Socrate şi homosexualitatea

socrateSocrate s-a născut în anul 469 î.Hr. în oraşul-stat grec Atena. Tatăl lui, pe nume Sophroniscus, era sculptor, iar mama, Phaenarete, era moaşă. Se cunosc prea puţine despre tinereţea lui, deşi există mărturii care afirmă că, la vârsta de şaptesprezece ani, era favoritul şi discipolul filosofului Archelaus care fusese, la rândul lui, elevul celui dintâi filosof al Atenei, Anaxagoras. În timpul Războiului Peloponeziac din anii 431-404 î.Hr., Socrate a luptat ca hoplit (pedestraş) în armata ateniană, iar în bătălia de la Potidaea i-a salvat viaţa celebrului său elev Alcibiade. Pentru a-şi păstra spiritul independent, Socrate a dus o viaţă de o asemenea austeritate autoimpusă, încât comentatorul Antiphon remarca: „Dacă un sclav ar fi fost pus să trăiască în felul acesta, precis ar fi fugit”. Neglijându-şi cu desăvârşire toate problemele personale, Socrate petrecea zile întregi la umbra unui măslin şi discuta chestiuni filosofice legate de justiţie, de virtute, de pietate şi de suflet cu tinerii de familie bună. Ca pedagog şi iubitor de bărbaţi tineri, era întruchiparea instituţiei ateniene paiderasteia, care înseamnă „iubire de băieţi”.

De la Socrate nu ne-a rămas nimic scris, iar ceea ce ştim despre învăţăturile şi personalitatea lui provine din dialogurile celui mai cunoscut discipol al său, Platon, şi din amintirile unui alt student, Xenofon. Şi unul, şi celălalt l-au cunoscut pe Socrate în ultimii săi zece ani de viaţă.

Chiar şi în epoca în care a trăit, Socrate era considerat cel mai înţelept dintre oameni – după cum l-a declarat însuşi marele Oracol de la Delfi. Scopul tuturor dialogurilor sale, pretindea Socrate cu maliţiozitatea sa caracteristică, era de a pune la încercare Oracolul. Pentru „a-l condamna pe zeul falsităţii’, el şi-a propus să descopere pe cineva care să fie mai înţelept decât el însuşi. Concluzia la care ajungea era aceea că el într-adevăr era mai înţelept decât alţii, fiindcă era conştient de propria-i ignoranţă. Acesta era fundamentul celebrei ironii a lui Socrate: refuzul constant de a recunoaşte că ar fi ştiut ceva de unul singur. El însuşi nu avea nicio doctrină bine definită – rolul său era acela de a servi drept „moaşă” pentru ideile celorlalţi. De unde şi celebra metodă socratică: punând discipolilor săi o serie de întrebări şi analizând apoi implicaţiile răspunsurilor date de aceştia, el nu făcea decât să scoată la lumină înţelepciunea latentă din sufletele lor.

Scopul lui Socrate era autocunoaşterea, adică acelaşi scop eternizat în celebrele dictoane: „Cunoaşte-te pe tine însuţi” şi „Viaţa neanalizată nu merită trăită“. Din moment ce nimeni nu face rău cu bună ştiinţă, argumenta Socrate, cunoaşterea propriului eu îl conduce pe om în mod inevitabil către viaţa virtuoasă. Se spune despre Socrate că a reorientat filosofia dinspre ştiinţă înspre etică şi că a introdus în filosofie preocuparea pentru metodă. Măsura uriaşei sale influenţe asupra gândirii occidentale este dată de faptul că astăzi se foloseşte termenul presocratic pentru a-i desemna pe predecesorii marelui atenian.

Felul în care critica instituţiile politice şi religioase ale Atenei i-a adus lui Socrate mulţi duşmani. În anul 399 î.Hr., a fost judecat sub acuzarea de a fi corupt moravurile tinerilor atenieni şi pentru erezii de ordin religios. Astăzi, se crede că arestarea lui a fost decisă, fie şi parţial, de influenţa pe care o avea asupra lui Alcibiade şi Critias, doi dintre cei care trădaseră Atena în timpul oligarhiei celor Treizeci de Tirani (404-403 î.Hr.). La proces, Socrate a refuzat cu obstinaţie să recunoască orice i s-a reproşat, ba chiar a susţinut contrariul: că ar fi trebuit să i se acorde onoruri de binefăcător public pentru rolul jucat de el ca pedagog. Această pretenţie a lui a scandalizat tribunalul, care l-a condamnat la moarte. Sentinţa nu a putut fi executată imediat, pentru că nu se întorsese încă de pe insula Delos corabia sacră trimisă în fiecare an acolo. În timpul pe care l-a petrecut, aşadar, în închisoare, Socrate a continuat să-şi întâlnească prietenii şi să discute cu ei filosofie. Discipolul său Criton a imaginat un plan de evadare, dar Socrate a refuzat, vrând – se pare – să le dea o ultimă lecţie de morală atenienilor, şi anume să-i oblige să se confrunte cu nedreptatea acuzaţiilor pe care i le aduceau. Când i s-a dat să bea din cupa de cucută otrăvitoare, el a băut-o de bunăvoie. Procesul şi moartea lui Socrate sunt descrise elocvent de Platon în dialogurile Apologia lui Socrate, Criton şi Fedon.

320px-WallPaintingTomb_Paestum_Italy_GreekColony_sm

Prin Banchetul şi Fedru ale aceluiaşi Platon şi-a exercitat Socrate influenţa cea mai profundă asupra imaginaţiei homosexualilor. În aceste două dialoguri, Socrate analizează modul în care se naşte iubirea în contextul pasiunii erotice a unui bărbat mai în vârstă pentru un băiat frumos. Pasiunea bărbatului pentru băiat este o formă de nebunie divină – când te apucă, ajungi să-ţi ignori propriile nevoi materiale, te comporti generos, uiţi de calculele interesate. Dar această pasiune nu trebuie să rămână de ordin fizic. Se poate spune că bărbatul mai în vârstă care iubeşte un băiat frumos omagiază de fapt nu pe băiatul propriu-zis, ci frumuseţea filosofică întruchipată de acesta. Nebunia pasională este strâns legată de nebunia poetică şi filosofică. Ea te face să treci de la interesul pentru particular la o mai dezinteresată – prin urmare, filosofică – preocupare pentru universal. Frumuseţea întruchipată în băiat este aceea care conduce de la o formă de nebunie divină la alta.

Aceasta este esenţa a ceea ce astăzi se numeşte iubire platonică. Prin ea, bărbatul mai în vârstă devine maestrul şi amantul băiatului frumos. După cum afirmă Socrate în dialogul Fedru al lui Platon: „Oricine iubeşte vrea ca iubitul său să semene cu propriul lui zeu şi, după ce îl câştigă de partea lui, îl îndeamnă să urmeze căile acelui zeu, după chipul şi asemănarea sa, luând el însuşi chipul acelui zeu şi dându-i băiatului sfaturi şi învăţături. Nu poate fi vorba de gelozie sau de mărunte invidii în ceea ce face, nu – orice gest are drept scop să-l facă pe iubitul său să fie ca el însuşi şi ca zeul căruia şi unul, şi altul i se închină. Iată de ce este măreată şi lăudabilă strădania celor care se iubesc în cadrul acestui rit misterios”.

Deşi filosofii s-au dat peste cap – şi încă se mai dau – pentru a ignora iubirea homosexuală propriu-zisă care stă la baza celor două dialoguri, Fedru şi Bancherul, cititorii homosexuali s-au recunoscut întotdeauna în aceste texte. Ceea ce au descoperit în ele i-a uimit adeseori cu forţa unei revelaţii.

L-am aşezat pe Socrate în fruntea listei celor mai influenţi homosexuali din istoria omenirii datorită pilonilor filosofici esentiali pe care el i-a oferit – şi continuă să-i ofere – acelor homosexuali şi lesbiene aflaţi în căutarea propriei identităţi şi autocunoaşteri.

sursa: Paul Russell, 100 Cele mai influente personalităţi gay, trad. şi note: Mihnea Gafiţa, Piteşti, Paralela 45, 2004, p. 22-25

Anunțuri

5 răspunsuri

  1. Hai mai lasati interpretarile! Platonic inseamna de mii de ani neerotic, necarnal, nesexual. Nu mai fortati sensurile ca Socrate nu a facut apologia homosexualitatii si a pedofiliei.

  2. Bună seara ! Iubirea platonică este o iubire pură, spiritualizată care nu se concretizează, din câte știu. E prima oară când aflu că filozoful Socrate ar fi avut tendințele de care a-ți scris. Dar cred că în zilele noastre se pot scrie multe, se pot face speculații. Oricum Platon nu a scris nimic în acest sens. Numai bine și o duminică plăcută !

  3. și mie mi se pare că e exact pe dos, iubirea platonică e opusul scîrboșeniei numită homosexualitate … și da, în acest sens de iubire platonică, putem vorbi și despre iubirea părinților pentru proprii lor copii, care nu e totuna cu pedofilia, sau iubirea dintre doi bărbați sau două femei care numai nevoie de sex nu e

    iar faptul că niște jigodii intelectuale de genul lui Paul Russell au mai găsit un mijloc de a suci mintea boborului n-ar trebui să ne surprindă!

    « cititorii homosexuali s-au recunoscut întotdeauna în aceste texte »
    ceva normal pentru unii defecți, cu bubă la cap … s-ar recunoaște în orice le-ar legitima propria scîrboșenie

    1. @Totedati Urechila
      Trebuie sa fii tare incuiat daca spui „scarbosenia de homosexualitate”.
      Presupun ca esti si convins ca daca nu faci ce zice doamne-doamne in biblie, te duci in iad. Balarii de astea vad asa de des, ca mi se face rau.
      Oameni plini de prejudecati infecte si opinii de cacat… Te rog, incearca sa nu depui oua, ca sa nu mai avem parte de d-astia ca tine. Bafta.

  4. Homosexualitatea a fost condamnata din cele mai vechi timpuri in toate civilizatiile din motive evidente cu cauze foarte grave pentru sanatatea fizica si mentala a celor care abuza si au fost abuzati.

    NU ARE NICIO LEGATURA
    este o rescriere a istoriei dupa viclenia si rautatea machiavelica a unora care vor sa gaseasca fundament puternic,radacini puternice pentru niste deviatii grave de multe ori cu tentative criminale sau de suicid.

    Iubirea aproapelui, iubirea adevarata nu are legatura si poate sa existe foarte bine si frumos fara elementul erotic .
    Este noaptea mintii sa crezi ca relatia dintre profesor/mentor/filozof si elev/ucenic/invatacel poate fi altceva decat una de inalta virtute morala, de respect reciproc si de castig reciproc pentru ca invatam toti unii de la altii.
    Si de la cersator si de la sudor si de la maturator de pe strada sau tigan sau arab etc altii inveti mereu chiar daca cel inveti poate sa intre la categoria de asa NU…si tot e ceva bun sa eviti greselile altora sa nu le repeti.

    Sa va fie RUSINE eterna ca patati memoria ilustra a marilor filozofi ai Europei si lumii intregi !

    Primitivilor stati in mizeria voastra unde va e locul pana invatati sa va civilizati mai intai.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: