Captivitatea şi moartea lui Baiazid Fulgerul. (II) Cuşcă de fier sau litieră?

baiazid timur lenk ankaraÎn vreme ce trupele lui Timur urmăreau resturile armatei otomane în retragere, Baiazid însoţea din oraş în oraş pe învingătorul său. Un corp de armată mongol cuceri Bursa, captură ceea ce mai rămăsese din tezaurul Curţii otomane (cea mai mare parte fusese salvată de Süleyman, fiul cel mai mare al lui Baiazid), prinse pe Olivera, soţia favorită a lui Yildirim, şi o trimise lui Timur. Curând fu cucerit Izmirul (Smirna) şi restabilite principatele de Saruhan, Karamau, Germiyam şi altele, iar fiii lui Baiazid (Suleyman, Isa, Musa, Mustafa şi Mehmed), incitaţi de Timur, dar mai ales de propria lor sete de putere, începură o dispută acerbă pentru tronul de la Edirne (Adrianopol), noua capitală din 1402. Ea avea să se termine abia în 1413, prin victoria lui Mehmed I Celebi (1413-1421). În Balcani se reluară luptele împotriva otomanilor, iar împăratul Bizanţului prestă omagiu şi plăti tribut hanului turcoman, în timp ce suveranii occidentali intrară în relaţii cordiale cu învingătorul adversarului lor de odinioară. Astfel, întreaga operă a lui Baiazid se destrămă.

Cuşcă de fier sau litieră?

S-a scris destul de mult despre cele şapte luni şi două săptămâni de captivitate a fostului sultan; dar această perioadă nu este nici până astăzi elucidată şi există, credem puţine şanse de a fi luminată vreodată. Explicaţia constă în faptul că izvoarele sunt confuze, tendenţioase şi contradictorii.

S-au format două curente de opinii: unii istorici susţin că Baiazid a fost transportat într-o cuşcă de fier, fiind deci rău tratat de Timur, alţii pledează pentru o reinterpretare a izvoarelor şi legendelor în legătură cu această chestiune, acreditând teza că, în realitate, sultanul captiv a fost purtat într-o litieră; prin urmare, a fost tratat cu cinste.

În afară de aceste păreri au mai fost lansate şi altele. S-a afirmat, de exemplu, că Timur s-ar fi urcat pe cal punând piciorul pe spinarea lui Baiazid sau că fostul sultan ar fi fost hrănit laolaltă cu câinii hanului, din resturile de la masa acestuia. S-a mai spus că Timur căuta să-l umilească pe Yildirim, obligând-o pe Olivera să danseze ca o sclavă în faţa curţii hanului şi a captivului însuşi.

Dar asemenea păreri sunt lipsite de orice bază documentară şi de orice logică. Să vedem ce spun izvoarele.

Prizonieratul lui Baiazid în cuşca de fier este menţionat de unii cronicari ca Ibn Arabşah, Phrantzes, Boucicault, Orudj ben Adil. Analizând însă critic aceste referiri, observăm că Ibn Arabşah e un duşman notoriu al lui Timur. El a căutat să-l compromită, punându-i în seamă o asemenea răzbunare. Ca şi alţi istorici bizantini, Phrantzes, care a fost la turci, e pătruns de psihoza antiotomană. Mareşalul Boucicault, care fusese prizonierul lui Baiazid, trebuia să-şi ia cumva revanşa povestind despre umilinţa la care fusese supus „Fulgerul“. În ceea ce îl priveşte pe Orudj ben Adil, el, ca şi alţi cronicari otomani care au reţinut episodul, scrie la aproape o jumătate de secol de cele întâmplate, iar izvoarele pe care le foloseşte pentru amintita perioadă nu ne sunt nici astăzi cunoscute.

În schimb, alte izvoare contemporane nu consemnează existenţa faimoasei cuşti. Germanul Schiltberger, de pildă, făcut prizonier de către Baiazid, la Nicopole, în 1396, şi de către Timur, la Ankara, în 1402, nu aminteşte nimic despre acest lucru. Nu pomeneşte de cuşcă nici spaniolul Clavijo, oaspete la curtea lui Timur, deşi o astfel de captivitate a celebrului Baiazid ar fi fost un amănunt senzaţional pentru concetăţenii cărora le destina scrierile sale. Cronicarul otoman Aşîkpasazade, care se bazează pe relatările unui martor ocular la bătălia de la Ankara şi însoţitor al lui Baiazid în captivitate până la moartea acestuia, scria: „Îl duceau pe Bayezid han într-o litieră (tahtirevan), asemenea unei cuşti (kafes), purtată de doi cai. Totdeauna mergeau în faţa lui Timur, şi la popasuri litiera era depusă înaintea cortului său“. Cunoscutul cronicar Neşri, şi ulterior Saadeddin, repetă acelaşi lucru. Nu menţionează episodul cuştii de fier nici cronicarul bizantin Laonic Chalcocondyl“.

Şi argumente filologice vin să infirme teoria cuştii de fier. Aşa cum a arătat marele turcolog austriac Ioseph von Hummer (părintele turcologiei), legenda a fost alimentată de confuzia provocată de cuvântul „kafes“. În limba turco-osmanã „kafes“ înseamnă nu numai „cuşcă“, ci şi „litieră“, care era în Orient un tradiţional mijloc de transport pentru femei şi bărbaţi de seamă. După cucerirea Constantinopolului de către otomani (1453), sultanii asistau la dezbaterile Divanului imperial din spatele unei ferăstruici ce se numea „kafes”. Înseamnă că padişahii stăteau, la propria lor curte, într-o cuşcă? Deci „kafes” nu înseamnă neapărat „cuşcă”. Cum Baiazid fusese o personalitate marcantă, deşi prizonier, i s-a făcut cinstea de a fi dus într-o litieră.

Un alt argument pe care îl invocă partizanii cuştii de fier este acela că legenda unei astfel de captivătăţi a circulat totuşi în popor, mai ales în Anatolia. Este foarte posibil ca respectiva legendă să se fi născut pe terenul nepopularităţii lui Baiazid din ultima perioadă a domniei sale şi să fi fost pusă în circulaţie de către adversarii săi, principii anatolieni, cărora sultanul le luase stăpânirile. Dacă avem în vedere faptul că principele de Karaman i-a desfăcut mormântul, i-a ars cadavrul şi i-a aruncat cenuşa în cele patru vânturi, atunci să ne mai mirăm că alţi principi din Anatolia au putut să născocească fostului lor suveran o captivitate atât de umilitoare? Nu trebuie uitat apoi că starea de spirit antiotomană din Bizanţ şi din Europa a putut favoriza răspândirea acestei anecdote revanşarde şi cu iz oriental.

Dar – spune specialistul în literatura turcă, Koprülü – în Orientul islamic exista obiceiul închiderii prizonierilor într-o cuşcă de fier, deci era firesc să i se aplice şi lui Baiazid o astfel de formă tradiţională de umilinţă. Savantul turc citează şapte exemple de captivi ai iranienilor, indienilor etc. Examinând însă cu atenţie lista, constatăm că şase dintre aceşti prizonieri nu fuseseră suverani, ci supuşi revoltaţi, iar al şaptelea – un suveran ţinut captiv de către un trib; nu era vorba deci de raporturi dintre un suveran şi alt suveran, de la egal la egal, cum era cazul între Timur şi Baiazid.

Dovadă că Timur l-a tratat pe Baiazid potrivit prestigiului şi rangului acestuia îl constituie şi faptul arătat mai sus şi confirmat de cronicari turci, că atunci când fostul sultan a fost adus pentru prima oară la el cu mâinile legate, Timur s-a indignat.

Prin urmare, izvoare, precum şi argumente de ordin istoric, filologic şi logic pledează contra tezei unei captivităţi a lui Baiazid într-o cuşcă de fier.

Partea a treia AICI


sursa: Mihai Maxim, Enigme ale istoriei – Captivitatea şi moartea lui Baiazid Fulgerul în Magazin istoric, Anul V, Numărul 8(53), august, 1971

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: