Sisi – Legendă şi adevăr. (VI) Împărăteasa fuge

elisabeta a austrieiSisi nu are răbdare să rămână mai multă vreme într-un loc. O soţie rea, aşa se pare, deoarece îşi lasă soţul mereu singur. Ştie că este însingurat şi că ar avea mare nevoie de ea. S-a reconstruit pentru ea un mic castel la porţile Vienei, ce fusese altădată unul de vânătoare. Ei nu i-a plăcut în mod deosebit, dar l-a decorat după gustul ei. Pictorul Makart trebuie să împodobească pereţii cu motive din Visul unei nopţi de vară, de Shakespeare, piesa ei preferată. Titania era omniprezentă – împărăteasa se vedea la fel şi pe sine – ici şi colo câte un cap de măgar, care ar trebui să fie al împăratului.

Împăratul era foarte singur; nu avea voie să arate nimănui aceasta, el trebuia să guverneze. Continuă să îşi iubească enorm de mult nevasta, lucru pe care îl ştie şi ea. De multă vreme iscăleşte scrisorile cu „micuţul tău care te iubeşte nespus“. Pentru a se împăca pe sine, Sisi aranjează o întâlnire între Franz Iosif şi tânăra actriţă Katharina Schratt, admirată de împărat. Ea devine „prietena“ împăratului şi va rămâne astfel până la moartea lui. A fost tolerată de Sisi, care îi spunea „biata Schratt cea dolofană“.

„Iat-o că pleacă, împărăteasa, pelerina“, o ironizau vienezii de câte ori caleaşca ei părăsea capitala. Pleca ori de câte ori voia şi colinda prin Europa. A putut face acest lucru, care nu era permis altor femei în Europa şi acesta a fost privilegiul ei: să-şi petreacă viaţa după bunul plac. O viaţă pe picior mare. Banii nu aveau importanţă! Împăratul îi permitea orice lux şi putea face acest lucru, deoarece Ferdinand, care a abdicat în 1848, i-a lăsat moştenire o mare avere.

Oriunde s-ar fi aflat Sisi, totul se repara, deoarece ca avea nevoie de mult spaţiu pentru anturajul ei. La Feldafing, în Bavaria, aproape de locul ei de baştină, unde şi-a petrecut „concediul“ timp de 24 de ani, putem vedea şi astăzi renovările făcute pentru ea, inclusiv în grajduri. Sisi nu a renunţat, în aceste călătorii, nici la vacile ei – cu trenul sau cu vaporul, animalele au fost mereu lângă ea. De două ori pe zi bea lapte proaspăt, dar numai de la vacile pe care le cunoştea.

Tot în apropierea domiciliului ei de vacanţă l-a întâlnit şi pe singurul om care îi va fi mereu aproape – Ludovic al II-lea al Bavariei. Îi va spune „Mon Cousin“. Ambele personaje sunt frumoase, ambele se simt străine la curte, se socotesc mereu suprasolicitate şi caută numai singurătatea şi liniştea. Asemeni lui Ludovic, ce merge din castel în castel în regatul său, şi Sisi colindă lumea. Insula trandafirilor din mijlocul lacului Starnberg este locul unde ambii găsesc ambianţa propice pentru a face un schimb de opinii. Ludovic o iubeşte pe împărăteasă, dar ea este inabordabilă. De aceea se logodeşte cu sora ei, Sophie, pentru a-i simţi, măcar puţin, apropierea. Împăratul Maximilian şi-a rechemat fata acasă, deoarece logodna nu mai lua sfârşit. Ludovic va înnebuni, va risipi finanţele statului cu construcţii imense. A fost detronat şi închis.

Împărăteasa a studiat la el limita dintre normalitate şi nebunie, un domeniu care a fascinat-o. S-a simţit deosebit de atrasă de ceea ce era ieşit din comun, a vizitat ospicii, inclusiv pe cel din Viena, s-a interesat de cele mai noi metode terapeutice şi a luat parte şi la tentative de hipnoză. Să fi fost acest interes tot o căutare de sine? Voia să fie pregătită dacă, cumva, o va afecta şi pe ea, deoarece în familia ei căsătoriile incestuoase au fost ceva obişnuit.

Împărăteasa este o femeie cultă, ceea ce o deosebeşte de alţi suverani ai timpului. Este inteligentă, citită, îşi completează mereu cunoştinţele, a învăţat limbi străine pentru care se pare că a avut talent. Vorbea germana, boemiana, ungara, poloneza, româna, italiana, engleza, franceza, latina, greaca veche şi modernă. A învăţat din pasiune. Istoria Elisabetei este şi una tragică, a unei fiinţe care a trăit într-o epocă neprielnică pentru ea. A fost deşteaptă, dar nimeni nu a vrut să observe acest lucru. A avut şi opinii proprii, dar nu au interesat pe nimeni. Lumea aristocratică priveşte cu suspiciune oamenii inteligenţi, mai ales când sunt femei, asemeni împărătesei Sisi.

sursa: Hans-Christian Huf, Sfinx – Tainele istoriei, III-IV, Traducere din limba germană de Magda Petculescu, Bucureşti, SAECULUM I.O., 2000

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: