Viata lui Jean Cocteau

Jean_CocteauCocteau, Jean (5.07.1889, Maisons-Laffitte, lângă Paris, Franţa – 11.10.1963, Milly-la-Forêt, lângă Paris). Poet, libretist, romancier, actor, cineast şi pictor francez. Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără poemul Îngerul Heurtebise (L’Ange Heurtebise, 1925), piesa Orfeu (Orphée, 1926), romanele Copiii teribili (Les Enfants terribles, 1929) şi Maşina infernală (La Machine infernale, 1934) şi filmele suprarealiste Sângele unui poet (Le Sang d’un poète, 1930) şi Frumoasa şi bestia (La Belle et la bête, 1946).

Moştenirea şi tinereţea

Cocteau a crescut la Paris şi s-a considerat întotdeauna parizian prin vorbire, educaţie, idei şi obiceiuri. Familia sa făcea parte din burghezia pariziană, cultivată, bogată şi interesată de muzică, de pictură şi de literatură. Primele amintiri ale lui Cocteau erau legate de teatru, în formele sale populare, cum ar fi circul şi palatul de gheaţă, cât şi de teatrul serios, cum ar fi tragediile jucate la Comédie-Française. La 19 ani a publicat primul volum de poezie, Lampa lui Aladin (La Lampe d’Aladin).

Cocteau era produsul perioadei imediat următoare Primului Război Mondial, perioadă a gustului artistic rafinat, lipsită de tulburări politice. Adevărata incursiune în lumea teatrului a început când a intrat în contact cu trupa Ballets Russes, atunci sub conducerea lui Serghei Diaghilev. Când Cocteau şi-a exprimat dorinţa de a crea spectacole de balet, Diaghilev l-a provocat spunându-i „étonne-moi” (în franceză, „surprinde-mă”). Această replică renumită se pare că l-a călăuzit atât în crearea spectacolelor sale, cum ar fi Parada (La Parade, 1917), pe muzica lui Erik Satie, şi Boul pe acoperiş (Le Boeuf sur le toit, 1920), pe muzica lui Darius Milhaud, cât şi în celelalte opere şi este uneori citată în piesele şi filmele sale.

În timpul Primului Război Mondial, Cocteau a fost şofer de ambulanţă pe frontul belgian. Lucrurile văzute aici le va folosi mai târziu în romanul Thomas impostorul (Thomas l’imposteur, 1923). S-a împrietenit cu aviatorul Roland Garros şi i-a dedicat primele poeme inspirate de aviaţie, Capul Bunei Speranţe (Le Cap de Bonne-Espérance, 1919). Între anii 1916 şi 1917, Cocteau a intrat în lumea artei moderne, care se năştea la Paris; în cartierul boem Montparnasse, a cunoscut pictori ca Pablo Picasso şi Amedeo Modigliani şi scriitori ca Max Jacob şi Guillaume Apollinaire.

Influenţa lui Radiguet

La puţin timp după război, Max Jacob i-a făcut cunoştinţă lui Cocteau cu viitorul poet şi romancier Raymond Radiguet. În vârstă de 16 ani, Radiguet, un tânăr genial, pleda pentru simplitatea şi claritatea clasică, nişte calităţi care aveau să devină caracteristice operei lui Cocteau. Exemplul lui Radiguet a contat foarte mult pentru Cocteau; iar când Radiguet a murit în 1923, la 21 de ani, bărbatul mai în vârstă s-a simţit văduvit de o prietenie care se bazase pe un schimb constant de idei, încurajări şi entuziasm.

Dependenţa de opiu, provocată de durerea morţii lui Radiguet, a necesitat o perioadă de vindecare. Jacques Maritain, filozof francez tomist, l-a vizitat pentru prima dată pe Cocteau în sanatoriu. Prin Maritain, Cocteau a revenit o perioadă scurtă la religie. Aceste experienţe complexe au dus la o nouă perioadă în viaţa lui, când a produs câteva dintre cele mai importante lucrări. În poemul de mare întindere Îngerul Heurtebise, poetul se aruncă într-o luptă crâncenă cu un înger care avea să reapară mereu în lucrările sale. Cu piesa Orfeu, jucată pentru prima dată în 1926, voia să atingă un punct important în renaşterea tragediei în teatrul contemporan; în ea, Cocteau a aprofundat interpretarea naturii poetului. Romanul Copiii teribili, scris în doar trei săptămâni, în martie 1929, este studiul inviolabilităţii caracterului a doi adolescenţi, frate şi soră, Paul şi Elisabeth. În 1950, Cocteau a pregătit un scenariu de film pentru această lucrare, fiind şi naratorul filmului.

Cocteau şi-a lărgit sfera de interes prin crearea primului său film, Sângele unui poet, un comentariu asupra propriei mitologii intime; temele care la acea vreme păreau obscure şi şocante par astăzi mai puţin intime şi mai universale, pentru că au apărut şi în alte lucrări. Tot la începutul anilor 1930, Cocteau a scris ceea ce este considerată a fi capodopera sa, Maşina infernală, ce tratează, într-un mod specific, tema lui Oedip. Prin aceste două lucrări s-a apropiat mai mult de marile mituri ale umanităţii.

Cinematografia în anii 1940

În anii 1940, Cocteau s-a întors la cinematografie, mai întâi ca scenarist, iar apoi ca regizor, cu Frumoasa şi bestia, o povestire fantastică bazată pe basmul cu acelaşi nume, şi cu Orfeu (1949), o re-creare a temelor poeziei şi morţii, pe care le tratase în piesa omonimă.

Fiind şi un artist vizual de mare importanţă, Cocteau a decorat în 1950 Villa Santo Sospir din Saint-Jean-Cap-Ferrat şi a început o serie de lucrări grafice importante: fresce pictate în clădirea primăriei din Menton, în capela Saint-Pierre din Villefranche-sur-Mer şi în biserica Saint-Blaise-des-Simples din Milly-la-Foret. Fiul său adoptat, pictorul Edouard Dermit, care apare în filmele sale ulterioare, a reluat decorarea capelei de la Frejus, o lucrare pe care Cocteau nu reuşise să o termine când a murit, la vârsta de 74 de ani.


sursa: Enciclopedia Universală Britannica, coord.: Ilieş Câmpeanu, Cornelia Marinescu, vol.4, Bucureşti, Ed. Litera, 2010, p.118-119

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: