Hannibal – Spaima Romei. (III) Cel mai cutezător dintre toţi

hannibal barcaContemporanii îi descriu pe cei trei fraţi – Hannibal, Hasdrubal şi Mago – ca pe nişte viteji, pe care nimeni nu îi întrecea în curaj. În primăvara lui 237  î.Hr. l-au însoţit pe tatăl lor, Hamilkar Barkas, în campania iberică. Primul obiectiv a fost vechiul punct fenician strategic comerical Gades (Cádiz, astăzi), de cealaltă parte a Coloanelor lui Heracles. Aici învaţă greaca de la profesorul lor particular Sosylos din Sparta. Limba celtică şi iberică o învaţă de la soldaţi, iar cea maternă era punica. Află de faptele eroice ale lui Alexandru cel Mare, de regele Pyrrhus şi de mitul lui Heracles, care şi-a condus turma din Iberia peste Alpi până în Italia. Dar tânărul Hannibal este cel mai interesat de tot ce este legat de război. Curând va fi socotit unul din cei mai buni călăreţi, mânuitori ai spadei şi ai arcului.

Istoricul Livius este plin de admiraţie faţă de talentele tânărului: „Când înfruntă primejdiile, Hannibal era cel mai cutezător dintre toţi, iar în toiul pericolelor dovedea cea mai mare chibzuinţă. Nu-i istovea niciun fel de trudă trupul şi, de asemenea, nimic nu putea să-i încovoaie nici sufletul. Era deopotrivă de răbdător la frig şi la arşită, cumpătat la mâncare şi băutură… Era de departe cel mai bun şi dintre călăreţi şi dintre pedestraşi. La luptă pornea cel dintâi şi ieşea din încăierare cel din urmă.” Dar Livius este roman şi continuă: „Aceste însuşiri atât de deosebite ale lui Hannibal erau precumpănite de cusururi la fel de mari: era neomenos de crud, în fiinţa lui sălăşluind o perfidie mai mult decât punică; pentru el nu exista niciun adevăr, nimic sfânt. El n-avea teamă nici de zei, nu respecta niciun jurământ, nicio oprelişte din partea credinţei.“

Hannibal împlinise optsprezece ani, când tatăl său a căzut în campania împotriva unui prinţ iberic. Armata îl alege ca succesor pe cumnatul lui, Hasdrubal (altul decât fratele lui cu acelaşi nume). Cartagina confirmă alegerea, deşi lupta pentru putere între Hanno şi Barkizi nu a încetat. Dar noua provincie cucerită, Iberia, este bogată. Argint, aur, cupru, fier, dar şi grâne, vin şi ulei – sunt trimise cu corabiile în Cartagina. Iar patria este mulţumită atât timp cât marfa vine, cât comerţul înfloreşte. La doi ani după preluarea puterii, Hasdrubal fondează un nou centru administrativ şi comercial în Spania – Carthago Nova, „oraşul nou”, Cartagena de azi. Alegerea este bine făcută. În imediata apropiere se află mine de argint, iar din bazinul portuar, natural şi bine păzit, pleacă spre Cartagina vasele comerciale.

Roma urmăreşte cu interes crescând evoluţia evenimentelor din Spania. Noul oraş poate deveni un pericol pentru Sardinia, Corsica şi Sicilia. În 227  î.Hr. o misiune romană merge la Hasdrubal pentru a consemna, printr-un tratat, interesele reciproce. Se stabileşte ca delimitare Ebro – la nord de râu decid canaginezii, iar la sud, romanii. Nicio parte nu va trece râul cu gânduri războinice. Nu se stabileşte însă soarta micului oraş Saguntum de la sud de Ebro, pe care Roma îl consideră în sfera ei de interse.

În vara lui 221 î.Hr. Hasdrubal este ucis de un sclavul său. Succesor devine Hannibal, în vârstă de 25 de ani. Polybios avea să noteze că tot ce urmat pentru romani şi cartaginezi a însemnat un singur om şi o singură voinţă – cea a lui Hannibal. Aceasta „unică vrere“ comandă o armată diversă; formată din militari veniţi din toate provinciile cartagineze: călăreţi numidieni, pedeştri libieni, aruncători cu praştia din Baleare, iberici, celţi iberici, gali. Numai ofiţerii erau din Cartagina. Sub directa conducere a lui Hannibal se aflau fraţii lui, Hasdrubal şi Mago, şi generalul african Maharbal.

Hannibal începe prin a da o nouă organizarea armatei sale. Până atunci se impusese în tot spaţiul mediteraneean falanga grecească. Structura armatei, rigidă în toate părţile ei, necesita exerciţii multe şi o disciplină severă. Ea va fi înlocuită cu unităţi mai mici, mai flexibile, iar întreaga infanterie a fost dotată cu săbii pentru lupta de la om la om. Aceasta corespunde mai mult tradiţiilor iberice şi libiene, pentru care războiul este suma unor lupte singulare. Noua formă de organizare are avantajul că poate opera independent de forma de relief. În Italia, în următorii ani de război, ea se va dovedi ca o mişcare decisivă de şah. Hannibal a reuşit aproape mereu să impună romanilor locul bătăliei, să organizeze ambuscade şi să atace prin surpindere duşmanul.

elefanti lupta

Încă nu începuse cel de al doilea război punic împotriva Romei. Hannibal a auzit de la negustori şi clientelă despre luptele duse de romani în nordul Italiei împotriva celţilor. Oricum s-ar termina acest război, Roma va fi slăbită, iar celţii pot deveni aliaţii lui Hannibal. El află şi despre un punct slab al legiunilor romane: călăreţii. Deci Hanibal îşi întăreşte cavaleria, care se împarte în două: brigada grea, în care slujesc celţii iberici şi, mai târziu, galii; ei au cai grei, mari, harnaşament şi şei, scuturi rotunde, sabie şi lănci. Uneori călăreau câte doi pe un cal, descălecau în timpul luptei şi se băteau pe jos. Numidienii din Africa de nord formau brigada uşoară: erau călăreţi străluciţi, foloseau cai mici, rezistenţi, din ţara lor, fără harnaşament şi şa, iar viaţa lor de soldaţi nu se prea deosebea de cea de popor nomad. Misiunea lor era de a provoca nelinişte şi dezorientare în rândul duşmanului. Nu rareori intervenţia lor decidea soarta bătăliei şi tot ei vor înclina decisiv balanţa şi în timpul ultimei lupte, când s-au ridicat împotriva lui Hannibal.

Dar elefanţii de război, denumiţi „tancurile antichităţii? Alexandru cel Mare întâlneşte pentru prima oară aceste animale necunoscute, înfricoşătoare, în India, când au creat panică în rândul soldaţilor lui. Fiare uriaşe, înarmate la propriu până în dinţi, calcă totul în picioare, dacă le stă în cale. Urmaşii lui au adus elefanţii capturati în Europa. Pyrrhus îi foloseşte pentru prima oară împotriva trupelor romane, iar în primul război punic ei sunt folosiţi de cartaginezi. Cu siguranţă că Hamilcar a dus elefanţi în Spania, venind din nordul Africii. Mai târziu, în timpul campaniei lui Hannibal din Italia, se vorbeşte mereu de preocuparea de a aduce elefanţi de război. Cartagina trebuia să aibă provizii interminabile de animale din India sau Africa. În timpul săpăturilor la zidul din partea vestică a oraşului, s-au găsit grajduri pentru 300 de elefanţi.

Utilizarea lor militară nu este prea clară. Alexandru cel Mare îi învinge, Pyrrhus este bătut deşi are elefanţi de război, iar despre Hannibal ştim că, după prima bătălie împotriva Romei, a mai rămas cu un singur elefant. Şi, totuşi, cartaginezul înaintează 15 ani neînvins prin Italia. Abia în ultima luptă împotriva lui Scipio, pe pământ african, mai apar elefanţii contra legionarilor romani. 80 de animale – cel mai mare contingent văzut până atunci. Dar Hannibal este învins.

*****

sursa: Heiner Stadler, Hannibal – Spaima Romei în Hans-Christian Huf, Sfinx – Tainele istoriei, I-II, Traducere din limba germană de Magda Petculescu, Bucureşti, SAECULUM I.O., 2001

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: