Întemeierea Ţării Româneşti şi a Moldovei (II)

Batalia-de-la-PosadaBasarab şi „Prima libertate românească”

În septembrie 1330, oastea ungară, în fruntea căreia se afla regele însuşi, a ocupat cetatea Severin şi ţinutul înconjurător — vechi obiect de litigiu între cele două ţări — pe care le-a concedat cu titlu de banat unuia dintre sfetnicii săi. Solia de pace trimisă de Basarab lui Carol Robert cu oferta de a-i plăti în continuare tribut şi de a îndeplini toate celelalte obligaţii asumate în anii anteriori cu prilejul restabilirii relaţiilor cu Regatul Ungar, a fost categoric respinsă de rege, hotărât să suprime statul românesc de la sud de Carpaţi.

Înaintarea oştii ungare înlăuntrul ţării a fost deosebit de anevoiasă. Evitând o luptă decisivă, Basarab a atras oastea ungară adânc în interiorul ţării. Lipsit de mijloace de aprovizionare, Carol Robert a fost silit în cele din urmă să ordone retragerea, fără a-şi fi împlinit ţelul. Dar, pe drumul de înapoiere, în munţi, într-o trecătoare foarte îngustă, pe înălţimile căreia se instalase oastea lui Basarab, cavaleria regatului a fost prinsă ca „peştii în mreajă”, potrivit cronicii ungare, şi a suferit un cumplit măcel. Regele însuşi a scăpat cu greu din dezastru în vreme ce o parte însemnată a elitei nobiliare şi ecleziastice a regatului său a rămas pe câmpul de luptă.

Pentru tânărul stat românesc dintre Carpaţi şi Dunăre, înfruntarea cu marea oaste a unuia dintre cele mai puternice state ale vremii a fost proba focului. Ea a însemnat eşecul definitiv al încercării de a lichida Ţara Românească. Înţelegând din proprie experienţă zădărnicia încercării sale, Carol Robert nu a mai întreprins o nouă campanie, de revanşă. „Prima libertate românească” — cum a numit Nicolae Iorga Ţara Românească a lui Basarab — şi-a manifestat puterea de rezistenţă, devenind un fapt istoric ireversibil.

Nicolae_AlexandruNicolae Alexandru

Scurt timp după moartea lui Carol Robert, la începutul domniei fiului său Ludovic I de Anjou (1342- 1382), s-a produs o nouă apropiere între cele două state pe temeiul luptei comune împotriva dominaţiei tătare la gurile Dunării şi în teritoriile de la răsărit de Carpaţi aflate încă sub hegemonia lor.

Acţiunea comună a Regatului Ungar şi a Ţării Româneşti s-a produs în cadrul marii ofensive împotriva dominaţiei Hoardei de Aur începută la Halici în 1340 de Polonia în cooperare cu Ungaria. Fiul lui Basarab, Nicolae Alexandru (1352-1364), care a asumat un însemnat rol politic încă înainte de încetarea din viaţă a tatălui său, a restabilit raporturile de colaborare cu Regatul Ungar şi a participat la luptele cu tătarii, respinşi în cele din urmă departe spre răsărit.

Înlăturarea dominaţiei tătare din zonele răsăritene ale teritoriului românesc, după aproximativ cincisprezece ani de luptă, a deschis problema statutului acestui spaţiu eliberat, prilejul unei noi înfruntări între Regatul Ungar, Ţara Românească, iar mai târziu şi Moldova. În centrul acestui conflict de lungă durată s-a aflat legătura cu gurile Dunării şi cu Marea Neagră, devenită la această dată una din principalele verigi ale comerţului euro-asiatic.

În concepţia lui Ludovic I, organizarea politică a acestor teritorii urma să se efectueze sub controlul şi în beneficiul coroanei ungare. În 1358, regele Ungariei şi-a manifestat categoric intenţia de a exercita o dominaţie directă în acest spaţiu, acordând negustorilor din Braşov dreptul de liberă trecere spre centrele comerciale dunărene şi spre Marea Neagră. Respingând această pretenţie a regelui Ungariei şi o dată cu ea şi suzeranitatea ungară, Nicolae Alexandru asumă în 1359 titlul de domn autocrat (de sine stăpânitor) şi, în urma negocierilor cu conducerea Imperiului Bizantin, instituie Mitropolia Ţării Româneşti în dependenţă de Patriarhia constantinopolitană. Prin acest act, Ţara Românească se înzestra cu instituţiile supreme ale statului de sine stătător, puterea laică autocrată şi puterea ecleziastică legitimatoare, direct legată de Constantinopol, unul din cele două centre de legitimitate spirituală ale lumii medievale. Actul lui Nicolae Alexandru însemna înfruntarea directă a pretenţiilor de suzeranitate ale Regatului Ungar asupra Ţării Româneşti; pe plan confesional, stabilirea legăturii cu Bizanţul şi crearea unui cadru autonom de viaţă bisericească însemna respingerea efortului regalităţii ungare de a impune Ţării Româneşti catolicismul, în dependenţă de ierarhia catolică a regatului. Cu acţiunea lui Nicolae Alexandru s-a desăvârşit aşadar din punct de vedere teritorial şi instituţional crearea Ţării Româneşti ca stat de sine stătător.

Vladislav_VlaicuVladislav I

În direcţia deschisă de aceste iniţiative se înscrie şi acţiunea fiului lui Nicolae Alexandru, Vladislav I (Vlaicu, 1364- cca 1376) a cărui domnie coincide cu apogeul puterii regelui Ludovic I, apogeu marcat de două evenimente: cucerirea Vidinului de către oştile ungare (1365) şi uniunea personală dintre Ungaria şi Polonia (1370) în persoana sa. În condiţiile deosebit de grele create de aceste evoluţii, Vladislav continuă rezistenţa faţă de presiunea Regatului Ungar, cu scurte intermitenţe de apropiere şi cooperare cu Ludovic.

Începutul domniei lui Vladislav s-a aflat sub semnul unui acut conflict cu Ungaria: la 5 ianuarie 1365, Ludovic declară război voievodului considerat rebel. Pacea încheiată în 1366, după cucerirea Vidinului de Ludovic, s-a dovedit a nu fi decât un scurt armistiţiu. Încercând să aducă la supunere Ţara Românească şi să o încadreze în planurile sale de politică balcanică, Ludovic întreprinde în toamna anului 1368 o mare expediţie la sud de Carpaţi. Cum însă una din oştile sale a fost zdrobitor înfrântă în Ţara Românească, pe râul Dâmboviţa, Ludovic a fost silit să abandoneze proiectul de a readuce Ţara Românească sub controlul său. Luând iniţiativa, Vladislav trece Dunărea, silindu-l în cele din urmă pe rege să renunţe la dominaţia directă asupra Ţaratului de Vidin.

Prin pacea încheiată în 1368, domnul român recunoştea suzeranitatea regelui, obţinând în schimb, cu titlul de feudă, Severinul şi Făgăraşul. Un element esenţial al păcii a fost regimul drumului comercial care lega Braşovul cu gurile Dunării: domnul Ţării Româneşti păstra suveranitatea asupra teritoriului străbătut de drumul Brăilei dar acorda în schimb un regim vamal preferenţial negustorilor braşoveni. Compromisul din 1368, care a consacrat câteva din obiectivele principale ale Ţării Româneşti în raport cu Ungaria, a devenit un element constitutiv al raporturilor dintre cele două state timp de un secol şi jumătate.

Un puternic val de prozelitism catolic înlăuntrul regatului şi în teritoriile cuprinse în aria sa de hegemonie, acţiune în cursul căreia s-au ilustrat călugării franciscani, a declanşat o rezistenţă generală a popoarelor ortodoxe împotriva politicii regelui Ungariei în ultimii ani ai domniei lui. Urmând una din direcţiile principale ale politicii tatălui său, Nicolae Alexandru, Vladislav a consolidat legăturile cu Patriarhia din Constantinopol, a înfiinţat o a doua mitropolie, în Oltenia, a extins influenţa domniei Ţării Româneşti la Muntele Athos, unde a asumat un rol deosebit de activ în calitate de ctitor al mănăstirii Kutlmuz. Consolidând dimensiunea ortodoxă a politicii sale, Vladislav a adâncit conflictul cu suzeranul său, angajat într-un masiv efort de convertire la catolicism a masei popoarelor ortodoxe. În cursul războiului care a urmat, a încetat din viaţă Vladislav.

Direcţiile de politică internă şi externă în care s-a înscris activitatea lui Nicolae Alexandru şi Vladislav au fost continuate de succesorii lor, Radu I (cea 1376- 1385) şi Dan I (1385-1386).

sursa: Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998, pag. 155-157

Anunțuri

Un răspuns

  1. pai si Moldova unde este?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: