Hannibal – Spaima Romei. (IX) Barbari, mâncători de câini şi ucigaşi de copii

salammboRomanii, care au adus sacrificii umane zeilor după bătălia de la Cannae, îi fac pe cartaginezi barbari, mâncători de câini şi ucigaşi de copii. Ultimul apelativ se datorează străvechilor practici feniciene de sacrificare a copiilor.

Autorii antici descriu ritualul sinistru de după bătălii, dar şi din timp de pace. Familiile bogate sunt obligate să sacrifice copii lui Baal Hammon şi zeiţei Tanit. Diodorus Siculus, de la care Flaubert a preluat descrierea, reconstruieşte ritualul de cult. Locul desfăşurării: „Tophet“, un spaţiu sfânt, în imediata apropiere a portului de război al Cartaginei. Momentul: o noapte cu lună plină. Se ridică din pământ o pârghie, se constituie un rug. Flăcările luminează statuia din bronz a zeului Baal Hammon, ale căror mâini larg deschide, se ridică deasupra focului. Sunetele flautelor, cimbalelor şi trompetelor acoperă strigătele de vaiet ale părinţilor şi de groază ale copiilor. Preotul, slujitor al lui Hammon şi Tanit, înconjoară focul, spune rugăciuni şi formule de implorare, apoi omoară copiii cu o lovitură rapidă în gât. Victima este pusă pe braţele din bronz şi se acţionează un mecanism misterios; braţele lui Hammon se coboară, iar copiii cad în flăcări. Multimea, ameţită de gălăgie şi de mirosul cărnii arse, se mişcă în ritmuri demonice, care devin tot mai rapide prin bătăile tobelor.

În 310 î.Hr., când Cartagina a fost asediată pentru prima oară, s-a vorbit de 200 de copii ce au fost sacrificaţi. Multe familii se sustrag acestei obligaţii groaznice, prin cumpărarea de copii de sclavi pe care îi sacrifică zeilor, în locul odraslelor lor. La ultimele săpături în împrejurimile Tophet au fost găsite mii de mici sarcofage din piatră, cu rămăşiţe ale pruncilor arşi. Nu se ştie dacă acest gen de sacrificii se făcea şi în timpul celui de al doilea război punic. Norocul în luptele împotriva Romei nu ceruse oricum așa ceva.

Succese şi rugăminţi

Din însărcinarea lui Hanibal, fratele lui, Mago, pleacă la Cartagina şi relatează Senatului seniorilor despre succesele în luptă: au fost învinse şase armate ale consulilor, au fost ucişi 200.000 de duşmani, au fost luaţi 50.000 de prizonieri. Au fost ocupate o serie de oraşe şi tinuturi – mai ales Capua, cel de al doilea oraş ca mărime din Italia. Ca dovadă pentru cifrele cam exagerate, Mago aduce trei coşuri cu inele din aur, luate de la ofiţerii romani căzuţi. Senatul seniorilor este foarte satisfăcut şi organizează o mare sărbătoare.

Dar Mago nu aduce vestea victoriei, ci vine cu rugămintea stringentă de a se procura cele necesare armatei: este nevoie de bani, soldaţi, cereale. Hanno, adversarul Barkizilor, ia cuvântul: dacă victoriile lui Hannibal sunt atât de categorice, de ce mai are nevoie de soldaţi şi de bani? După părerea lui, acum ar fi timpul să se încheie pacea cu Roma, deoarece condiţii mai favorabile nu ar putea fi obţinute.

Judecând prin prisma viziunilor actuale, nu se poate spune dacă Hanno voia să evite alte cheltuieli sau voia într-adevăr pacea. Oricum, el este învins de votul majorităţii. Se decide că Hannibal va primi 4000 de soldaţi numidieni, 40 de elefanţi, 1000 de talanţi. În plus, Mago va recruta în Spania 20.000 de infanterişti şi 4000 de călăreţi, pentru a întări armata din Spania şi pe cea din Italia. Cea mai mare parte a acestor trupe nu va ajunge însă în Italia.

În timp ce Hannibal se bucură de triumf în italia, situaţia fratelui său Hasdrubal în Spania devine tot mai precară. Romanii controlează apele de coastă. Armata terestră, condusă de Scipio, a trecut râul Ebro şi îi împinge pe cartaginezi spre sud. În această situaţie, era lipsită de perspectivă posibilitatea trimiterii unei armate suplimentare din Spania.

O imensă greşeală

Tabăra de iarnă a lui Hannibal este ridicată la Capua. Dacă Livius are dreptate, atunci această perioadă de linişte a fost mai degrabă nocivă pentru cartaginezi, decât utilă. „ Într-adevăr şi excesul de somn, şi băutura, şi ospeţele, şi îmbăierile, şi tihna cu care se dedulcesc tot mai mult unii oameni, obişnuindu-se cu ea, moleşiseră atât de mult trupurile şi în aceeaşi măsură şi sufletele, încât, în cele din urmă, pe cartaginezi i-au susţinut mai degrabă trecutele lor biruinţe, decât forţele lor de acum“. Cei pricepuţi în tactica războiului au socotit că a fost o imensă greşeală faptul că după Cannae, Hannibal nu s-a îndreptat imediat împotriva Romei.


sursa: Heiner Stadler, Hannibal – Spaima Romei în Hans-Christian Huf, Sfinx – Tainele istoriei, I-II, Traducere din limba germană de Magda Petculescu, Bucureşti, SAECULUM I.O., 2001

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: