi civilizaţia romană au venit în contact cu populaţia dacică, cu vechile ei forme de organizare, cu civilizaţia, obiceiurile şi tradiţiile locale. Se poate spune, aşadar, că s-au întâlnit două civilizaţii cu nivel inegal de dezvoltare.

Colonizare masivă

Cucerirea Daciei a fost urmată de o colonizare masivă. Împăraţii romani, începând cu Traian au încurajat colonizarea şi i-au imprimat un caracter organizat. Bogăţiile Daciei atrăgeau mulţimi de colonişti, ceea ce a facilitat acest proces. Amploarea şi rapiditatea colonizării s-au dovedit a fi o realitate impusă de mai mulţi factori, între care crearea unei romanităţi nord-dunărene puternice, care să exploateze resursele noii provincii. Aceasta a constituit preocuparea de bază a stăpânirii.

Această realitate este dovedită de prezenţa unei armate numeroase (legiuni şi trupe auxiliare), de construirea unei vaste reţele de drumuri, de înfiinţarea unor aşezări civile, de existenţa timpurie a oraşelor şi chiar de întemeierea unei capitale, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Numărul oraşelor cu titlul de municipia sau colonia s-a ridicat la 11 (Ulpia Traiana, Apulum I şi Apulum II, Napoca, Potaissa, Porolissum, Ampelum, Tibiscum, Dierna, Drobeta, Romula). Aşezările rurale întemeiate prin colonizare (vici, pagi), staţiunile balneare, vilele rustice se dovedesc a fi numeroase. Populaţia venită în Dacia (civili, militari) era foarte numeroasă încă sub domnia lui Traian.

Colonizarea masivă apare consemnată şi la autorul roman Eutropius, de la care aflăm că originea etnică şi teritorială a coloniştilor era extrem de diversă („din toată lumea romană”).

Ca şi în alte provincii de frontieră, în Dacia au staţionat un mare număr de trupe (trei Iegiuni şi numeroase alte formaţiuni auxiliare), totalizând aproximativ 55.000 de oameni. La aceştia se adăugau şi familiile lor care se aflau în oraşe sau în aşezările castrelor.

Pe lângă mulţimea de militari şi aparţinătorii acestora, în noua provincie au venit numeroşi colonişti, funcţionari ai aparatului administrativ şi ale diverselor exploatări ale bogăţiilor solului şi subsolului dacic, comercianţi şi meşteşugari, oameni de afaceri, slujitori ai religiei, sclavi. Militarii care erau lăsaţi la vatră (veteranii), erau susţinători activi ai intereselor Imperiului roman, propagatori zeloşi ai romanităţii, ai culturii şi limbii latine. Unii dintre ei s-au aşezat în mediul rural, unde au înfiinţat aşezări şi ferme agricole (villae rusticae), alţii s-au stabilit în oraşe, primind funcţii administrative. Copiii veteranilor, deseori îmbrăţişau cariera militară a părinţilor. Începând cu împăratul Severus Alexander, s-a format o categorie de veterani grăniceri (limitanei) care au fost împroprietăriţi în zonele de margine şi astfel apărau cu mai multă îndârjire graniţele provinciei. Aceştia constituiau în zonele de graniţă ale Daciei, adevăraţi piloni ai romanităţii.

Cu toată colonizarea masivă, de o romanizare durabilă a unei provincii nu se poate vorbi, numai dacă ea a cuprins şi marea masă a băştinaşilor. Daco-geţii, prin relaţiile economice, politice şi culturale avute cu statul roman înainte de cucerire, au ajuns în situaţia de a putea recepta relativ rapid civilizaţia romană de nivel mijlociu, de a-şi putea însuşi mai uşor limba latină. Aşadar, înainte de cucerirea romană, a existat o lungă perioadă de pătrundere în Dacia a limbii şi culturii romane. Aceasta a constituit o premisă a romanizării, dar nu romanizarea propriu-zisă.

După instalarea armatei şi administratiei romane în Dacia, o parte a populaţiei autohtone a fost mutată din anumite teritorii de importanţă strategică sau din ţinuturi cu pământuri fertile, care au fost distribuite coloniştilor. Aşa se explică dispariţia multor aşezări dacice la cucerirea romană şi apariţia altora noi în regiuni roditoare, situate pe teritoriul care aparţinea trupelor auxiliare, legiunilor sau oraşelor. Aceastã dislocare a comunităţilor autohtone a contribuit şi ea, chiar de la început, la cuprinderea elementului băştinaş în circuitul vieţii provinciale.

Îndată după cucerire, tot pământul Daciei a devenit ager publicus şi a fost distribuit coloniştilor sau trupelor. O parte a pământurilor cultivabile, de obicei cele din ţinuturile mai retrase sau mai puţin productive, au fost lăsate localnicilor care erau supuşi la diferite obligaţii fiscale şi corvezi. Mulţi dintre autohtoni şi-au pierdut pământurile avute anterior şi au ajuns să lucreze pentru cuceritori ca ţărani dependenţi sau sclavi agricoli. Vechile obşti săteşti dace, unde păşunile, pădurile şi pământul arabil erau folosite în comun au fost în general desfiinţate, încât autohtonii au fost reduşi la o situaţie social-economică de netă inferioritate, în raport cu noii veniţi. O soartă similară a avut şi nobilimea dacilor, care a fost deposedată de vechile ei drepturi şi averi, fiind eliminată de la conducerea vieţii publice şi adusă în situaţia populaţiei rurale.

Ca populaţie rurală majoritară, băştinaşii au intrat în angrenajul vieţii provinciei, fapt atestat de ansamblul culturii materiale (uneltele de muncă şi întreg inventarul arheologic al aşezărilor este de factură romană).

Religia

În domeniul credinţei religioase s-a constatat doar menţinerea sistemului de incineraţie dacic. Religia dacilor însă, ca element conservator al ideologiei, nu a fost nicăieri nimicită prin cucerirea romană. Vechile zeităţi ale popoarelor cucerite, fără să dispară, s-au transformat treptat, căpătând ipostaze şi atribuţii ale divinităţilor din panteonul greco-roman. Aşa a apărut fenomenul contopirii unor zei ai dacilor cu zeităţile romane (interpretatio romana).

Privită în totalitatea ei, cultura materială a provinciei Dacia este romană prin excelenţă, cu oarecare coloratură locală, imprimată de componenta autohtonă, mai ales în olărie, în caracterul aşezărilor rurale şi în sistemul funerar. Sub acest raport, romanizarea provinciei apare deplină.

O mutaţie lingvistică, etnică şi spirituală

Romanizarea nu s-a redus numai la schimbări în cultura materială. Romanizarea este într-o mai mare măsură o mutaţie lingvistică, etnică şi spirituală. Dacii care foloseau cultura materială şi au adoptat obiceiurile provinciale romane au început să vorbească limba latină după ce au trecut printr-o fază iniţială de bilingvism, practicat în mediul familial şi în relaţiile particulare. Latina era cunoscută şi folosită în toate straturile sociale şi s-a impus ca singura limbă de comunicare. Limba traco-dacică s-a stins încetul cu încetul, dar a lăsat în limba română şi în dialectele balcanice, prin filieră latină, un fond lexical important (circa 10%), care dovedeşte unitatea fondului etno-lingvistic preroman.

Factorii romanizării

La fel ca şi în celelalte provincii ale imperiului, romanizarea a fost determinată şi în Dacia de o serie de factori cu acţiune general valabilă: armata, administraţia, comerţul, urbanizarea, recrutarea locală, circulaţia intensă a oamenilor şi a produselor; căsătoriile mixte, contactele zilnice în procesul muncii, cultura, religia etc. Acordarea dreptului latin şi apoi a celui de cetăţenie romană deplină în timpul domniei lui Caracalla (anul 212) au fost factori eficienţi în asimilarea la romanitate.

Romanizarea dacilor a fost un proces istoric real, profund şi durabil

Ţinând seama de caracterul general roman al vieţii materiale şi spirituale din Dacia, de analogia cu alte provincii mai vechi, se poate spune că în cei 170 de ani de stăpânire romană efectivă şi neîntreruptă, romanizarea dacilor a fost un proces istoric real, profund şi durabil. Acest proces istoric nu a încetat o dată cu retragerea armatei şi administratiei romane din Dacia sub domnia împăratului Aurelian, ci a continuat şi s-a desăvârşit ca un proces istoric natural în sânul populaţiei daco-romane până în secolul al V-lea. În perioada postaureliană, elementele romanizate de la oraşe, în retragerea lor treptată spre mediul rural, au continuat să ducă acolo forme de civilizaţie mai elevate: limba latină, modul de viaţă roman şi credinţa creştină.

După 170 de ani de romanizare intensă, s-a produs sinteza daco-romană, care a stat la baza evoluţiei spre românitate.


sursa: Felicia Adăscăliţei, Liviu Lazăr, Istorie. Manual pentru ciclul superior al liceului – clasa a XII-a, Deva, Editura Corvin, 2007, p.8-11

Anunțuri

6 răspunsuri

  1. O mare minciuna este asa-zisa romanizare.Stai si gandeste-o logic:)! Si ia drept exemplu India sub Imperiul Britanic. In rest, romanizarea este o mare dezimformare pentru multe generatii de elevi.

  2. Cine pe cine minte cu romanizarea? De ce si de cine sunt dezinformati elevii? Cine nu-i lasa sa se informeze? De ce trebuie sa stai, ca sa gandesti logic? De ce sa luam exeplul propus? De ce sa nu luam exemplul poporului evreu, sau al brazilienilor?
    Pana sa se elaboreze alta teorie inchegata despre etnogeneza poporului roman, bazata pe izvoarele de care dispunem, ne stau la dispozitie propunerile savantilor care au studiat problema pusa in discutie. Fantasmagoriile dacistilor pot constitui, cel mult, subiecte de claca. Stiinta de carte nu are treaba cu teoriile lor!
    Pentru un subiect atat de amplu, tratat in cateva randuri, articolul este suficient de bine scris. Cine doreste sa-si dezvolte cunostintele are la dispozitie sute de mii de pagini de istorie, arheologie, lingvistica si alte stiinte legate de etnogeneza, in lucrarile de specialitate publicate. Alegerea subiectului este de bun augur si consider ca poate starni interesul cititorului pentru mai multa cunoastere. Felicitari!

  3. Buna ziua,

    Fara sa fiu un adept al teoriei dacilor ca popor suprem, nu pot totusi sa inteleg pe deplin romanizarea. Stiu ca nu detin toate cunostintele din domeniu insa ma intreb daca nu cumva e totusi ceva gresit sau incomplet in romanizarea dacilor care se preda la scoala.
    Se stie ca au fost colonisti romani se stie ca au fost soldati se stie ca exista deja o vasta si probabil destul de complexa relatie economica.
    Totusi sunt si lucruri care ma fac sa pun la indoiala ca toate aceste lucruri au fost suficiente. As vrea daca e cineva dispus sa discute frumos si pe indelete iar nu dupa modelul de mai sus urmatoarele:

    1. cum au influentat toate revoltele dacilor din provincia romana si cei liberi aceasta romanizare (vorbim probabil pana la inceperea venirii valurilor de populatii migratoare) ?
    2. imparatul regalianus daca nu ma insel si intentia sa de a redenumi imperiul roman
    3. influenta devenirii spirituale crestine incepute dinaintea venirii romanilor (aceasta influenta este foarte minimizata si aproape deloc explicata in scoala)
    4. pastrarea pastoritului ca mod de viata alternativ cu agricultura
    5. pastrarea obiceiurilor dacice transmise noua astazi
    6. explicarea structurii genetice a romanilor si vecinilor
    7. dupa 1990 a inceput intrarea limbii engleze in spatiul romanesc, desi nu au trecut decat 20 de ani schimbarea vocabularului si a structurii romanesti nu este chiar atat de accentuata. desi acesta nu este un exemplu atat de bun avem pe fratii de peste prut care sunt sub rusi de cel putin 100 de ani (adevarat cu ceva ani de respiro). Daca ei nu au uitat de tot limba romana si obiceiurile atunci cum pot eu sa cred ca dacii aia ce nu au fost in provincia cucerita au schimbat limba si structura sufleteasca asa radical.
    Asta presupunand ca totalul de coloni si veterani + soldati si vanzatori mai mult sau mai putin ambulanti din provincia cucerita au fost ca numar cel putin egal cu bastinasii si i-au influentat intr-o masura atat de profunda.
    8. Spuneti ca s-au pierdut organizatiile obstesti dacice dar ele se regasesc mai tarziu in organizarea urmasilor vlahi.
    9. Daca un popor increstinat inca mai are obiceiuri de factura dacica si nu romanica cum pot sa cred ca au schimbat limba da traditia ba ?
    10. Cum pot sa cred ca au uitat ce raul facut de romani (caci au facut si rau impreuna cu bine) drept dovada ca nu au uitat si au fost destule rascoale.

    Multumesc anticipat.

  4. Mi-ar face placere sa raspund unele dintre intrebari, dar am ocupa spatiul acestui blog, ceea ce nu este politicos.
    Cele precizate in comentariul anterior sunt mereu valabile.
    Pe foarte scurt, romanizarea trebuie privita ca un proces extrem de dinamic, desfasurat in conditiile exceptionale de presiune externa chiar de la bun inceput , asta pe de o parte, iar pe de alta parte ca urmare a unui interes general de redresare si dezvoltare economica, comerciala , urbana, de infrastructura, prin introducerea de noi tehnologii militare si de munca aduse la pachet cu tehnicieni experimentati in diferite domenii, in special militar , minerit, constructii, insotite de o cunoastere fara precedent a unor alte forme de spiritualitate, de credinte, de manifestari artistice, toate acestea intr-un cadru organizat si functional d.p.v. administrativ; ce realizari avea elita, constituia un model pentru ceilalti,fie ca erau autohtoni, veterani sau colonisti veniti in El Dorado al vremii, situatie general valabila dupa razboaie indelungate ( 101-102,105-106 in Dacia Felix, provincie imperiala – Transilvania, Banat, Oltenia ; 106-117 in Moesia Inferior , numita dupa mesagetii pe de cursul inferior al Dunarii, provincie senatoriala – S-E Transilvaniei, N-E Olteniei, Muntenia, S Moldovei, plus Dobrogea aflata sub supraveghere romana din 29 d.Hr, apoi parte din provincia M.In.).
    Romanii nu si-au impus niciodata limba in mod obligatoriu, au respectat credintele tuturor provinciilor, singura cerinta sub acest aspect fiind recunoasterea divinitatii imparatului prin aducerea de jerte, un foarte bun prilej de cunoastere reciproca.
    Dacii au facut parte din armata romana, era o activitate pe care o stapaneau si s-au impus chiar in cea mai inalta magistratura din stat, in calitate de comandanti ai legiunilor victorioase, fiind impusi de aceste legiuni. Senatul Romei nu mai avea forta de a numi un Imperator.
    Acordarea titulaturii de cetatean roman in anul 212 de catre imparatul Caracalla, i-a pus pe toti locuitorii stabili ai provinciilor romane sub pavaza drepturilor acordate de stat acestora, printre care libera circulatie in imperiu, ceea ce a intarit prestigiul numelui
    ” roman” in randul dacilor .
    Potrivit unor descoperiri arhelogice, tatal avea nume dac, fiul nume mixt , iar nepotul nume roman, altfel spus, nefiind obligatorie, romanizarea a atras populatia autohtona, intelegand si pe cei din afara granitelor provinciilor , care nu aveau la modul fizic alta cale a-si pastra rutele si relatiile comerciale si economice, chiar de a avea o aparare eficienta, decat tinind aproape de acestea.
    Invaziile carpilor in Moesia Inferior , cei mai insistenti luptatori dintre dacii liberi de a se descurca pe cont propriu, s-au soldat cu razboaie si mai multi imparati si-au luat supranumele de Carpicus si Carpicus Maximus , un numar semnificativ de captivi in lupte fiind stramutati in imperiu, pe linia Dunarii, inclusiv in provincia Panonia. Daca unii s-au intors vreodata, erau cei mai buni vorbitori de latina.
    Aici ma opresc, raspunsurile sunt tot in carti de istorie.

  5. Si sa nu uitam ca romanizarea(mai bine zis,si acceptarea limbii latine) a continuat si dupa retragerea aureliana…nu s-a oprit ,asa,scurt…

  6. Și cum poate fi explicat faptul ca, din punct de vedere genetic, romanii nu au nici o legătură cu celelalte popoare latine. Ci doar cu popoarele care ocupa azi arealul locuit cândva de traci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: