Vasile Cârlova. Scriitori buzoieni

Vasile_CarlovaVasile Cârlova. Poet. S-a născut în 1809, la Buzău (sau Nişcov, comuna Verneşti). I.H. Rădulescu orientase pe căi greşite, printr-o frază ambiguă din „Curierul românesc“, adevărata sa apartenenţă geografică. Vorbim azi despre un Cârlova al locurilor buzoiene şi prin adânca arborescenţă a familiei sale, ce descinde, aici, încă din secolul al XVI-lea. Murindu-i tatăl (1811), medelnicerul Ioniţă II, fost ispravnic de Buzău, apoi mama (1818), copilul trece, împreună cu cele doua surori, sub tutela rudelor care, potrivit pravilei, trebuiau să le administreze cinstit „bucatele“ şi să le poarte de grijă. După informaţiile tradiţionale, el ar fi fost crescut de o mătuşă, soţia stolnicului Nae Hiotu, la Târgovişte şi Bucureşti; aceştia îi rezervă o educaţie aleasă, cu profesor în familie, Cârlova învăţând franceza şi greaca modernă alături de colegul Gr. Alexandrescu.

Din 1825 îşi încearcă talentul în creaţii anacreontice (l. greacă), sub influenţa poetului neoelenic Athanasios Hristopoulos, iar după 1826 începe să compună în româneşte, îndemnat de Voinescu II. La 17 ani scria „mici dar pline de foc poezii”; la 18 ani, „Păstorul întristat”; la 19 ani, mai multe poeme, dintre care se cunosc „Ruinurile Târgoviştii“ şi „Rugăciune“; la 21 de ani „Înserare” şi „Marşul”. Tot acum (1830), traduce piesa lui Musaios, „Hero şi Leandru“, şi un act al tragediei lui Voltaire, „Zaira”.

În 1830 intră în miliţia naţională, ca ofiţer de cavalerie. Dar, după numai un an de activitate în garnizoana Craiovei (18 sept. 1831), poetul moare de holera care contaminase Balcanii şi ţările din centrul Europei, molimă adusă de trupele turceşti în războiul cu ruşii.

A debutat în revista „Curierul românesc”, cu „Ruinurile Târgoviştii” (20 mar. 1830), publicându-i-se antum trei poeme şi postum alte două – „operă“ ce schiţa în numai cinci poezii portretul unei viitoare literaturi. La Cârlova gloria trecutului, acoperită de ruine, e încă vie, prinde glas şi se constituie într-o forţă ce cheamă la luptă împotriva tiraniei; generaţia nouă are datoria de a readuce libertatea pe pământul strămoşesc, libertate impusă de tradiţie, de nobleţea originii noastre; iubirea e sentimentul care dă sens vieţii şi naturii; nu putem concepe existenţa unei divinităţi atotputernice, cât timp aceasta ar tolera ca o naţie mică să sufere greul unei robii nedrepte. Cu aceste motive tematice (în primul rând cu „motivul ruinelor“, pe care îl inaugurează la noi sub înrâurirea lui Volney) şi cu aleasa tehnică prozodică – adevărate modele pentru romanticii ce l-au urmat – Cârlova se înscrie ca primul poet modern al literaturii române. După afirmaţia lui Ibrăileanu, „poporul românesc a pierdut, poate, pe cel mai mare poet al său“.

sursa: Alex. Oproescu, Scriitori buzoieni. Fişier istorico-literar, Buzău, 1980, pag. 11-13

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: