Viaţa lui Ceaikovski. Dragostea interzisă (I)

ceaikovskiCeaikovski, Piotr Ilici (25.04/07.05 stil nou, 1840, Votkinsk, Rusia – 25.10/06.11, 1893, St. Petersburg).

Cel mai cunoscut compozitor rus al tuturor timpurilor. Muzica sa a avut întotdeauna un mare succes la public datorită melodiilor armonioase şi deschise, a armoniilor impresionante şi a orchestraţiei colorate şi pitoreşti, evocând un răspuns emoţional profund. Printre lucrările sale se numără 7 simfonii, 11 opere, 3 balete, 5 suite, 3 concerte pentru pian, un concert pentru vioară, 11 uverturi (la drept vorbind, 3 uverturi şi 8 lucrări orchestrale programatice într-o singură mişcare), 4 cantate, 20 de lucrări corale, 3 cvartete de coarde, un sextet pentru coarde şi peste 100 de cântece şi lucrări pentru pian.

Anii de început

Ceaikovski a fost al doilea dintre cei şase copii ai lui Ilia Ceaikovski, administrator de mine la Kamsko-Votkinsk, şi ai Alexandrei Assier, născută într-o familie de emigranţi francezi. Din copilărie a manifestat interes pentru muzică şi primele tangenţe au fost cu o orgă din casa părintească. La vârsta de patru ani a avut prima încercare de a compune o lucrare, un cântec scris împreună cu sora sa mai mică Alexandra. În 1845 a început să ia lecţii de pian de la un profesor local, familiarizându-se cu mazurcile lui Frédéric Chopin şi cu lucrările pentru pian ale lui Friedrich Kalkbrenner. Întrucât nu se făcea educaţie muzicală în instituţiile de învăţământ ruseşti din acea perioadă, părinţii lui Ceaikovski nu s-au gândit că fiul lor ar putea urma o carieră muzicală, în schimb, au decis să îl pregătească pe băiatul extrem de sensibil pentru o carieră în serviciul civil.

În 1850, Ceaikovski a fost admis la prestigioasa Şcoală Imperială de Jurisprudenţă din Sankt Petersburg, o şcoală cu internat pentru băieţi, unde a petrecut nouă ani. S-a dovedit un elev sârguincios şi priceput, popular printre colegii săi. În acelaşi timp, şi-a făcut în acest mediu exclusiv masculin legături emoţionale intense cu câţiva dintre colegii de şcoală.

În 1854, mama lui s-a îmbolnăvit de holeră şi a murit. În ultimii ani de şcoală ai băiatului, tatăl lui Ceaikovski a conştientizat vocaţia fiului său şi l-a invitat pe profesorul Rudolph Kundinger să îi dea lecţii de pian. La vârsta de 17 ani, Ceaikovski a intrat sub influenţa unui profesor de canto italian, Luigi Piccioli, prima persoană care avea să îi aprecieze talentul muzical, şi de acolo a pornit pasiunea de o viaţă a lui Ceaikovski pentru muzica italiană. Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart s-a dovedit a fi o altă revelaţie care i-a afectat profund gusturile muzicale.

În vara anului 1861 a călătorit pentru prima dată în afara Rusiei, vizitând Germania, Franţa şi Anglia, iar în luna octombrie a aceluiaşi an a început să participe la cursurile de muzică oferite de recent înfiinţata Societate Muzicală Rusă. Când s-a deschis Conservatorul din Sankt Petersburg în toamna următoare, Ceaikovski s-a aflat printre primii studenţi. După ce s-a decis să îşi dedice viaţa muzicii, şi-a dat demisia de la Ministerul Justiţiei, unde fusese angajat ca funcţionar.

Ceaikovski a petrecut aproape trei ani la Conservatorul din Sankt Petersburg, studiind armonia şi contrapunctul cu Nikolai Zaremba, iar compoziţia şi instrumentaţia cu Anton Rubinstein. Printre primele sale lucrări orchestrale se numără o uvertură intitulată Furtuna (1864), o încercare matură de muzică programată dramatică. Prima reprezentaţie cu public a avut loc în august 1865, când Johann Strauss fiul a dirijat Dansurile lui Ceaikovski în cadrul unui concert din Pavlovsk, lângă Sankt Petersburg.

Perioada de mijloc

După ce a absolvit în decembrie 1865, Ceaikovski s-a mutat la Moscova pentru a preda teorie muzicală la Societatea Muzicală Rusă, curând după aceea redenumită Conservatorul de la Moscova. A găsit meseria de dascăl dificilă, dar prietenia cu directorul Nikolai Rubinstein, cel care i-a oferit de la început postul, a făcut totul suportabil. Într-un interval de cinci ani, Ceaikovski a compus prima sa simfonie. Simfonia nr. 1 în sol minor (compusă în 1866; Visuri de iarnă) şi prima operă, Voevoda (1868).

În 1868, Ceaikovski a întâlnit-o pe mezzosoprana belgiană Désirée Artôt, cu care a contemplat fugitiv posibilitatea unui mariaj, dar logodna lor s-a sfârşit cu un eşec. Opera Voevoda a fost bine primită, chiar şi de către „Grupul celor Cinci”, un grup influent de compozitori ruşi naţionalişti care nu au apreciat niciodată caracterul cosmopolit al muzicii lui Ceaikovski. În 1869, Ceaikovski a terminat de compus Romeo şi Julieta, o uvertură în care a adaptat subtil formatul sonatei pentru a oglindi structura dramatică a piesei lui Shakespeare. Anul următor, Nikolai Rubinstein a dirijat o reprezentaţie de succes a acestei opere, care a devenit prima compoziţie a lui Ceaikovski ce avea să intre în repertoriul clasic internaţional standard.

În martie 1871, publicul de la Sala Nobilimii din Moscova a fost martorul reprezentaţiei de succes a Cvartetului pentru coarde nr. 1, iar în aprilie 1872 Ceaikovski a terminat încă o operă, Opricinik. Petrecând vara la proprietatea surorii sale din Ucraina, a început să lucreze la Simfonia nr. 2 în do minor, ulterior numită Mica Simfonie Rusă, pe care a terminat-o în cursul aceluiaşi an. Opricinik a fost prezentată pentru prima dată la Teatrul Marinski din Sankt Petersburg în aprilie 1874. În ciuda succesului iniţial, opera nu a reuşit să convingă criticii, cu care în cele din urmă Ceaikovski a fost de acord. Următoarea sa operă, Fierarul Vakula (1874), numită ulterior Micii pantofiori (Cherevichki,1885), a fost judecată în mod asemănător.

În primele opere, tânărul compozitor a întâmpinat dificultăţi în a găsi echilibrul între fervoarea creativă şi abilitatea de a evalua critic opera în lucru. Cu toate acestea, lucrările instrumentale au început să îi aducă faimă şi, la sfârşitul anului 1874, Ceaikovski a scris Concertul pentru pian nr. 1 în si bemol minor, o lucrare menită succesului în ciuda respingerii iniţiale de către Rubinstein. Concertul a avut o premieră de succes în Boston în octombrie 1875. În vara anului 1875, Ceaikovski a compus Simfonia nr. 3 în re major, care a avut un succes instantaneu în Rusia.

Partea a doua AICI

sursa: Enciclopedia Universală Britannica, vol. 3, B-C, Bucureşti, Editura Litera, 2010, p. 291-292

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: