Chaplin, Charlie nume complet Sir Charles Spencer Chaplin (16.04.1889, Londra, Anglia – 25.12.1977, Corsier-sur-Vevey, Elveţia). Actor de comedie britanic, producător, scriitor, regizor, compozitor, considerat cel mai mare artist comic al ecranului şi una dintre figurile cele mai importante din istoria filmului.
Numit după tatăl său, un animator britanic de musical, Chaplin şi-a petrecut primii ani ai copilăriei cu mama lui, cântăreaţa Hannah Hall. A debutat pe scenă la vârsta de cinci ani, intervenind în cântec acolo unde mama sa îşi pierdea vocea. Instabilă mintal, mama sa a fost închisă într-un azil, iar Charlie şi fratele său vitreg, Sydney, trimişi la case de corecţie sumbre şi la şcoli rezidenţiale. Folosindu-se de contactele de afaceri ale mamei sale, Charlie a devenit artist profesionist în 1897, intrând în trupa de step Eight Lancashire Lads. Apariţiile sale ulterioare includ un rol mic în Sherlock Holmes de William Gillette şi un rol de vodevil în producţia lui Casey, Court Circus. În 1908 a intrat în trupa de pantomimă Fred Karno, ridicându-se rapid la statutul de star în rolul beţivului din scheciul O noapte într-un musical englez (A Night in an English Music Hall).
În timp ce se afla în turneu prin America cu trupa Karno, în 1913, Chaplin a semnat un contract pentru a apărea în filmele de comedie ale lui Mack Sennett. Deşi prima sa peliculă Keystone, de o bobină, Un mod de viaţă (Making a Living, 1914), nu a fost eşecul pe care l-au considerat istoricii, personajul iniţial al lui Chaplin de pe ecran, un mercenar spilcuit, nu-l prindea foarte bine. Sennett i-a cerut să găsească o imagine mai realistă pentru ecran, iar Chaplin a improvizat un costum constând într-o haină strâmtă, pantaloni lăbărţaţi, pantofi mari şi un melon ponosit. Şi, ca ultim retuş, şi-a lipit o mustaţă mică şi a adăugat un baston, folosit în scopuri multiple. Abia în al doilea film produs de Keystone, Curse auto la Veneţia (Kid Auto Races at Venice, 1914), se naşte alter-egoul lui Chaplin, nemuritorul „Vagabond“.
Cea mai mare stea a ecranului
De fapt, Chaplin nu a întruchipat întotdeauna un vagabond; în multe dintre filmele sale, personajul lui era chelner, funcţionar de magazin, ajutor de scenă, pompier sau alte roluri asemănătoare. Personajul lui ar putea fi mai bine descris drept neadaptatul esenţial: respins de societatea bine stabilită, ghinionist în dragoste, descurcăreţ în toate, dar nepriceput la ceva anume. Era, de asemenea, un supravieţuitor, lăsând mereu în urmă necazurile trecutului, îndreptându-se nepăsător către noi aventuri. Farmecul vagabondului era universal: publicul îi adora obrăznicia, lipsa de infatuare, primitivismul degajat, cavalerismul neaşteptat şi optimismul în faţa necazurilor.
Unii istorici au găsit urme ale originii vagabondului în copilăria dickensiană a lui Chaplin, în timp ce alţii au sugerat că personajul îşi avea rădăcinile în mottoul mentorului lui Chaplin, Fred Karno: „Fiţi melancolici, domnilor, fiţi melancolici!” Oricare ar fi adevărul, la doar câteva luni de la debutul său cinematografic, Chaplin a devenit cea mai mare stea a ecranului.
Vagabondul
Cele 35 de comedii marca Keystone pot fi considerate perioada de gestaţie a vagabondului, în timpul căreia o caricatură devine un personaj. Aceste filme s-au îmbunătăţit constant, de îndată ce Chaplin a devenit propriul său regizor. În 1915 a plecat de la Sennett şi a acceptat un contract de 1 250 de dolari pe săptămână cu Studiourile Essanay. Acolo a început să introducă elemente dramatice în comedia lui, în special în scurtmetraje precum Vagabondul (The Tramp, 1915) şi Carmen burlesc (Burlesque on Carmen, 1916). A avansat spre o poziţie mai rentabilă (670 000 de dolari pe an) în cadrul Companiei Mutuale de Film. Acolo, timp de 18 luni, produce 12 pelicule, care pot fi considerate cele mai bune filme ale sale, printre care nepreţuitele Unu dimineaţa (One A.M., 1916), Patinoarul (The Rink, 1916), Vagabondul (The Vagabond, 1916) şi Easy Street (Easy Street, 1917).
În timp ce lucra pentru First National Pictures (1918-1919), Chaplin a realizat La umăr arm’ (Shoulder Arms, 1918), Pelerinul (The Pilgrim, 1923) şi primul său film în rol principal, Puştiul (The Kid, 1921). Unii au sugerat că dramatismul exagerat al acestor filme este simptomatic pentru eforturile lui Chaplin de a justifica lauda copleşitoare din partea criticilor de marcă. Un perfecţionist migălos, Chaplin a început să petreacă tot mai mult timp la pregătirea şi producţia fiecărui film. Din 1923 până în 1929 a scos doar trei pelicule: O femeie din Paris (A woman of Paris, 1923), film pe care doar l-a regizat; Goana după aur (The Gold Rush, 1925), considerat în general capodopera lui, şi Circul (The Circus, 1928), un film subapreciat, care poate fi clasificat drept cel mai comic film al său. Toate au fost produse de United Artists, compania pe care Chaplin o fondase în 1919 împreună cu Douglas Fairbanks, Mary Pickford şi D.W. Griffith.
În rolul vagabondului, Chaplin stăpânea pe deplin arta subtilă a pantomimei, dar apariţia sunetului i-a dat motiv să se alarmeze. După o perioadă de ezitare, lansează în 1931 filmul mut Luminile Oraşului (City Lights), în ciuda omniprezentelor filme cu sonor de după anul 1928. A riscat cu sorţi de izbândă, filmul fiind un mare succes. Următorul, Timpuri noi (Modern Times, 1936), a fost un hibrid, în esenţă un film mut cu muzică, efecte sonore, precum şi scurte pasaje de dialog. Aici, Chaplin i-a dat o voce micului vagabond, atunci când a îngânat un cântec; poate în mod semnificativ, căci personajul îşi lua rămas-bun. Primul lungmetraj sonor al lui Chaplin a fost Dictatorul (The Great Dictator, 1940), un pamflet devastator la adresa lui Adolf Hitler, care a fost cel mai profitabil film al artistului.
Controversele din viaţa intimă
De-a lungul carierei, activităţile lui Chaplin din afara ecranului au stârnit mereu controverse. În 1918 s-a căsătorit cu Mildred Harris, în vârstă de 16 ani, iar în 1924 cu o altă adolescentă, Lita Grey; ambele căsătorii s-au încheiat cu un divorţ. A treia căsătorie, cu actriţa Paulette Goddard, a fost umbrită de zvonuri conform cărora legătura lor, care a durat până în 1942, nu a fost niciodată legalizată; în 1943, Chaplin a fost ţinta unui proces de paternitate.
Acuzat că simpatiza cu comuniştii
Atunci când a încercat să intervină pentru formarea unui al doilea front în Rusia în Al Doilea Război Mondial, criticii l-au acuzat că simpatiza cu comuniştii. Filmul său din 1947, Domnul Verdoux, care susţinea că un criminal era doar un „amator” în comparaţie cu instigatorii la război din lume, a continuat să-i provoace pe duşmanii săi.
În drum spre premiera de la Londra a ultimului său film american, Luminile rampei (Limelight, 1952), Chaplin a aflat că i s-a refuzat viza de întoarcere în Statele Unite. Îndurerat, regizorul s-a stabilit în Elveţia împreună cu a patra soţie, Oona (fiica dramaturgului Eugene O’Neill), şi copiii lor.
Următorul său film, produs în Anglia, a fost Un rege la New York (A King in New York, 1957), în care un monarh exilat priveşte neputincios cum lumea lui se destramă. În 1964, Chaplin a publicat Autobiografia mea (My Autobiography), iar doi ani mai târziu a regizat ultima peliculă, mult contestatul Contesa din Horn Kong (A Countess from Hong Kong).
În cele din urmă, animozitatea dintre Chaplin şi guvernul SUA a dispărut, iar în 1972 s-a întors la Hollywood pentru a accepta un premiu special din partea Academiei. A fost o reîntoarcere cu un gust dulce-amar. Chaplin venise să se plângă de Statele Unite, dar a fost vizibil şi profund mişcat de cele 12 minute de ovaţii la scenă deschisă primite la ceremonia Premiilor Oscar.
Chaplin a mai apărut public în 1975, când a fost numit cavaler de către regina Elisabeta. La câteva luni după moartea sa, trupul i-a fost răpit pentru scurt timp dintr-un cimitir elveţian de doi hoţi nepricepuţi – un final macabru pe care Chaplin l-ar fi născocit pentru unul dintre filmele sale.
sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 3, B-C, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 347-349
ISTORII REGĂSITE 