Cine e cel mai bun?
Povesteşte Isaac Asimov: “Ţin mult la Arthur Clarke – un sentiment ce dăinuie de patruzeci de ani încoace. Cu mult timp în urmă, am căzut de acord asupra unui pact; evenimentul s-a întâmplat într-un taxi care mergea pe Park Avenue, de aceea înţelegerea este cunoscută drept Tratatul Park Avenue. În conformitate cu acesta, eu voi susţine, atunci când mă va întreba cineva, că Arthur este cel mai bun scriitor de science-fiction din lume, deşi voi avea permisiunea de a adăuga, în cazul în care nu voi fi slăbit din cauza întrebărilor, că în această cursă îi suflu în ceafă. La rândul lui, Arthur va insista, permanent, că eu sunt cel mai bun scriitor de ştiinţă popularizată din lume. Trebuie s-o spună, indiferent dacă o crede sau nu. 🙂
Pe cine preferă soţia lui Asimov?
„Sfârşitul copilăriei” [autor Arthur Clarke] a fost prima carte de science-fiction pe care a citit-o iubita mea soţie Janet. „Eu, robotul”, aparţinând viitorului ei soţ, a fost abia a doua. Totuşi, nici unul dintre noi nu ocupă locul întâi în preferinţele ei literare. Scriitorul ei favorit de science-fiction este Cliff Simak, şi cred că asta dovedeşte bun gust. 🙂
Acceptabil pentru locul doi
Arthur şi cu mine împărtăşim opinii similare în privinţa science-fiction-ului, a ştiinţei, a problemelor sociale şi politice. Nu am avut niciodată ocazia de a-l contrazice în aceste domenii, ceea ce reprezintă o dovadă de încredere în inteligenţa şi gândirea sa limpede. Desigur, există şi deosebiri între noi. El este chel, are cu doi ani mai mult decât mine şi nu-i chiar la fel de arătos. Oricum, însă, pare destul de acceptabil pentru locul doi. 🙂
Ironii
Atunci când un avion s-a prăbuşit şi jumătate din pasageri au supravieţuit, s-a aflat că unul dintre supravieţuitori şi-a păstrat calmul pe durata încercărilor nereuşite de aterizare citind un roman de Arthur C. Clarke, iar amănuntul a apărut într-o ştire din ziar. După cum îi este felul, Arthur a fotocopiat articolul în cinci milioane de exemplare şi l-a expediat tuturor celor pe care îi cunoştea sau de care auzise. Am căpătat şi eu o copie, la sfârşitul căreia îmi scrisese: „Ce păcat că nu citea unul dintre romanele tale… Ar fi dormit fără vise şi n-ar fi ştiut ce grozăvii se petrec în jur.” 🙂
N-am avut nevoie decât de puţine minute ca să-i expediez o scrisoare în care am precizat: „Dimpotrivă, citea romanul tău tocmai pentru ca, în cazul unei fatalităţi, moartea să i se pară o binecuvântare!” 🙂
sursa: Isaac Asimov, Autobiografie, trad: Mihai-Dan Pavelescu, Bucureşti, Teora, 1997
ISTORII REGĂSITE 