Sisi – Legendă şi adevăr. (V) Sclava propriului ei trup

Elisabeta (Sisi) imparateasa AustrieiLa treizeci de ani, Sisi se afla în culmea puterii şi a curajului. Aici se termină, de fapt, povestea ei, deoarece posteritatea a reţinut numai ce a realizat ea până atunci. După aceea ea nu a mai fost pictată sau fotografiată. Toate fotografiile făcute mai târziu sunt cu siguranţă o compoziţie a fotografilor, sau rezultatul imaginaţiei lor. Sisi a devenit o legendă încă din timpul vieţii.

Este o ironie a soartei că momentul în care ajunsese pe culmi a coincis şi cu cel al scăderii la maximum a popularităţii ei în Viena, unde stătea doar sporadic. Inaugurarea Operei din Viena, unde arhitectul a prevăzut un mic salonaş numai pentru împărăteasă, a fost amânată, deoarece Sisi nu era în capitală. A acceptat să vină la cel de-al doilea termen stabilit, pentru ca apoi să lipsească. Premiera operei Don Giovanni are loc fără ea, vienezii sunt indignaţi. Pe ea nu o interesează acest lucru, ea nu se mai preocupa de prestigiul ei de împărăteasă, ci merge pe un drum propriu. Doreste să fie socotită o personalitate independentă, de care să se ţină seama şi nu o împărăteasă. Sisi este, dacă vreţi, o femeie modernă.

Încrederea de sine se explică, în primul rând, prin aspectul ei exterior. Acesta devine un scop în sine, Sisi devine o „frumuseţe rece“. Pe măsură ce îmbătrâneşte, efortul de a o păstra este tot mai mare. Îşi consideră corpul o operă de artă. Fiecare zi înseamnă îngrijirea lui cu asiduitate. A reuşit ca în fiecare reşedinţă să dispună de o baie, lucru extrem de rar pe atunci. În budoarele ei şi-a instalat aparate de gimnastică – o bară şi inele. Ambele pot fi văzute astăzi la Hofburg.

O legendă a devenit şi părul ei; lung până pe solduri, coafat cu grijă de Fanny Feifalik, care ştia să îl împletească. A creat pentru ea o coafura nouă, părul ei este împletit asemeni unei coroane. Împletirea părului durează mai multe ore, firele de păr care cad la pieptănat se pun pe o farfurie de argint. Dacă sunt prea multe, împărăteasa este supărată. Fany Feifalik devine aproape cea mai importantă femeie la curte. Dacă ea este bolnavă, împărăteasa refuză să apară în public. Vrea să fie întotdeauna perfectă.

Împărăteasa se supune unui regim sever ca să arate bine. Face foame ca să aibă o talie mică. Va menţine acelaşi regim până la o vârstă înaintată. Există indicii că ar fi suferit de bulimie, chiar dacă la vremea respectiva boala nu era cunoscută. A avut 50 de kilograme până la moarte şi o înălţime de 172 de centimetri. Noaptea se învelea în cearşafuri ude, pe faţă îşi punea cataplasme din carne de viţel sau căpşuni presate. Pentru a sublinia talia, purta un corset foarte strâns.

Elisabeta a austriei calareMai mult, Sisi îşi extenuează corpul prin sport excesiv şi-şi descoperă chiar şi pasiunea pentru vânătoarea călare, câte cinci-şase ore zilnic. Ea vroia să fie nu numai cea mai frumoasă, ci şi cea mai bună călăreaţă a lumii. Nu îi mai ajung pădurile ungare. Se antrenează până la epuizare pentru a lua parte la vânătorile englezeşti, grele, singurele care înnobilau călăreţul. Timp de aproape zece ani va pleca în Insulele Britanice cu un mic alai. Vizitele la Regina Victoria sau alte obligaţii la curte pe care împăratul i le cere să le îndeplinească, le face în grabă, spre  indignarea celor în cauză. În schimb, călăreşte întruna împreună cu un britanic, Bay Middleton, care nu se mai desparte de ea. Numai după ce logodnica acestuia îi cere să se decidă, el renunţă la slujba pe lângă împărăteasă. Sisi şi-a vândut apoi caii şi a abandonat vânătoarea.

Neliniştită mereu, a căutat un alt remediu: plimbările. Parcurge distanţe mari, indiferent dacă plouă sau bate un vânt puternic, uneori chiar şi noaptea, fără nicio oprire. La alegerea doamnelor de companie se are în vedere un singur criteriu: să fie bune de umblat.

Şi totuşi viaţa ei era searbădă. Dispunea de orice mijloace pentru a veni în ajutorul altora şi a se dedica lor, dar femeia egocentrică nu s-a gândit la aşa ceva. „Împărăteasa nu este preocupată decât de sport“, observa, supărat, succesorul la tronul ţării, Rudolf.

Din cauza acestor preocupări, nu mai avea timp pentru familie. Când Sisi venea la masă, contrar obiceiului, toată lumea ştia că trebuie să mănânce foarte repede sau să rabde de foame. Având o grijă deosebită pentru siluetă, mânca numai puţină supă sau o bucată de carne, apoi masa era strânsă în grabă. În zilele de sărbătoare, familia era reunită. Dar şi atunci atmosfera era încărcată şi prevestea o nouă ceartă. Şi copiii erau disperaţi din acest motiv.

În mai 1872 a murit Sophie şi odată cu ea „vechea Austrie“. Unii au sperat că acum suverana va încerca să aibă vreo influenţă asupra soţului, dar pe ea nu o mai interesa nimic.

sursa: Hans-Christian Huf, Sfinx – Tainele istoriei, III-IV, Traducere din limba germană de Magda Petculescu, Bucureşti, SAECULUM I.O., 2000

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: