Istoria Jocurilor Olimpice

ancient-olympicsOlimpiade. Întreceri sportive de importanţă fundamentală în istoria, religia şi mitologia greacă, care se desfăşurau o dată la patru ani în câmpia Olimpia, în nord-vestul Peloponesului (regiunea Elidei), loc de cult închinat din vremuri străvechi lui Zeus Olimpianul. Jocurile olimpice au avut loc cu regularitate, conform indiciilor furnizate de istoricul Timaios, începând cu anul 776 î.Hr., dată convenţional acceptată a primei olimpiade; importanţa lor a devenit enormă în întreaga Grecie, nu numai pentru că jocurile, panelenice, s-au evidenţiat într-o măsură mult mai mare decât toate celelalte competiţii panelenice, ci şi datorită convenţiei adoptate de istoriografia elenistică de a data evenimentele istoriei greceşti făcând referire la numerotarea olimpiadelor.

La jocurile olimpice participau atleţi proveniţi din toate cetăţile Greciei, care – sub protecţia lui Zeus, zeul suprem, mai presus de luptele continue ce opuneau una alteia cetăţile greceşti -, beneficiind de armistiţiul sacru stipulat pentru toată durata întrecerilor, puteau ajunge nevătămaţi la locul competiţiei din centrele aflate în luptă, transferând astfel rivalităţile din planul militar în cel atletic.

Necesitatea găzduirii unui mare număr de spectatori şi de atleţi şi de a le oferi acestora din urmă structurile necesare antrenamentelor şi desfăşurării concursurilor a făcut ca pe câmpia Olimpiei, între râurile Alfeu şi Cladeu, să apară numeroase construcţii monumentale, ale căror ruine oferă şi astăzi privirilor un ansamblu extrem de sugestiv: palestre, stadion, gimnaziu, hipodrom, clădiri pentru primirea oaspeţilor, alături de edificiile templiere închinate lui Zeus şi Herei.

Întrecerile, care vor suferi diverse transformări de-a lungul secolelor, se limitau iniţial la concursul de alergare pe o distanţă de 200 metri; treptat, programul competiţiilor a fost extins şi diversificat, astfel că în jurul secolului al V-lea ele includeau concursuri de alergare pe diferite distanţe (200, 400, 4300 metri), curse în care participanţii alergau înarmaţi pe o distanţă de 400 metri (hoplitodromia), lupte, pugilat, Pancration, pentatlonul – cuprinzând concursul de alergare, lupta, aruncarea discului, aruncarea suliţei, săritura în lungime; de asemenea, întreceri călare şi curse de bige şi cvadrige (care cu două, respectiv cu patru roţi), fără a mai vorbi de faptul că unele întreceri (cursa de 200 metri, pugilatul, lupta) erau rezervate tinerilor cu vârste cuprinse între doisprezece şi optsprezece ani, iar între cursele călare existau unele destinate mânjilor. Jocurile erau deschise de spectaculoasele curse ale cvadrigelor şi se încheiau cu hoplitodromia.

Data de începere a jocurilor, care se desfăşurau vara, era adusă la cunoştinţa întregii Grecii, cu mult înainte, de crainici speciali ce străbăteau diferitele regiuni şi anunţau armistiţiul sacru, care începea cu o lună înaintea întrecerilor şi se încheia la o lună după terminarea acestora. Atleţii trebuiau să îndeplinească anumite condiţii fundamentale: trebuiau să fie în primul rând cetăţeni greci liberi şi să nu fi suferit nicio condamnare; trebuiau să se prezinte cu o lună înaintea începerii concursurilor la Olimpia, unde îşi definitivau antrenamentul şi erau supuşi unui fel de examen de admitere, care avea şi scopul de a încadra fiecare concurent în categoria de vârstă corespunzătoare.

????????????????????????????????????????Apoi, începeau jocurile; acestea durau cinci sau şase zile, cel puţin în faza în care ajunseseră în epoca clasică, când desfăşurarea lor pare să fi fost organizată după un program destul de regulat şi consolidat; din cele cinci sau şase zile o bună parte era destinată ritualurilor religioase. Printre cele mai importante amintim jurământul solemn prestat în prima zi în faţa altarului lui Zeus Orkios, adică „protector al jurămintelor”, de către atleţi, antrenorii lor şi arbitri, care jurau cu toţii să participe la jocuri cu lealitate şi să respecte regulile acestora; grandiosul sacrificiu a o sută de boi, care avea loc în faţa templului lui Zeus, pe altar, în ziua a treia; şi procesiunea din ultima zi, ce preceda încununarea învingătorilor cu ramuri de măslin, precum şi fastuosul banchet cu sacrificiile finale. Pentru învingători, sărbătoarea continua la întoarcerea în patrie, unde erau de asemenea întîmpinaţi cu toate onorurile; în cinstea lor era oferit un banchet public la care se cânta un imn (special compus în onoarea lor şi care le preamărea victoria), aveau parte de onoruri publice şi, de obicei, li se ridica o statuie.

Jocurile prilejuiau un extraordinar aflux de public, care potrivit unor calcule putea atinge, în momentele de maximă strălucire a întrecerilor, chiar şi două sute de mii de spectatori (douăzeci de mii, exclusiv bărbaţi, puteau găsi loc pe stadion), atraşi nu numai de evenimentul sportiv, ci şi de dimensiunea religioasă, de importanţa târgului ce se ţinea cu această ocazie, de frumuseţea operelor de artă adunate la Olimpia (printre care şi statuia din fildeş şi aur a lui Zeus, aflată în sanctuarul zeului, operă a lui Fidias considerată una dintre cele şapte minuni ale lumii).

În epoca romană jocurile olimpice au cunoscut o deosebită dezvoltare datorită împăratului Nero, care la întrecerile tradiţionale a adăugat şi concursuri de muzică şi de poezie: la acestea din urmă a participat şi el însuşi, câştigând de şapte ori. Semnificaţia originară a jocurilor era însă de-acum pierdută; ele vor cunoaşte un declin inevitabil, sancţionat prin suprimarea lor în anul 393 d.Hr. de către împăratul Teodosius, în contextul politicii sale de eliminare a oricărei urme a vechilor culte păgâne.

sursa: Anna Ferrari,  Dicţionar de mitologie greacă şi romană, Traducere de Emanuela Stoleriu, Dragoş Cojocaru, Dana Zamosteanu, Ed. Polirom, Iaşi, 2003

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Referitor la religia practicata in timpul olimpiadei din vremea aceea si inchinarea la diferiti zei(idoli),Tinem sa aducem la lumina ca nici astazi d.p.d.v. religios la olimpiade nu sau schimbat prea mult lucrurile. S-au schimbat doar metodele de inchinare. Astazi la olimpiade, se cauta in mod brutal lepadarea de crestinism si impunere prin diferite poractici subtile a unei noi religii.
    Se stabileşte un nou simbol religios, care îi va uni pe toţi credincioşii participanţi la Jocurile Olimpice.
    «Telegraph» menţionează că simbolurile religioase vor fi interzise de pe însemnele pe care le vor purta preoţii la Jocurile Olimpice de la Londra. Motivul principal este «să nu îi provoace pe oamenii care doresc să poarte doar simbolul lor de credinţă». Insigna de pe rever, care are ca scop să arate rolul pe care îl au conducătorii religioşi la Jocurile Olimpice din 2012, a devenit centrul unei adevărate dispute, după ce simbolurile religioase ale diferitelor religii au fost eliminate din proiect. Comisia Organizatorică a Jocurilor Olimpice şi Paraolimpice (LOCOG) a cerut unei comisii de consiliere formată din reprezentanţi ai diferitelor religii să prezinte idei pentru crearea unui asemenea însemn.

    Deşi, se pare, au existat proiecte care cuprindeau simboluri ale celor nouă religii prezente în comisia reprezentanţilor, factorii de decizie le-au refuzat. Justificarea principală a fost că persoanele care vor purta acest marcaj nu se vor simţi bine să poarte simbolurile religioase ale altor religii.

    Telegraph continuă:

    Ultimul însemn – car s-a prezentat Arhiepiscopului de Canterburry şi altor opt lideri religioşi prezenţi în Parcul Olimpic – conţine, simplu, cuvântul “credinţă” şi un glob pământesc, precum şi logotipurile Jocurilor Olimpice şi Paraolimpice. […]

    Însemnul va fi purtat de 193 de funcţionari religioşi – care se vor ocupa de sportivi, de funcţionari, de personal şi de membrii mijloacelor de informare. Deşi a existat propunerea pentru un însemn care să cuprindă nouă simboluri religioase – printre care şi crucea, şi semiluna – organizatorii spun că un asemenea însemn va avea un ecou „limitat” printre sportivii şi spectatorii religioşi. Comisia a refuzat şi alte propuneri pentru proiect, propuneri care cuprindeau fie o imagine cu nişte mâini în poziţie de rugăciune, fie altă imagine cu o lumânare aprinsă.

    „Am discutat multe idei – este totdeauna greu să avem un simbol cu care toţi să simtă în largul lor”, a declarat Duncan Green, care slujeşte ca preot anglican şi este coordonatorul-şef al funcţionarilor multi-religioşi ai Jocurilor Olimpice. Am dorit ceva pe care oamenii tuturor religiilor să poată să îl poarte şi să se simtă în largul lor şi care să arate că religiile lumii merg împreună. Dacă dorim ceva care să se adreseze tuturor religiilor lumii, trebuie să fie ceva neutru”. Numai că aceşti domni uită că crearea unui simbol religios presupune şi crearea unei religii. Oare în viitor îi vom vedea pe sportivi şi sub un steag comun, ca să nu se mai insulte între ei şi vom vedea că steagurile [naţionale] vor fi aruncate definitiv în depozite? De altfel, pentru a se realiza un guvern mondial e nevoie de trei lucruri: conducători mondiali (vezi, conducătorii „verzi” pentru „fenomenul efectului de seră”), credinţă comună (vezi, un simbol religios comun) şi steag comun (vezi ONU).
    Vremurile sunt viclene. Totuşi, cu un asemenea simbol religios, este foarte posibil să credeţi în… Micky Mouse”.
    Continuarea aici http://graiulortodox.wordpress.com/2012/08/05/110-in-numele-religiei-universale-miscarea-noua-epoca-new-age-interzice-toate-simbolurile-religioase-la-jocurile-olimpice-de-la-londra-2012/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: