Cine a fost Homer?

homerPărintele mitului grec, Homer este la rândul lui un personaj aproape mitic: incredibila cantitate de informaţii vehiculate în Antichitate în legătură cu el, adesea în contradicţie unele cu altele, demonstrează că din biografia sa se cunoşteau foarte puţine detalii certe şi că elementul de legendă l-a depăşit rapid pe cel istoric.

Nu se cunoştea semnificaţia precisă a numelui său, care apare pentru prima oară în fragm. 357 (incert) din Hesiod: după unii însemna „orb”, în dialectul eolidian din Cumae, iar după alţii, „ostatic”. Mai frecvent însă, prin antonomază, era numit „Poetul”. Tradiţiile legendare abundă şi în privinţa locului său de origine: cel  puţin şapte cetăţi îşi disputau onoarea de a-i fi loc de baştină. Printre acestea, insula Chios, menţionată şi de Pindar ca patrie a poetului şi sediu al unei şcoli de aezi, Homerizii, care se pretindeau a fi descendenţii acestuia. La fel de discordante şi de slab fixate prin date istorice erau tradiţiile referitoare la cronologia sa, plasată în epoca asediului Troiei descris de el în Iliada (după datarea stabilită de Eratostene şi căreia i se conformau anticii, acesta ar fi avut loc în anul 1184 î.Hr.), dar şi cu şaizeci, o sută sau patru sute de ani mai târziu. Nici raportarea cronologică la Hesiod nu este de mare ajutor, pentru că tradiţiile îl consideră când contemporan, când predecesor, când succesor al acestuia. Herodot (2.53) îi consideră pe Homer şi pe Hesiod contemporani şi îi situează pe amândoi cu patru sute de ani înaintea sa, aşadar pe la mijlocul secolului al IX-lea î.Hr.

Raportarea la Hesiod este subliniată de o legendă populară ce a stat la baza scrierii Întrecerea dintre Homer şi Hesiod, potrivit căreia cei doi au rivalizat într-o competiţie poetică organizată pe insula Eubeea în cinstea lui Amfidamas, regele insulei. Cu acel prilej, Homer ar fi fost învins de Hesiod, datorită nu atât formei poetice, cât conţinutului versurilor sale, întrucât Homer prezenta acţiuni războinice, în timp ce Hesiod îşi concentra arta pe temele muncii şi păcii. Verdictul a fost dat de fratele lui Amfidamas, Panides, iar de atunci expresia „judecata lui Panides” a devenit sinonimă cu aprecierea pripită şi neîntemeiată.

Unele caracteristici ale biografiei lui Homer (de pildă cunoscuta legendă a cecităţii sale, reflectată şi în portretele lui care ne-au parvenit) se datorează – mai mult decât informaţiilor precise referitoare la el — obiceiului în virtutea căruia erau reprezentaţi în Antichitate aezii şi rapsozii, consideraţi orbi chiar în baza povestirii homerice despre Demodocos, cântăreţul menţionat în Odiseea; ideea cecităţii lui Homer îşi are originea în epoca Imnului homeric către Apollo, în jurul secolului al VI-lea î.Hr.

Activităţii sale poetice anticii îi atribuiau Iliada, Odiseea, Imnurile numite convenţional homerice, poemul Margites, Batrahomiomahia şi câteva compoziţii poetice minore. Se spunea că mormântul lui se afla pe insula Ios şi putea fi încă văzut în secolul al II-lea d.Hr.

Prezenţe în literatura antică. Printre nenumăratele biografii ale lui Homer se regăsesc cea fals atribuită lui Herodot, o alta a lui Pseudo-Plutarh, precum şi diverse altele de mai mică importanţă. Referiri la Homer apar în toate operele istoricilor, poeţilor, compilatorilor şi mitografilor din Antichitate.

Prezenţe în literatura medievală şi modernă. Figura lui Homer se află în centrul uneia dintre cele mai aprinse dezbateri pe care le-a cunoscut vreodată filologia clasică – aceea referitoare la paternitatea Iliadei şi a Odiseii şi la veridicitatea istorică a unui poet numit Homer —, dezbatere cunoscută sub numele generic „chestiunea homerică” şi în cadrul căreia poziţiile au alternat de-a lungul secolelor, când în favoarea, când împotriva existenţei personajului istoric Homer. Critica contemporană şi-a concentrat atenţia asupra altor teme, „chestiunea homerică” pierzându-şi în deceniile din urmă centralitatea, dar figura poetului orb nu a încetat să fascineze şi să suscite interesul. Dintre numeroasele referiri prezente în literatura din toate timpurile şi din toate ţările la Homer şi la poemele sale, merită să fie amintite cel puţin interpretarea figurii poetului oferită de Vico şi mai ales menţionarea sa de către Dante, care îl întâlneşte în primul cerc al infernului şi îl prezintă drept „Homer, poetul suveran” din fruntea şcolii marilor poeţi, „bardul cu vers scânteietor, ce peste ei ca şoimul se ridică” (Infernul, cântul 4, vv. 88, 95-96).

> Iconografie. Arta antică ne-a transmis numeroase portrete ale lui Homer, majoritatea în copii din epoca romană după originale greceşti mai vechi, databile aproximativ la mijlocul secolului al V-lea î.Hr. Toate sunt portrete de reconstituire, atribuind figurii lui Homer caracteristicile transmise de tradiţie: acesta este reprezentat ca un bătrân cu barbă lungă, concentrat şi gânditor, purtând semnul clar al cecităţii – cavităţile orbitale profunde. Ridurile care îi brăzdează de obicei  fruntea în aceste portrete nu indică în general vârsta înaintată, ci sunt o reprezentare convenţională a capacităţii mnemonice deosebite, caracteristice poetului.

*****

sursa: Anna Ferrari,  Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Traducere de Emanuela Stoleriu, Dragoş Cojocaru, Dana Zamosteanu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: