Justiţia în mitologie

justitiaÎn mitologia greacă, justiţia este pusă sub ocrotirea directă a lui Zeus, regele zeilor, care este garantul ei; el o administrează, impunându-le zeilor şi oamenilor să o respecte şi alcătuind legile ce permit aplicarea ei în viaţa practică. Ca ocrotitor al dreptăţii, Zeus îi încredinţează lui Minos, în insula Creta, legile care vor permite respectarea ei în întregul regat. Legătura indisolubilă dintre Zeus şi dreptate este subliniată în opera Munci şi zile a lui Hesiod: „Prin văz şi-auz dă-mi ascultare, rosteşte doar judeţe drepte”, îl invocă poetul.

În acest rol de stăpân al dreptăţii, lui Zeus i se alătură Temis şi Dike. Cea dintâi, al cărei nume indică tocmai norma, regula, legea convieţuirii oamenilor, este reprezentată în poemele homerice ca personificarea ordinii lucrurilor şi garanta respectului reciproc între oameni, precum şi a raporturilor dintre oameni şi zei; în această calitate îl are alături, ca sprijin, pe Ares. Cea de-a doua, Dike, fiica lui Zeus, este prezentată cu precădere în izvoarele clasice, mai ales în tragedie, ca răzbunătoare a  nedreptăţilor şi devine adesea o zeiţă de temut, întrucât pedepseşte cu regularitate.

Muritorilor însă nu le este dat să ştie momentul şi modul în care vor fi pedepsiţi; Dike nu intervine atunci când se aşteaptă omul, deci pentru ca dreptatea să triumfe este nevoie de mult timp şi de trecerea mai multor generaţii, în numeroase tragedii, nucleul îl constituie tocmai tensiunea puternică dintre nedreptatea comisă – sau suferită – şi numeroasele generaţii ce trebuie să se succeadă pentru ca să se facă dreptate, cu o implicare a urmaşilor celui care a comis sau a suferit nedreptatea, ducând la întrebări pline de spaimă asupra legăturii existente între triumful dreptăţii şi timp, asupra responsabilităţii individului pentru vinile strămoşilor, asupra pedepselor ce îi lovesc pe aceia care oamenilor li se par nevinovaţi şi asupra aparentului dezinteres al zeilor faţă de oameni, ori asupra invidiei sau geloziei lor faţă de fericirea omenească; toate aceste teme oferă poeziei tragice greceşti şi filosofiei cele mai însemnate puncte de plecare pentru meditaţie. Diferenţa dintre condiţia umană şi cea fericită din timpul vârstei de aur pare să fie reprezentată emblematic de faptul că Astreea, la rândul său zeiţă a dreptăţii, fiica lui Zeus şi a lui Temis, care în epoca de aur trăia printre oameni, din cauza răspândirii răutăţii omeneşti a părăsit lumea şi s-a retras în cer, tranformându-se în constelaţia Fecioarei.

Acest mit a pătruns în lumea romană, care îl aminteşte în versurile lui Ovidiu şi ale lui Lucan. La Roma, Iustitia apare ca o divinitate alegorică personificând respectarea legii şi a normei, al căror garant este Iupiter. Ca alegorie este reprezentată adesea pe monede; atributele ei, sabia şi balanţa, pun în evidenţă pe de o parte caracterul său implacabil, ce îi era propriu şi zeiţei Dike a grecilor, iar pe de altă parte echitatea şi supremul echilibru.

sursa: Anna Ferrari,  Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Traducere de Emanuela Stoleriu, Dragoş Cojocaru, Dana Zamosteanu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003

One response

  1. Razboaiele getilor ( Partea II-a ) cand apare ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: