Hannibal – Spaima Romei. (VII) Cel de-al doilea an de război

The battle of Lake TrasimenusLuna martie a anului 217 î.Hr. Cei doi consuli se numesc Cnaeus Servilius şi Galus Flaminius. Trupele lor îi închid lui Hannibal drumul spre sud. Sunt blocate toate cele trei legături principale în direcţia Romei. Hannibal ocoleşte pe un drum anevoios: traversează Apeninii prin smârcurile pe care le inundase râul Arno. Condiţiile grele de marş şi pierderile pe măsură fac ca această traversare să fie la fel de grea ca cea a Alpilor. Polybios scrie că toţi au avut de suferit în primul rând din cauza insomniei, deoarece patru zile şi trei nopţi au mărşăluit incontinuu prin apă; celţii au participat şi ei şi au pierit din cauza supraeforturilor.

Livius prezintă mult mai dramatic acest marş. El arată că unii se târau cu greu prin mlaştină, alţii sfârşeau când nu mai puteau rezista psihic, alături de animalele căzute pretutindeni. „Hannibal însuşi, care suferea încă de la începutul primăverii de o boală de ochi din pricina climei vitrege – căldura alternând cu frigul – ca să stea cât mai deasupra apei, era purtat pe spatele unui elefant, singurul care mai rămăsese în viaţă“.

Când a ajuns, în sfârşit, în Etruria (Toscana de astăzi), Hannibal orbise de un ochi. Totuşi, faima lui este la fel de mare. În antichitate vederea monoculară trecea drept o distincţie deosebită a şefilor de oşti victorioşi.

Consulul Flaminius este furios. Despărţit doar de un lanţ de munţi, Hannibal a trecut pe lângă el. El, care se simte salvatorul Romei, a ignorat duşmanul, care acum devastează zona prosperă. Flaminius începe urmărirea. Polybios nu apreciază prea mult calităţile consulului: mulţi romani renunţă din superficialitate şi indolenţă nu numai la interesele vitale ale statului – chiar dacă ar dispărea – ci şi la propria avere. Mulţi sunt atât de aserviţi băuturii, încât nici nu mai pot adormi, dacă nu au tras bine la măsea. În urma unor suferinţe erotice sau abstinenţe sexuale, alţii au distrus nu numai oraşe şi bunăstarea acestora, ci şi-au pierdut şi propria viaţă în ocară şi decădere. Hannibal pare să fi avut putinta de a cunoaşte irascibilitatea adversarului. El poate acum să pornească şi să-i prindă pe romani în capcană.

Pe 21 iunie a sosit clipa hotărâtoare. Pe malul de nord al lacului Trasimeno se află un povârniş, înconjurat pe trei părţi de coline, iar a patra latură e formată de malul lacului. În această fundătură există un acces îngust, denumit simbolic „Malpasso“. Hannibal are o zi avans faţă de Flaminius. Îşi împrăştie armata pe colinele din jur. Numai unităţile spaniolă şi africană iau poziţie de atac la ieşirea în fundătură. Acum trebuie doar să aştepte. Dimineaţa devreme, trupele lui Flaminius, nebănuind nimic, cad în cursă. O ceaţă deasă se adună dinspre lac spre uscat. Abia după ce coloanele romane au intrat de tot în locul îngust, Hannibal a dat semnalul de atac. Romanii nu mai au nici timp să se pregătească de luptă. Sunt încercuiţi din toate părţile, iar cu fiecare val de atac sunt împinşi spre lac. Polybios descrie înfrângerea romanilor: majoritatea au intrat în apă până au rămas numai cu capul afară. Când au apărut călăreţii şi şi-au văzut sfârşitul în faţa ochilor, au cerut îndurare, dar au pierit. Bilanţul sângeros al celor trei ore matinale de luptă a fost de 15.000 de morţi, 10.000 de prizonieri. Printre victime se afla şi consulul Flaminius.

Roma se află la numai 150 kilometri depărtare de lacul Trasimeno. Vestea înfrângerii dureroase a ajuns în oraş a doua zi. Cetăţenii se adună în Forum. Circulă zvonuri groaznice: toţi prizonierii au fost răpuşi, nici unul nu a scăpat cu viaţă, consulul nu se află nici el printre cei vii… Când apar primii supravieţuitori, jalea este şi mai mare: va avea loc un schimb de prizonieri? Proprii copii vor deveni sclavii Cartaginei? Cum a putut fi învinsă marea Romă de către barbar? Senatul este într-o situatie grea. În sfârşit, pretorul recunoaşte: „Am fost înfrânţi într-o mare bătălie“. Oraşul se pregăteşte febril ca să respingă un atac al lui Hannibal. Zidurile sunt consolidate, podurile peste Tibru distruse, porţile închise. Întreaga Roma este înfricoşată şi agitată. Sunt mobilizate şi înarmate şi generaţiile mai vârstnice, iar zeului războiului, Marte, i se aduc mereu ofrande. Curând urmează o nouă lovitură: întreaga cavalerie a celui de al doilea consul este nimicită de Maharbal, ofiţerul lui Hannibal.

Senatorii nu văd decât o iesire din criza de stat: alegerea unui dictator. Este ales Fabius Maximus, pe care adversarii îl numesc „ezitantul“, iar locţiitorul său devine Minucius Rufus. Fabius ordonă imediat retragerea tuturor sătenilor în locuri sigure, iar casele, proviziile şi câmpurile vor fi arse pentru ca duşmanul să nu găsească nimic.

Hannibal, la rândul său, tine consiliu de război. I-a învins pe romani în trei bătălii consecutive, dar obiectivul lui politic de a atrage de partea lui aliaţii Romei nu a progresat deloc. Atâta timp cât duce război împotriva Romei dinspre nord, oraşul se poate aproviziona nestingherit din mijlocul şi sudul Italiei. Probabil acesta a fost motivul decisiv pentru Hannibal de a face un arc mare în jurul Romei şi de a se îndrepta spre sud. Polybios relatează că aceasta a fost o campanie de prădăciuni. Au luat atâta, încât nici nu puteau duce; în plus, au ucis toţi bărbaţii apţi pentru serviciile militare. Polybios nu precizează însă cum se potriveşte acest fapt cu scopul urmărit de Hannibal, de a-i păstra pentru el pe cei buni de luptă.

Un alt episod petrecut târziu, toamna, în anul 217 î.Hr. aparţine, probabil, tot legendei: „şiretlicul cu boii“, care devenise renumit. Fabius „ezitantul“ evită cu succes orice luptă cu Hannibal. La rândul său, aceasta, orbit de furia prădării, ajunge într-o vale închisă şi deci se afla într-un impas: singura ieşire era păzită şi ocupată de romani. Vicleanul Hannibal leagă făclii de cei 2000 de boi luaţi pradă. Când se lasă noaptea, mână boii purtători de făclii aprinse peste creasta muntelui. Romanii bănuiesc că este vorba de un atac al cartaginezilor şi iau luminile cu asalt – iar Hannibal a ieşit nestingherit din încercuire prin pasul îngust.


sursa: Heiner Stadler, Hannibal – Spaima Romei în Hans-Christian Huf, Sfinx – Tainele istoriei, I-II, Traducere din limba germană de Magda Petculescu, Bucureşti, SAECULUM I.O., 2001

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: