Enigme ale istoriei – Captivitatea şi moartea lui Baiazid Fulgerul (prima parte)

baiazid sultan ilderim fulgerulCând, în primăvara anului 1402, armatele hanului turcoman Timur cel Şchiop îşi făcură apariţia în Asia Mică, nimeni din Imperiul otoman, din Bizanţ sau din Europa nu bănuia că lui Baiazid, aflat în culmea puterii, i se pregătea lovitura de graţie.

În acel moment, sultanul otoman asedia, pentru a treia oară, Constantinopolul. Europa aştepta, din clipă-n clipă, vestea căderii marii cetăţi de pe Bosfor. Palmaresul victoriilor lui Baiazid era aşa de impunător încât cucerirea acelei „punţi de aur între Orient şi Occident”, care fusese, atâta vreme, Bizanţul, părea să nu fie decât o chestiune de timp.

Într-adevăr, într-o bătălie memorabilă, care-i adusese şi epitetul de Yildirim (Fulgerul), datorită apariţiei sale neaşteptate, într-o noapte, sub zidurile cetăţii Nicopole, Baiazid învinsese, în 1396, floarea cavaleriei europene. Ca urmare a acestei victorii, ce uimise şi înspăimântase Europa, pământurile bulgare fură anexate statului otoman, ele devenind, potrivit practicii din Orient, proprietatea sultanului. Albania sudică şi Thesalia căzuseră, de asemenea, sub stăpânirea sa. În Asia Mică fură supuse autorităţii sale numeroase principate. Pentru prima oară orientalii acordară unui suveran otoman titlul de „stăpân al ţinuturilor Romei”, în virtutea faptului că stăpânea teritorii care aparţinuseră odinioară Imperiului roman, iar occidentalii pe acela de „Imperator Turchorum“. Dar pentru a se fonda un adevărat imperiu otoman trebuia să cadă Constantinopolul, cu strâmtorile Bosfor şi Dardanele, cu legăturile sale cu Mediterana, Marea Neagră şi Marea Egee.

Armatele otomane se aflau la al treilea asediu (1402) al Bizanţului, când căzu ca un trăsnet vestea apariţiei lui Timur Lenk în Anatolia. El se îndrepta fulgerător spre ţinuturile lui Baiazid, cu o armată uriaşă, disciplinată şi călită-n lupte. Prin întinsa sa reţea de spionaj, împânzită în întreaga Asie Mică, Timur aflase că sultanul otoman începuse să fie urât de populaţia anatoliană pentru costisitoarele sale campanii, pentru viaţa de lux şi petreceri ce-o ducea în palatul de la Bursa, cu frumoasa principesă sârbă Olivera, devenită soţia sa, şi pentru că nu rezistase ispitei alcoolului (zice-se, sub influenţa tinerei femei), fapte ce contraveneau flagrant preceptelor Coranului. Apoi, principii de Germiyam, Karaman şi ceilalţi nu mai puteau răbda povara supunerii. Or, apariţia lui Timur, care le promitea independenţa principatelor, era un minunat prilej de a relua lupta cu stăpânul de la Bursa.

batalia Ankara 1402Dezastrul

28 iulie 1402. Câmpia Ciubuk de lângă Ankara. În zori începu – după cum menţionează istoricul Ioseph von Hammer – „cea mai mare dintre toate bătăliile islamului.” Se întâlneau Timur, stăpânul Asiei, şi Baiazid, spaima Europei. Primul dispunea de aprox. 700.000 de oameni, al doilea – de numai 300.000. În afară de această inferioritate numerică, Baiazid avu, încă de la început, şi alte dezavantaje. Mai întâi, nu era deloc sigur pe principii anatolieni, care luptau sub steagurile sale. Apoi, armata sa, care tocmai ridicase asediul Constantinopolului şi venise în marş forţat până la Ankara, era obosită. În sfârşit, Timur ocupase râuleţul Ciubuk, care pe-o zi călduroasă ca aceea ar fi fost mai mult decât necesar armatei însetate.

Rezultatul a fost dezastruos pentru armata otomană. Baiazid se văzu repede părăsit de trupele tătare (participante ca aliate la luptă), de detaşamentele principilor anatolieni, de propriii săi fii. Deşi excelentele trupe sârbeşti, aflate ca vasale în oastea sa, s-au oferit să-i acopere retragerea, sultanul refuză să fugă şi se retrase cu garda sa de ieniceri pe o colină, unde se bătu ca un leu toată ziua. Spre seară, văzând că totul e pierdut, acceptă, în sfârşit, să abandoneze lupta.

Prea târziu. În timp ce gonea, căutând să străpungă încercuirea lui Timur, calul i se împiedică de-o piatră şi căzu (alte izvoare menţionează că ar fi vrut să-şi adape calul). Până să încalece din nou, fu înconjurat, împreună cu mica sa escortă. Se relatează că Baiazid avea atunci în mână un fel de baltag cu care ar fi putut să se apere, dar văzând că totul era definitiv pierdut, aruncă arma şi zise: „Ei, iată-mă, ce mai aşteptaţi? Faceţi ce-aveţi de gând să faceţi!“ Şi se pregăti să moară. Dar oamenii lui Lenk, după ce-l imobilizară, îl invitară: „Poftiţi, sunteţi oaspetele lui Timur Han!”

Prizonierul fu îndată condus la învingătorul său, care-l întîmpină în faţa cortului, îl primi cu cinste, se indignă că ai săi îi legaseră mâinile şi îl dojeni că luase parte personal la luptă, „deoarece suveranii trebuie să stea de-o parte şi să conducă”, nu să se aventureze în vâltoarea bătăliei.

În clipa când intra în cortul lui Timur, ca prizonier al acestuia, Baiazid părăsea şi scena istoriei. Misiunea sa se încheiase.

Partea a doua AICI


sursa: Mihai Maxim, Enigme ale istoriei – Captivitatea şi moartea lui Baiazid Fulgerul în Magazin istoric, Anul V, Numărul 8(53), august, 1971

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: