Hannibal – Spaima Romei. (VIII) Cannae

cannaeFabius Maximus nu se află într-o situaţie fericită – nici în Senat, nici în rândul soldaţilor. Tactica de expectativă a dictatorului este interpretată ca laşitate. Adversarul său, Hannibal, care insistă pentru o bătălie decisivă, este avansat egal în grad cu el, iar armata divizată în două. Curând, Minucius se lasă antrenat în luptă cu Hannibal. Este învins ruşinos şi numai intervenţia lui Fabius îl salvează de la decimare. Capitolul este închis pentru Roma.

În anul 216 î.Hr. se aleg doi noi consuli, militari cu experienţă: Terentius Varro şi Aemilius Paullus. Senatul decide adunarea tuturor forţelor pentru învingerea cartaginezilor şi alungarea lor din ţară. Aceasta începe printr-o nouă reducere a greutăţii monezilor şi întârzierea achitării soldelor. Roma are nevoie de bani, de mulţi bani. Se fac corăbii noi, se fabrică arme şi armuri, se rechiziţionează cai şi animale de corvoadă, se mobilizează soldaţii. Dacă în mod normal fiecare consul are în subordine două legiuni, de acum înainte va avea patru. Ceea ce înseamnă opt legiuni pentru doi consuli. La aceasta se adaugă acelaşi număr de unităţi de legătură. În total – 80.000 de oameni – cea mai mare armată din istoria Romei.

Hannibal dispunde de 40.000 de soldaţi pedeştri şi 10.000 de călăreţi. În primăvară a cucerit micul oraş Cannae, punctul de aprovizionare al Romei. Până în august, oraşul rămâne centrul oastei lui Hannibal; după aceea, Paulus şi Varro vin să-l alunge pe cartaginez. Livius consemna sarcastic că prin aceasta ei se făceau exponenţii opiniei majoritate că cetatea Cannae trebuie să devină vestită prin învingerea romanilor.

Bătălia de la Cannae

2 august este o zi foarte călduroasă. Cele două armate stau faţă în faţă. Romanii la nord, cartaginezii la sud. În centru, armata uşoară, în spate infanteria, pe cele două aripi cavaleria. Vântul sudic le aduce romanilor nisipul în ochi. Poate de aceea ei nu au sesizat noua tactică a lui Hannibal: în spatele aruncătorilor baleari stă ascunsă infanteria, dispusă într-un arc larg în faţa duşmanului – un duşman aproape de două ori mai puternic. O asemenea desfăşurare nu se mai văzuse până atunci.

Începe bătălia decisivă. Ca într-o partidă clasică de şah, ea este deschisă de arcaşi şi catapulte. Deocamdată nicio parte nu are vreun avantaj. Atacul concomitent al călăreţilor iberici şi celţi îi ia prin surprindere pe romani. Ei luptă neconvenţional, nu au nicio regulă de război. Chiar după primul val de atac, sar de pe cal şi luptă de la om la om, până îi pun pe romani pe fugă. Infanteria mult superioară a romanilor este împinsă în centrul arcului pedeştrilor cartaginezi, care se retrag, formând un fel de semicerc în jurul atacatorilor. În acelaşi timp, călăreţii lui Hannibal se raliază aripii stângi, care se uneşte cu dreapta. Cavaleria romană este nimicită.

Acum capcana reuşeşte. Călăreţii victorioşi stau în spatele romanilor. Aceştia sunt înconjuraţi din toate părţile şi sunt din ce în ce mai presaţi. Zeci de mii sunt prinşi în mijloc şi trebuie să asiste neputincioşi cum nimicesc cartaginezii trupele romane de la periferie. Hannibal, cu inima plină de ură, înconjoară locurile măcelului – aici pentru a-i încuraja pe luptători, dincolo pentru a-i admonesta pe cei mai slabi. Soldaţii renunţă numai după mult timp. Obosiţi, iau 3000 de prizonieri din ce a mai rămas. A fost un morman de 48.000 de cadavre.

Scene de groază

Hannibal a lăsat în urmă scene de groază. Livius descrie ziua următoare bătăliei. Unii, plini de sânge, încercau să se ridice din mijlocul cadavrelor. Frigul dimineţii i-a trezit din leşin, dar au fost din nou răpuşi de duşman. Alţii, cărora li se tăiaseră coapsele şi genunchii, mai erau vii. Ei cereau să fie omorâţi. Printre victime s-au aflat şi consulii Paullus şi Minucius, înfrântul din anul precedent, precum şi 19 tribuni militari şi 80 de senatori.

„Ştii să învingi, dar nu ştii să foloseşti victoria“

Victoria lui Hannibal la Cannae îl face să creadă că duşmanul a fost învins. Speră că Senatul este demoralizat şi că nu mai are voinţă de a se apăra. Aşteaptă o ofertă de pace. Cei din jurul lui insistă pentru atac imediat împotriva Romei. În cinci zile, ei ar putea fi victorioşi în Capitoliu. Când Hannibal ezită, comandantul cavalerist Maharbal îi reproşează: „Ştii să învingi, dar nu ştii să foloseşti victoria“.

La Roma situaţia este haotică. Porţile trebuie închise pentru a împiedica populaţia să fugă. Senatul se întruneşte, oamenii jelesc. Sunt interogate Cărţile Sibyllinice despre modul cum ar putea fi îmbunaţi zeii. Răspunsul: o pereche celtică şi una grecească trebuie îngropate de vii. Roma se supune.

sursa: Heiner Stadler, Hannibal – Spaima Romei în Hans-Christian Huf, Sfinx – Tainele istoriei, I-II, Traducere din limba germană de Magda Petculescu, Bucureşti, SAECULUM I.O., 2001

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: