Sisi – Legendă şi adevăr. (VII) Un suflet colindă Europa

mayerlingDrama de la Mayerling

Anul 1889. Sisi are 52 de ani. Soarta a lovit cu cruzime. În seara zilei de 30 ianuarie succesorul la tronul ţării s-a scuzat în faţa tatălui că nu poate lua masa cu el. A plecat cu iubita lui, Maria Vetsera la castelul Mayerling. A doua zi amândoi au fost găsiţi morţi – Rudolf a împuşcat-o pe baroneasă, apoi s-a sinucis. Viaţa lui conjugală era distrusă, avea datorii şi certurile cu împăratul nu mai luau sfârşit. Atunci şi-a pus capăt zilelor.  Împrejurările morţii au fost ţinute secret, astfel că şi astăzi mai planează bănuiala unui atentat.

Tânăra baroneasă Vetsera a fost înmormântală la faţa locului, iar Rudolf la Viena, deşi în scrisoarea de adio o ruga pe mamă să fie îngropat alături de ea. Castelul Mayerling a fost transformat în mănăstire. Odată cu moartea succesorului la tron, a dispărut şi ultima speranţă de reformă în monarhia habsburgică.

Sisi a fost disperată. Nu după multă vreme au murit şi sora ei, Helene şi bunul ei prieten, contele Andrassy. După anul de doliu, Marie Valerie s-a măritat cu bărbatul visurilor ei, iar Sisi s-a simţit complet abandonată. Frumuseţea a început să dispară, viaţa părea să nu mai aibă vreun sens. Sisi suferă de depresii. În serile cu lună nouă, stătea la fereastră şi se ruga să i se îndeplinească dorinţele. A devenit din ce în ce mai superstiţioasă. Noaptea era văzută la mormântul lui Rudolf, a început să ia parte la şedinţe de spiritism, la modă pe atunci în înalta societate.

Last-photo-of-empress-elisabethO veşnică căutare, o veşnică fugă

În cele din urmă a căpătat o altă manie: şi-a făcut cadou rochiile fiicelor şi doamnelor de companie şi s-a îmbrăcat numai în negru. Sisi în postură de mater dolorosa. A ameninţat de multe ori că nu va mai apărea în public, iar acum a trecut la fapte. A dispărut în dosul unei umbrele pe care o purta în permanenţă. Faţa îi era acoperită de un văl, purta mănuşi pentru a ascunde de ochii lumii încheieturile ei bolnave. Din tinereţe a anunţat că atunci când „se va simţi că îmbătrâneşte, se va retrage, deoarece nimic nu este mai groaznic decât să arăţi precum o mumie“.

De multe ori, împăratul afla din ziare unde este Sisi. Apărea şi dispărea de parcă ar fi fost o stafie. Călătorea asemeni olandezului zburător pe mări. Dacă era furtună, ordona să fie legată pe punte ca să vadă şi să simtă valurile spărgându-se, de parcă ar fi fost Ulise. Şi-a tatuat pe umăr o ancoră.

Ce o îndemna să fie astfel? Pe baza cunoştinţelor actuale, am putea diagnostica o manie depresivă oglindită în comportamentul ei straniu. La început, s-a concentrat numai asupra frumuseţii, apoi s-a refugiat în sport, iar mai târziu în peregrinări. Boala se numeşte astăzi „maladia Sisi“.

Împărăteasa a ştiut că neliniştea ei nu putea fi explicată în mod convenţional. „Doresc să călătoresc numai pentru că mă aşteaptă ceva nou. Dacă aş ajunge într-un loc de unde să nu mai pot pleca, totul ar deveni pentru mine un iad, indiferent dacă m-aş afla în paradis“, ar fi spus ea odată. O veşnică căutare, o veşnică fugă tot mai des, tot mai mult, fără scăpare.

The_Austrian_Imperial_family_in_GöddolloIcoană pentru posteritate

Toamna anului 1898. Elisabeta se află la Montreux, în Elveţia. A vizitat-o pe baroana Rothschild. La întoarcere, a poposit pentru o noapte la vestitul hotel situat pe lacul Geneva. În dimineaţa următoare a făcut cumpărături pentru nepoţi. La orele 13,40 era prevăzută plecarea spre un alt loc de petrecere a concediului.

În ziua de 10 septembrie un cotidian informa despre prezenţa ei la Geneva la hotelul Beau Rivage. Ştirea va însemna sentinţa de moarte pentru Sisi. Tragicul consta în faptul că ea a fost o victimă întâmplătoare. „Şi-a găsit ucigaşul“ va fi spus fiica ei Marie Valérie. De ce? După moartea lui Rudolf, Sisi nu mai voia să trăiască. Mania morţii a împins-o pretutindeni, asemeni unui fluture care caută lumina care, pentru el, înseamnă moartea sigură.

A urmat înmormântarea oficială. Poporul a ieşit în număr mare să urmeze cortegiul funerar. A fost îngropată în cavoul familiei, deşi nu a dorit acest lucru. A spus că i-ar plăcea fie înmormântată la marginea mării, de preferinţă la Korfu. Acum, moartă, ea nu s-a mai putut opune şi soarta ei a fost pecetluită: Viena o avea din nou pe împărăteasă.

Elisabeta a Austriei a devenit un mit încă din timpul vieţii. Odată cu moartea, s-a transformat în legendă. Acum toată lumea îşi amintea doar de fata tânără şi nevinovată aşteptată de împăratul îndrăgostit lulea, în 1854, la Viena. Restul a fost dat uitării.

Împăratul a mai trăit aproape două decenii. În 1916, când a murit, izbucnise deja prima conflagraţie mondială. Era sfârşitul unei epoci.

*****

sursa: Hans-Christian Huf, Sfinx – Tainele istoriei, III-IV, Traducere din limba germană de Magda Petculescu, Bucureşti, SAECULUM I.O., 2000

Anunțuri

Un răspuns

  1. Destinul trist al unei mame si imparatese !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: